Cosmin Zuleam, unul dintre cei trei criminali din cazul omului de afaceri, Adrian Krainer, a ajuns pe lista Most Wanted a Europei. Acesta a primit 30 de ani de închisoare din partea magistraților Tribunalului Alba. Zuleam care a fost și liderul bandei de tâlhari a fugit imediat din țară după crima comisă. 

Publicitate

Laurențiu Ghița și Cristian Minae au fugit și ei din țară, dar au fost prinși, unul în Scoția, iar altul în Irlanda. Apoi au fost aduși în țară. La finalul anului 2025 au fost condamnați la închisoare pe viață. 

Cei trei, Zuleam prin avocat, Minae și Ghiță, au făcut apel la decizia magistratului Tribunalului Alba, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței superioare.

O primă ședință va avea loc pe 12 ianuarie 2026. Între timp, Zuleam a ajuns pe lista celor mai căutați criminali ai Europei. Acesta este ”coleg de anunț” cu un alt român, Emil Ganj, căutat și el după ce și-a ucis iubita și i-a dat foc.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pedepsele primite de cei trei

Reamintim că pe data de 11 noiembrie 2025, la doi ani și șase zile de când au comis fapta, cei trei și-au aflat pedepsele din partea magistraților. În data de 11 noiembrie 2025, Andrei Cabulea, judecător al Tribunalului Alba, a citit în ședință publică, de față cu inculpații sentința. Procurorul de caz a fost Octavia Guș.

CITEȘTE ȘI: Decizie în dosarul Kreiner la Tribunalul Alba: Două condamnări pe viață și una de 30 de ani pentru ucigașii milionarului din Sibiu

Cosmin Zuleam a fost condamnat la 3 ani pentru furt calificat, 4 ani pentru complicitate la furt calificat, 8 ani pentru tâlhărie calificată, 9 ani pentru tâlhărie calificată, 22 ani omor calificat, prin calcul judecătoresc rezultă pedeapsa de 30 de ani de închisoare cu executare.

Publicitate

Cristian Minae, prezent în sală, a fost condamnat la 4 ani pentru furt calificat, 7 ani pentru furt calificat, 12 ani pentru tâlhărie calificată, 10 ani pentru complicitate la tâlhărie calificată - condamnat la închisoare pe viață pentru omor calificat.

Laurențiu Ghiță, prezent în sală, a fost condamnat la 3 ani pentru complicitate la furt calificat, 7 ani pentru furt calificat, 12 ani pentru tâlhărie calificată, 12 ani pentru tâlhărie calificată, pe viață pentru omor calificat.