Connect with us

Eveniment

Criteriile privind acordarea de majorări salariale bugetarilor care gestionează fonduri europene, aprobate. Procentele de majorare

Publicat

Criteriile privind acordarea de majorări salariale bugetarilor care gestionează fonduri europene, aprobate. Criteriile pe baza cărora se stabilesc creșterile salariale pentru bugetarii care gestionează fonduri europene au fost modificate și completate recent de Guvern. Procentul de majorare este cuprins între 5 și 40% din salariul de bază, față de maxim 50% cât era înainte. 

Guvernul a adoptat joi, 20 noiembrie, o hotărâre care modifică și completează Regulamentul privind criteriile pe baza cărora se stabilesc majorările salariale destinate angajaților ce gestionează fonduri europene.

Criteriile privind acordarea de majorări salariale bugetarilor care gestionează fonduri europene

Potrivit documentului, personalul din cadrul instituţiei şi/sau autorităţii publice, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii, beneficiază lunar de o majorare a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, cu până la 40%, în funcţie de timpul efectiv lucrat lunar pentru activităţile proiectului și valoarea proiectului.

Majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, se realizează în baza documentului privind Monitorizarea trimestrială internă a proiectului, întocmit în primele 5 zile ale fiecărui trimestru de către coordonatorul de proiect/managerul de proiect/șeful de proiect și aprobat de către ordonatorul de credite, din care să rezulte progresul înregistrat în raport cu activitățile și indicatorii proiectului în trimestrul de referință.

Mai exact, majorarea salariilor angajaților din instituții, ce gestionează fonduri europene, se va face în funcție de timpul efectiv lunar lucrat pentru activitățile proiectului, dar și de valoarea proiectului, doar dacă au fost înregistrate progrese în implementarea acestuia față de trimestrul anterior.

Prin progrese înregistrate în implementarea proiectului în perioada de referință față de perioada anterioară, se înțelege realizarea a cel puțin unuia din următorii indicatori:

  • a fost realizată o creștere a execuției documentate de cel puțin 5% pentru activitățile eligibile prevăzute în proiect, reprezentând studii, referate, cereri de plată/de rambursare, documentații pentru proiectare inclusiv obținerea de avize, acorduri sau autorizații, în funcție de complexitatea proiectului;
  • a fost realizat un progres fizic de cel puțin 3%;
  • au fost derulate cel puțin 3% din activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea proiectului;
  • au fost recepționate cel puțin 3% din bunurile/serviciile/lucrările prevăzute în proiect.

Prin progres fizic se înțelege gradul de realizare efectivă a activităților prevăzute în cadrul proiectului, exprimat procentual, pe baza volumului de bunuri, servicii sau lucrări, finalizate comparativ cu cele planificate; acesta reflectă stadiul concret al implementării proiectului din punct de vedere tehnic și operațional, fără a lua în considerare aspectele financiare.

Plata drepturilor stabilite se acordă în următorul trimestru, lunar, corespunzător documentului privind Monitorizarea trimestrială internă a proiectului aferent trimestrului anterior.

De asemenea, indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă se majorează cu până la 40% în funcţie de numărul, tipul şi valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar.

Procentul de majorare salarială prevăzut, rezultat în urma aplicării prevederilor la regulamentul-cadru, se reduce cu 40% în situaţia în care un procent de peste 40% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului.

Procentul de majorare a salariilor funcționarilor care gestionează fonduri europene

Potrivit documentului citat, procentul de majorare a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare ale personalului din cadrul instituţiei şi/sau autorităţii publice, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă este următorul:

Procentul de majorare a salariilor lunare pentru președinți de consilii județene și primari

Procentul de majorare a indemnizaţiilor lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi ale primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale din categoria municipiilor şi oraşelor care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă este următorul:

Procentul de majorare a indemnizaţiilor lunare ale primarilor şi viceprimarilor comunelor care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă este următorul:

 

Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea
Regulamentului-cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte
procentul de majorare salarială pentru persoanele

rin legea din vară ce a venit cu mai multe măsuri destinate micșorării deficitului bugetar s-a stabilit și reducerea majorărilor salariale destinate angajaților de la stat ce gestionează fonduri europene. Astfel, majorarea este acum de până la 40% din salariul de bază (față de 50%, cât era înainte), iar, în acest context, Executivul a stabilit acum, printr-un proiect de hotărâre adoptat joi, criteriile în baza cărora se stabilește procentul de majorare a salariului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.