Ministerul Muncii face calcule de ultimă oră pentru creșterea pensiilor. Pe fondul scumpirilor accentuate şi a crizei economice, se face strategii pentru creşterea pensiilor. Scenariul cel mai optimist cu o majorare cu 12,3% este însă greu de pus în practică, astfel că Ministerul Muncii ia în calcul procente mult mai mici. 

Publicitate

Scenariul cel mai optimist arată că pensiile ar putea fi majorate cu 12,3%. Dar acesta nu va fi luat în calcul, pentru că vine la pachet cu un efort bugetar maxim.

Citește și PENSII 2022: Decizia de pensionare trebuie anunțată OBLIGATORIU în termen de 5 zile, de către Casa de Pensii. Lege promulgată

În schimb, mai există un al doilea scenariu posibil care prevede creşterea pensiilor cu 6-7%. Pe masa Ministerului Muncii, urmează să fie făcute simulări şi cu procente mai mici de atât.

La nivelul coaliției de guvernare, se dorește o majorare a pensiilor după jumătatea anului, dar şi creșterea salariilor bugetarilor. Tocmai pentru a da un ajutor împotriva scumpirilor din ultima perioadă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Scenarii creștere pensii

  1. Majorarea maximă care ar putea fi dată pensiilor: 12,3% (din cei 1% disponibili în PIB)
  2. Majorarea pensiilor care este luată în calcul acum: 6-7% (din cei 1% disponibili in PIB)

Cum arată cheltuielile cu pensiile acum

  • - PIB 2022: 1.317 mld lei
  • - buget asigurări sociale: 96,5 mld. lei (7,33% din PIB)
  • - bugetul de stat: 14,8 mld. lei (1,12% din PIB)
  • - total cheltuieli pensii: 111,3 mld. lei (8,45% din PIB)

Vîlceanu: Noua lege a pensiilor cuprinde toate formele de pensii. Vor creşte pensiile mici şi se vor elimina inechităţile

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat miercuri că nu vor exista întârzieri în ceea ce priveşte o nouă lege a pensiilor, termenul fiind începutul anului viitor.

"Înţeleg componenta politică a fiecărui ministru şi faptul că partidele politice doresc să dea mesajele publicului care le votează, dar să ştiţi că în Guvern fiecare ministru îşi face datoria.

Publicitate

Vezi și Pensii cumulate cu salarii 2022: Situațiile în care angajații care au vârsta de pensionare pot alege să rămână în activitate

O să vedeţi că o să avem o lege a pensiilor, aşa cum ea este programată, jalonul este începutul anului viitor şi nu vor exista întârzieri din acest punct de vedere, în acel procent de 9,4%", a precizat Dan Vîlceanu, după o dezbatere care a avut loc la Comisia pentru afaceri europene din Senat pe tema stadiului absorbţiei fondurilor europene şi a stadiului implementării Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a menţionat că de reforma din domeniul pensiilor se ocupă ministrul Muncii, Marius Budăi. "Partea de reformă a pensiilor se referă la toate sistemele de pensii şi de această chestiune răspunde domnul Budăi, este coordonator de reformă", a arătat Vîlceanu.

Publicitate

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Surse: Agerpres, Antena3

Sursa calcule: Ministerul Muncii