Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum trăiau oamenii din Alba Iulia, înainte de Marea Unire. Povestea celei mai mari averi din oraș, aparținând familiei Glück

alba iulia vechi

Publicat

Oamenii din Alba trăiau mult mai prost decât cei din Sibiu sau Brașov, de exemplu.

Nivelul de trai redus al românilor din județul Alba rezultă fără echivoc din datele recensământului autorităţilor austro-ungare din anul 1910, considerat de istorici printre cele mai complexe și ultimul, înainte de Unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Datele recensământului din 1910, considerat de istorici ca cel mai complex din acea vreme, arată că venitul pe cap de locuitor în Alba era de 3,9 coroane.

Comparativ, în Brașov era de 31,5 coroane, iar în comitatul Sibiu de 15,7 coroane.

Nivelul scăzut al economiei judeţului Alba a fost determinat şi de numărul şi structura societăţilor şi a populaţiei active.

Dintr-o populație de 221.618 locuitori, 69.743 persoane erau cuprinse în agricultură şi grădinărit; 7.995
persoane în industrie din care 3.204 în minerit. ab24

Alte 2.492 erau implicate în servicii publice; 1.379 în transporturi, 9. 305 persoane în diferite
meserii şi alte ocupaţii, iar 5. 211 erau servitori.

Potrivit cercetătorului Gheorghe Fleşer, în Alba Iulia funcţionau, în anii 1800, doar câteva întreprinderi şi ateliere cu un număr redus de salariaţi şi cu un randament scăzut.

Familia Glück, cea mai bogată din Alba Iulia

Cea mai veche instalație industrială de producere a alcoolului din oraș, fabrica de spirt, a fost pusă pe
picioare de Adolf Ianos în 1866.

Fabrica a fost dezvoltată la o capacitate de 12 hectolitri, de Iacob Glück, care deținea controlul distileriilor de alcool și a producției de vinuri.

Urmașii săi au dus tradiția mai departe și au înființat alte două fabrici, la Galtiu (1899) și Alba Iulia (1905).

Familia deținea mari podgorii, iar vinurile produse erau din soiurile „Rozsmal“ și „Sospatak“.

Licorile se degustau în restaurantul pe care-l deținea în Alba Iulia, „Europa“, dar se bucurau de renume și peste hotare.

În 1929 ea purta numele urmașilor „Erezii Rudolf, Vilma și Édith Glück”.

Citește și: Cea mai tare reclamă din Alba Iulia datează din 1927. Publicitatea surprinzătoare a secolului trecut

Tot această familie a înființat Banca Comercială S. A. Alba Iulia în 1911 sub conducerea lui Adolf Glück care acorda împrumuturi industriașilor și comercianților.

Familia Glück a ajutat la dezvoltarea economică și industrială a orașului Alba Iulia, prin crearea unor locuri de muncă.

Contemporană cu fabrica de spirt a fost Moara de făină şi arpacaş „Johana“, înfiinţată în anul 1894, în apropierea gării orașului.

Instalațiile erau puse în funcțiune de forța aburului. Aflată tot în proprietatea familiei Glück, moara a fost la vremea respectivă una dintre cele mai mari și moderne din Ardeal.

alba iulia vechi

Capacitatea zilnică de producție era de 25 de tone de cereale. A fost trecută în proprietatea statului în 1940.

Lângă moara „Johana“ a funcționat după 1898, uzina electrică. Puterea instalată era sub necesarul
orașului – 40 de Kilowați.

Sursele suplimentare de energie erau aduse de la Sebeș. Abia după 1932, curentul electric a fost produs de centrala „Ardealul“, pe gaz metan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement