Connect with us
Advertisement

Administrație

Curtea de Conturi Alba: Ilegalități financiare de aproape 900.000 lei constatate la Primăria Șibot în perioada 2011-2013

Publicat

Achiziții fără acte sau facturi, plăți efectuate și neprevăzute în bugetul local, contracte de vânzare-cumpărare falsificate, construcții fără proiecte și avize, materiale plătite și dispărute, contracte dubioase de atribuire a unor lucrări sau recepționare falsă a unor obiective. Acestea sunt doar câteva dintre operațiunile pe care Curtea de Conturi le-a găsit la Primăria Șibot în perioada 2011-2013 și care s-au concretizat în nereguli financiare de aproape 900.000 lei.

În urma unui raport de audit financiar efectuat de Curtea de Conturi a județului Alba la Primăria Șibot în perioada 2-27 septembrie, auditorii au constatat ilegalități privind întocmirea unor contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri publice, masă lemnoasă, plăți ilegale din bugetul local (de carburant, materiale), executarea și plata ilegală a unor obiective de investiții.

În 20 septembrie, viceprimarul liberal al comunei, Dacian Herlea, îl acuza, în conferință de presă, pe primarul democrat-liberal Ilie Tomuș de fraudă, falsificare de documente și efectuare de plăți ilegale în cazul mai multor obiective de investiții din Șibot.

Citiți și:

VIDEO: Acuzații de fraudă la Primăria Șibot. Viceprimarul Dacian Herlea: „Toate lucrările au fost plătite și recepționate în fals”

Câteva dintre concluziile raportului de audit al Curții de Conturi Alba sunt că bugetul local a fost prejudiciat cu 205.912 lei prin plăți ilegale la „Amenajare parc public de recreere”, 10.365 lei pentru lucrări neexecutate în obiectivul „Lucrări amenajare parc localitate Șibot”, 81.344 lei pentru achiziționarea unei autospeciale pentru stingerea incendiilor, fără aprobarea Consiliului Local sau majorarea nelegală a cheltuielilor prin acceptarea la plată a unor facturi în valoare de 50.158 lei, emisă de SC Total NSA SRL pentru prestarea unor lucrări fără justificare legală.

Alte plăți efectuate în afara prevederilor legii la Primăria Șibot, constatate de auditori în controlul arieratelor și plăților restante au fost: 83.741 lei fără ca suma să fie prevăzută în buget, majorarea nelegală a unor penalități achitate către Ocolul Silvic Sâpcea, în valoare de 5.124 lei, 205.000 lei pentru lucrări executate, recepționate și nefacturate, 140.956 lei pentru lucrări din 2010-2012 fără să fie prevăzuți în buget să fără facturare, 20.091 lei pentru lucrări neefectuate în totalitate.

Prejudicii la buget de 205.912 lei pentru parcul din Şibot

Amenajarea parcului public de recreere în Șibot este un obiectiv promovat, executat și plătit cu nerespectarea cadrului legislativ si prin aceasta bugetul local a fost prejudiciat cu 205.912,68 lei. Fără a fi finalizată documentația tehnico-economică, obiectivul a fost divizat în cinci obiective de investiții mai mici pentru a se evita înscrierea în SEAP și pentru a se putea atribui direct execuția lucrărilor. Cele cinci obiective sunt: Construire teren sport, Lucrări de amenajare parc localitatea Șibot, Amenajare teren sport Șibot, Obiecte parcuri joacă și furnizare și Montare teren sintetic. Auditorii au concluzionat că divizarea s-a făcut în mod ilegal, iar în urma acesteia bugetul a fost prejudiciat cu suma de 205.912,68 lei.

Persoanele cu atribuții în acest domeniu sunt primarul Ilie Tomuș și contabila Viorica Lupu.

Câteva exemple de alte plăți efectuate în afara cadrului legal sunt achiziționarea unei mașini de pompieri fără acordul Consiliului Local sau prestări de servicii justificare legală.

Pentru achiziționarea unei autospeciale de stins incendii, în bugetul local Șibot erau prevederi bugetare de 30.000 lei, în final valoarea achiziției fiind de 81.344 lei, fără să aibă o justificare privind stabilirea acestei sume. Curtea de Conturi a stabilit că plata a fost efectuată nelegal, prejudiciind bugetul.

Au fost majorate nelegal cheltuielile UATC Șibot în perioada 2011-2013, prin acceptarea la plată a unor facturi în valoare de 50.158 lei emisă de către SC Total NSA SRL în baza contractului efectuat pentru prestarea unor lucrări (decopertat pământ, transport, vânzare agregate balastieră) fără să existe justificarea legală a executării acestor prestații. Prin majorarea nelegală a acestor cheltuieli, a fost diminuată posibilitatea de finanțare a altor proiecte, programe și activități ale instituției.

Pe lângă toate acestea, au fost constatate ilegalități în documente și lipsă a materialelor de construcție achiziționare la obiective cum ar fi construirea de poduri sau reabilitarea Căminului Cultural.

Auditorii au dispus măsurile legale pentru recuperarea prejudiciilor create la bugetul local Șibot.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. noi

    sâmbătă, 19.10.2013 at 20:45

    Curtea de conturi Alba ….pe cine reprezinta….???!!! …de la cap ..pestele se impute! EI TREBUIE MONITORIZATI….SUNT CEI MAI ******** FUCTIONARI! CEI ABILITATI TREBUIE, SA ISI FACA TREABA!

  2. el

    duminică, 20.10.2013 at 05:42

    Cred ca aceste controale sunt necesare pt a stopa risipa,hotia..cred ca trebuies extinsa si la scolile din Cugir…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement