Actualitate
Discursul rectorului UAB, la Academia Română, în cadrul sesiunii solemne ”Marea Unire de la 1918”. Despre responsabilităţile mediului universitar
La invitația președintelui Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, a susținut vineri un discurs în cadrul Sesiunii solemne ”Marea Unire de la 1918”, desfășurată în Aula Academiei Române.
Discursul a avut ca temă „Responsabilitățile mediului universitar albaiulian în edificarea conștiinței naționale a tinerei generații. Premise, realizări, perspective”.
În prezentarea sa, rectorul Daniel Breaz a punctat evenimente politice, sociale și culturale de mare importanță din istoria poporului nostru, care au premers Marea Unire de la 1918 și sunt legate în mod direct de Alba Iulia (intrarea triumfală în oraș a lui Mihai Viteazul, la 1 noiembrie 1599, dar și faptul că, în 1648, în prefața Noului Testament de la Bălgrad, mitropolitul Simion Ștefan formula clar ideea necesității unei limbi române unitare, comună pentru românii din toate provinciile și, mai ales, ideea unității naționale).
De asemenea, a punctat tradiția învățământului academic la Alba Iulia (începând cu momentul 1622 – înființarea şcolii superioare a principelui Gabriel Bethlen și continuând cu anul 1629, când Collegium Academicum Bethlenianum a fost ridicat la rangul de şcoală academică, având trei facultăţi: teologică, filologică și filozofică).
Au fost succint prezentate evoluția și realizările mediului academic albaiulian, precum și perspectivele privind formarea conștiinței naționale a tinerilor. La Alba Iulia, misiunea didactică este dublată, poate mai mult decât în oricare altă universitate din România, de educarea conștiinței naționale și de promovarea valorilor autentice ale românilor, de la respectul pentru munca omului simplu și pentru tradițiile arhaice, până la cultivarea mândriei de a aparține unui spațiu sacralizat prin dimensiunea sa istorică și spirituală, pe care tinerii sunt chemați să îl dezvolte și să îl protejeze de orice tip de degradare etică sau estetică.
La finalul discursului, rectorul Daniel Breaz a reiterat invitația ca toți cei care simt și gândesc românește să ajungă la Alba Iulia spre a-i cunoaște simbolurile și a-i spori demnitatea de capitală istorică și spirituală a românilor de pretutindeni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News