DOCUMENTAR: Cum s-a desfășurat Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, în plină epidemie de gripă spaniolă

Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a realizat o cercetare extrem de interesantă despre un subiect ignorat până acum: modul în care s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, în plină epidemie de gripă spaniolă.

În spațiul transilvan, scrie Tudor Roșu, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

Exemplul octogenarului Gheorghe Pop de Băsești, care a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, a fost perceput ca unul vecin cu eroismul. El a ajuns în orașul unirii în 30 noiembrie, “dar oboseala drumului l-a doborât la pat”.

Inamicul spaniol al Unirii

de TUDOR ROȘU

Principalul dușman al participării la Adunarea Naţională de la Alba Iulia a fost gripa spaniolă. Majoritatea celor care au absentat de la adunarea din 1 decembrie au dat vina pe această molimă teribilă, despre care se crede că a provocat undeva între 40 și 100 de milioane de decese în cursul anilor 1918-1919, oricum cel puțin dublu față de numărul total de victime produse de Primul Război Mondial, cu militari și populație civilă la un loc.

Sociologul și filosoful Max Weber, pictorul Gustav Klimt, scriitorul Guillaume Apollinaire, prințul Eric al Danemarcei, dar și, probabil, Eremia Grigorescu sunt printre personalitățile cu faimă care au sfârșit de gripă spaniolă.

După unii specialiști, pandemia a fost produsă de virusul H1N1, similar cu virusul din 2009 responsabil de gripa porcină. Caracteristica neobișnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulți (20-40 de ani) decât oricare altă gripă.

Se estimează că cel puțin 10% dintre cei îmbolnăviți au decedat. În ciuda numelui de “gripă spaniolă” e improbabil să fi pornit din Spania; cercetări mai recente îi găsesc originatul în China (1).

Luna octombrie 1918 a reprezentat, la nivel mondial, climaxul pandemiei, “luna de groază”(2). În capitala de atunci a transilvănenilor, Budapesta, o treime din populație se îmbolnăvise, iar 50-100 de oameni mureau zilnic.

Dar și lunile noiembrie-decembrie 1918 și primele luni din 1919 au produs cifre dezastruoase. Ziarul Alba Iulia nota, în ajunul Crăciunului din 1918: “Boala spaniolă bântuie pe mai departe și la sate și la orașe.

În Pesta într-o singură zi s-au îmbolnăvit 413 și au murit 54”(3). Boala s-a manifestat puternic și în tot în spațiul românesc. Chiar Regina Maria a fost foarte afectată de boală, cu un climax la o săptămână după 1 decembrie.

• Regina a lăsat şi o descriere plastică a modului de manifestare a bolii: “Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neașteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate și m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine. M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, așa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră și stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir și insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minți. Deci așa arată faimoasa gripă spaniolă! […] Văzându-i pe alții murind în jurul meu, toată lumea tremura pentru mine”.

“Cu boala spaniolă pretutindeni”(4), organizarea Adunării Naționale a avut de suferit. Mai mulți delegați ce trebuiau să reprezinte națiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanți ai națiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) și data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

Măsurile profilactice trebuie contextualizate, firește, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul față de statele apusene e vizibil, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măști de protecție la izolarea celor afectați.

În spațiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

Exemplul octogenarului Gheorghe Pop de Băsești, care a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, a fost perceput ca unul vecin cu eroismul. El a ajuns în orașul unirii în 30 noiembrie, “dar oboseala drumului l-a doborât la pat. Cu toată febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit să prezideze Adunarea Națională și să-i binecuvânteze rostul fericit” (5).

Și Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român, deci cel mai important om al Transilvaniei la acel moment, era departe de deplinătatea forțelor sale fizice, căci medicii îi interziseseră să părăsească patul și îl considerau grav bolnav, dar, își amintea el cu mândrie, “boala nu m-a putut opri” (6).

Ştefan Cicio Pop fusese bolnav de mai devreme din noiembrie, aducând gripa de la Budapesta (7).

Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut face deplasarea, fizic vorbind.

Dorința de a lua parte la Adunarea Națională a pierdut, în numeroase cazuri, în fața incapacității fizice generate de boală. “Gripa spaniolă, care abia cu șase săptămâni în urmă mi-a răpit soția, s-a înstăpânit și asupra mea, trântindu-mă la pat.

Cuprins de patru zile de ferbințeli, zadarnic caut leacul care să mă pună în picioare, ca să pot și eu să merg la Alba Iulia pentru a mă achita de îndatorirea mea ca român cinstit și ca delegat al bisericii mele naționale”, se confesa un delegat, căutând resurse pentru a face deplasarea (8).

Foarte posibil ca un anumit segment de deputați să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înștiințat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunțau lipsa unor deputați, să se fi pierdut.

De asemenea, unii dintre cei care își anunțau lipsa nici nu apar în credenționale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiți, ori de supleanți, ori de alte persoane, iar credenționalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Aceste telegrame sau scrisori conțin de obicei următoarele informații: anunță regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menționând adesea și că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

Spicuim în continuare din aceste documente:

• “din cause sanitare nu pot participa trupește la cel mai strălucit act istoric al poporului român”, se arăta în scrisoarea protopopului Ioachim Muntean din Agnita;
• Protopopul Iovian Andreiu din Gârbou (Sălaj): “Regret că din causă de morb nu pot participa la marea serbare”;
  “reținut prin morb de la participare”, anunță protopopul Dobre;
• “țintuit la pat de tot, regret absența”; “morbos fiind”;
• “împiedicat din cauza morbului ce domnește în familia mea…”;
• “În urmarea morbului spaniol de peste trei săptămâni și a urmărilor ulterioare ale acestuia, cu adâncă părere de rău…”;
• “Zac în boală spaniolă cu aprindere la plumâni […] sufletește însă sunt cu voi iubiți frați români și cu tot focul și căldura sufletului […] aderez la hotărârea Constituantei”, anunța Ioan Sociu din Sibiu;
• “Regretăm căci din cauza morbului ce ne stăpânește nu putem lua parte personale la marea adunare națională română, cu sufletul suntem însă între d-voastre”, transmiteau preotul Nemeș și învățătorul Chintoanu din Satu Nou al Bârsei;
• “Regret mult, că bolnav fiind, nu pot lua parte personal… Vă asigur însă că sunt cu sufletul în mijlocul fraților mei…Întreaga mea ființă este stăpânită de idealul…”, anunța Vasile Stan din Sibiu;
• La fel, au anunțat boala: președintele Reuniunii meseriașilor sibieni, Victor Tordășianu, apoi protopopul Tămaș din Popești (Bihor), Coriolan Papp din Oradea, Petruțiu din Chișinău-Criș (“bolnav, legat de pat”), avocatul Grozda din Buteni, Arad (“bolnav [de gripă] spaniolă, plâng că nu pot fi de față”), Romul Cândea din Cisnădie (“din cauza unui morb îndelungat”) (9).

Chiar și fără cei blocați la pat, Adunarea Națională de la Alba Iulia s-a ținut și a avut participanți chiar mai numeroși de cât era estimat, cel puțin 120.000. Pe Câmpul lui Horea, unde a stat mulțimea, au funcționat pe parcursul Adunării și 3 sau 4 puncte sanitare, organizate de medicii orașului. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Note:

1 Mark Osborne Humphries, The Last Plague: Spanish Influenza and the Politics of Public Health in Canada, Toronto University Press, 2013, p. 71-72.
2 Emil Pop, “Suflet și adevăr”, în Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 30 (și Emil Pop a fost pus la pat de gripă).
3 Alba Iulia, an I, nr. 3, 24 decembrie 1918, p. 4.
4 Libertatea, Orăștie, XV, 4, 22 nov./ 5 dec. 1918.
5 Silviu Dragomir, “Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei”, în Marea Unire a românilor în izvoare narative, ediție de Stelian Neagoe, București, Ed. Eminescu, 1984, p. 278.
6 Ștefan Cicio Pop, “Zile istorice, zile de glorie”, în Idem, p. 557.
7 Ani Cicio Pop Birtolon, “Noaptea și fulgerul”, în Din lunga timpului bătaie…, p. 237-238.
8 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii, Documentele Unirii, tom IV, p. 11 – scrisoarea protopopului Adrian Deșeanul.
9 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Documentele Unirii, în volumele IV și VI.