Actualitate
Dosarul accidentului aviatic din Apuseni: Au fost audiaţi angajaţi de la Romatsa, Şcoala de Aviaţie şi Institutul Medico-Militar. O nouă expertiză pentru una dintre victime
Procurorii PÎCCJ – Secţia Parchetelor Militare anunţă că, în continuarea cercetărilor care se efectuează în dosarul privind accidentul aviatic produs la data de 20 ianuarie 2014, în Munţii Apuseni, au fost audiaţi, în calitate de martori, angajaţi de la Romatsa, Şcoala de Aviaţie şi IML. De asemenea, s-a dispus expertiză medico-legală în cazul morţii Aurei Ion.
Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, în perioada 12-16 mai au fost audiaţi, în calitate de martori, opt angajaţi ai Romatsa SA, cu funcţiile de controlori trafic sol şi controlori trafic aerian, doi angajaţi ai Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi un angajat al Institutului Medico-Militar.
De asemenea, „a fost dispusă expertiză medico-legală în victimei I.A., întrucât concluziile raportului de constatare medico-legală (autopsie) din 10 februarie 2014 nu au fost avizate de către Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca”, precizează procurorii.
Sublocotenentul Aurelia Ion era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni.
Au fost solicitate şi relaţii suplimentare de la Romatsa şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti-Băneasa.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.
În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Citeşte şi SML Alba | REZULTATELE AUTOPSIEI pilotului Adrian Iovan și a studentei Aurelia Ion, decedați în accidentul aviatic din Apuseni
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt efectuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
În 17 februarie a fost începută urmărirea penală şi pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News