Connect with us
Publicitate

Administrație

Drumuri, poduri, centre comerciale, monumente istorice: Vezi care sunt marile proiecte finalizate în anul 2011

Publicat

Finalul de an reprezintă întotdeauna o perioadă de retrospecţie, ne întoarcem privirea înspre lunile care au trecut şi încercăm să punem în balanţă eşecurile şi reuşitele. Pentru judeţul Alba, putem spune că anul 2011 a fost unul bun. Am numărat în cele 12 luni drumuri reabilitate, poduri, pasaje, centre comerciale şi monumente istorice readuse la viaţă. În timp ce, în Alba Iulia, Cetatea a fost redată circuitului turistic, în judeţ, edilii locali au investit în infrastructură. Dincolo de polemicile politice, sumele de bani colosale despre care voci susţin că se regăsesc mai mult pe hârtie decât în plan real, anul 2011 nu a adus averi în buzunarele cetăţenilor, dar a adus proiecte realizate.

Vă invităm să vă reamintiţi cele mai importante investiţii finalizate, în Alba, în anul 2011:

ALBA IULIA

În Alba Iulia, primăvara anului 2011 anunţa readucerea la viaţă a Cetăţii Alba Carolina, fortificaţie de tip Vauban, a cărei strălucire era până nu demult ştirbită de bălăriile uitării. Rând pe rând, traseele Cetăţii au fost redate circuitului turistic, iar albaiulienii au putut să le viziteze, după mulţi ani în care aceste au fost închise. În luna aprilie, ambasadorul Regatului Norvegiei a participat la inaugurarea Porţii a V-a, iar puţin mai târziu au fost deschise şi traseele de sud, nord şi est. Proiectul de reabilitare a Cetăţii a trezit discuţii aprinse în rândul opozanţilor politici, care au atras atenţia asupra costurilor exorbitante, execuţiei deficitare a lucrărilor, dar şi asupra unor distrugeri arheologice cauzate de modul în care s-au desfăşurat lucrările în Cetate. Investiţiile demarate de administraţia locală şi finanţate de Uniunea Europeană, Ministerul Dezvoltării şi Turismului şi din bugetul local se ridică la sume de peste o sută de milioane de euro, iar scopul acestora este unul cât se poate de precis: plasarea municipiului nostru pe harta obiectivelor turistice de interes din România.

Tot în 2011, Primăria Alba Iulia a alocat peste 500.000 de lei la bugetul local pentru amenajarea a patru sensuri giratorii permanente în interiorul oraşului. Este vorba despre giratoriul de la intersecţia dintre Calea Moţilor şi Bulevardul Horea, de la Calea Moţilor cu strada Doinei, Henri Coandă (fosta Oborului) cu Vasile Alecsandri şi Toporaşilor cu Bulevardul Revoluţiei. Nici aceste investiţii nu au scăpat netaxate de cetăţeni. În opinia unora, costurile lucrărilor au fost exorbitante, iar nu puţini au fost cei care au calculat ce alte proiecte importante s-ar fi putut realiza cu aceşti 500.000 de lei. Lucrările la cele patru sensuri giratorii au demarat în luna aprilie, iar în luna mai au fost finalizate.

În 25 iulie au demarat lucrările de reabilitare a pasajului de cale ferată din Partoş, o altă importantă investiţie realizată de municipalitatea din Alba Iulia. Reparaţiile au durat 5 luni, timp în care circulaţia autovehiculelor care tranzitau municipiul a fost deviată pe rute ocolitoare. Proiectul în valoare de 17,7 milioane de lei a fost finalizat în luna decembrie, deşi termenul prevăzut iniţial a fost ianuarie 2012.

Economia municipiului a primit un imbold în 2011, mai precis în luna octombrie, când liderul naţional în retailul materialelor de construcţii şi amenajări interioare, „Dedeman” a deschis o nouă unitate la Alba Iulia. Investiţia ce se ridică la 11 milioane de euro a fost amenajată pe terenul cumpărat de la „Albalact”, pe o suprafaţă de 11.800 de metri pătraţi, iar deschiderea „Dedeman” la Alba Iulia a însemnat crearea a nu mai puţin de 176 de noi locuri de muncă.

Din luna noiembrie a anului 2011, Alba Iulia se laudă cu primul Retail Park din municipiu. Noul centru comercial din Alba Iulia, ce funcţionează în zona dintre hipermarketul „Kaufland” şi magazinul „Profi”, pe Calea Moţilor are un centru „Altex” pe 1.500 mp şi alte spaţii în care sunt deschise magazinele „Deichmann”, „Takko” şi „DM”. Terenul pe care este amenajat centrul comercial este achiziționat în 2008, iar investiţia totală este de 4 milioane euro din fonduri proprii.

Cei care au ajuns în acest an în municipiul nostru au asemănat Alba Iulia cu un oraş-şantier. Lucrările de reabilitare a rețelei de străzi din cartierele Maieri și Lipoveni au readus în acest an în stare de funcționare o mare parte din arterele de circulaţie din aceste zone. Vremea călduroasă şi lipsa precipitaţiilor din lunile de vară şi toamnă au susţinut avansarea acestor lucrări. Dacă, până la sfârșitul lunii august 2011, au fost finalizate multe dintre străzi, proiectul de reparații capitale a drumurilor din centrul orașului Alba Iulia se desfăşoară în continuare.

În anul care se încheie, centrul vechi al municipiului Alba Iulia a fost supus unor reparaţii capitale. Au fost finalizate până în această toamnă lucrările pe strada Maramureșului, urmând a fi trasate marcajele rutiere pe o lungime de 134 ml. În acelaşi stadiu se află şi străzile Simion Balint, Nicolae Titulescu, Mihai Viteazu, Basarabiei (Luminii). Au fost finalizate complet lucrările de pe străzile Morii, Andrei Mureşanu. Pe stăzile Traian, Libertății și Petre Dobra au fost finalizate lucrările la rețeaua de apă și canalizare. Pe strada Petre Dobra, trotuarele și bordurile sunt, de asemenea, terminate.

O altă importantă investiţie în infrastructură rutieră demarată de administraţia locală din Alba Iulia în 2011 a fost reabilitarea străzilor Calea Moţilor şi Zlatnei, o arteră principală de circulaţie care relaţionează cartierele rezidenţiale Miceşti şi Cetate cu centrul oraşului. Proiectul, în valoare de 21.712.036,63 lei, propune ameliorarea infrastructurii rutiere din zona nord-vestică a municipiului şi îmbunătăţirea condiţiilor de acces şi tranzit pe tot teritoriul Alba Iuliei. Propriu-zis, 3.305 ml de străzi urbane vor fi modernizate, se vor reabilita 33.619 mp de sistem rutier, 7.961 mp de trotuare şi 7.182 mp zone verzi. Lucrările cuprinse în proiect vizează reabilitarea a 3.191 ml de reţea distribuţie apă, iar firma care a fost contractată în acest sens este „Hidroconstrucţia”. Durata implementării proiectului este de 24 de luni şi va fi finalizată cel mai probabil la finalul lui 2012. După terminarea lucrărilor, se va putea circula pe 4 kilometri de drum modernizat, cu 4 benzi.

SEBEŞ

Administraţia locală din Sebeş a realizat în 2011 lucrări în valoare de peste 3 milioane lei. Este vorba în principal de investiţii la reţelele de canalizare, apă şi modernizare străzi, finalizate în decursul anului ce se încheie. Cea mai mare sumă a fost investită, în acest an, de administraţia locală din Sebeş, pentru modernizarea străzilor: 2.470.152 lei. Cu aceşti bani s-au realizat lucrări la carosabil pe o suprafaţă de 1,42 km, la trotuare – 3.847 mp şi la parcări – 462 mp.

Suma de 135.341 lei a fost investită în reabilitarea reţelelor de apă din municipiul Sebeş. Alţi 469.773 de lei au fost cheltuiţi pentru extinderea reţelelor de canalizare. În 2011, în Sebeş au fost reabilitaţi 45o de metri reţele de canalizare şi s-au realizat extinderi ale acesteia pe o lungime de 760 de metri.

Locuitorii municipiului Sebeş au avut ocazia în 2011 să îşi facă cumpărăturile din trei supermarketuri noi. Este vorba despre magazinul Penny Market, Lidl şi Kaufland. Cel mai recent supermarket inaugurat la Sebeş a fost Kaufland. Acesta şi-a deschis porţile la sfârşitul lunii septembrie 2011, iar prin această investiţie s-au creat în jur de 100 de locuri de muncă noi.

BLAJ

Potrivit datelor furnizate de primarul Gheorghe Valentin Rotar, în anul care se încheie au fost alocaţi peste 6 milioane lei pentru proiecte în infrastructură. Lucrările realizate în 2011 au vizat atât infrastructura rutieră, cât şi extinderea reţelelor de canalizare şi apă. Concret, până în prezent s-au asfaltat 13,10 kilometri de drum, în valoare de 3.612.000 lei, s-au realizat 14,6 kilometri de trotuar, în sumă totală de 1.000.000 lei şi s-a extins reţelele de apă în suprafaţă de 7.919 metri liniari.

În 2011, dministraţia locală din Blaj a demarat investiţiile de modernizare a patru cămine culturale în cele trei localităţi componente – Tiur, Mănărade şi Petrisat -, a extins zona verde a oraşului prin plantarea de noi arbori şi se laudă cu primul parc din ţară în care cetăţenii pot practica sport în aer liber.

AIUD

Reprezentanţii administraţiei loale din Aiud au anunţat în 2011 finalizarea unei investiţii de aproape 1 milion de euro în modernizarea şi reabilitarea şi infrastructurii rutiere. Contractul pentru lucrările la infrastructura rutieră a fost încheiat cu SC „Diferit” SRL Cluj Napoca şi a avut o valoare totală de 965.000 lei, bani achitaţi integral de la bugetul local. A fost asfaltat drumul către localitatea Ciumbrud, pe o suprafaţă de peste 6.000 mp, iar străzile Stadionului şi Morii, în zona Penitenciarului, pe unde se desfăşoară traficul greu, a fost modernizată tot pe o suprafaţă de peste 6.000 mp, în sensul în care benzile de sens au fost lărgite, trotuarele reparate, bordurile deteriorate au fost înlocuite, iar condiţiile de circulaţie din zonă au fost optimizate.

Totodată, au fost executate plombări pe o suprafaţă de peste 9.000 mp şi au fost reabilitate trotuare, alei de acces şi parcări pe o suprafaţă de peste 3.000 mp, în toate zonele din Aiud care puneau probleme din punctul de vedere al circulaţiei rutiere şi pietonale.

CUGIR

O importantă sumă de bani s-a investit anul acesta la Cugir în infrastructura spitalului, pentru care s-au alocat din bugetul local aproximativ 900.000 lei (9 miliarde de lei vechi).În 2011 s-a reparat acoperişul clădirii ce găzduieşte secţiile de Interne şi Chirurgia, precum şi şarpanta Maternităţii şi de la Pediatrie. Tot anul acesta au fost montate geamuri termopan la mansarda celor două clădiri, cu scopul de a îmbunătăţi randamentul tehnic. Din bugetul local a fost finanţat şi un proiect tehnic pentru amenajarea unei spălătorii.

Tot anul acesta a fost demarat programul privind amenajarea parcărilor, care este stabilit a se desfăşura în trei etape. În prima etapă s-a lucrat în zona străzilor Grigore Ureche, Ştefan cel Mare, Aleea Ştefan cel Mare, Emil Racoviţă, unde au fost amenajate 136 de parcări.

Consiliul Judeţean Alba a finalizat în 2011 una dintre cele mai importante investiţii în infrastructură rutieră. În luna iulie au fost recepţionate lucrările la de modernizare a drumului judeţean 107 M, Aiud – Buru. Finalizarea investiţiei oferă posibilitatea dezvoltării turismului în una dintre cele mai pitoreşti zone din judeţul Alba. Reabilitarea şi modernizarea sectorului de drum pe o distanţă de aproximativ 25 de kilometri din judeţul Alba a durat doi ani, timp în care s-a realizat consolidarea și asfaltarea acestuia și repararea a 6 poduri și 82 de podețe. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la peste 20 de milioane de lei, din fonduri structurale. Prin acest proiect, în satele din zonă a fost introdusă şi apa și canalizarea.

Tot în 2011 a fost deschisă circuitului turistic Transalpina sau Şoseaua Regelui. Şoseaua amenajată la cea mai mare altitudine din România face legătura între Transilvania şi Oltenia, mai exact între Sebeș, județul Alba şi Novaci, judeţul Gorj. Traseul se întinde pe o distanţă de 148 de kilometri. La finalul lucrărilor, Transalpina va depăşi ca înălţime Transfăgărăşanul, cu 103 metri. Cota cea mai înaltă parte a drumului este la Rânca, vârful Păpușa, cu o altitudine de 2.145 de metri.

CIUGUD

Numită de unii „Transalpina în miniatură”, şoseaua care leagă, peste deal, comuna Ciugud şi satul Şeuşa de Daia Română şi Berghin (satul Straja) a fost realizarea unui proiect al Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Ciugud – Berghin, în valoare de peste 2 milioane de euro. Fondurile au provenit de la Uniunea Europeană, iar investiţia cuprinde transformarea a peste 26 de kilometri de drum agricol în „şosea” cu o lăţime de aproximativ 3 metri, ce va folosi atât pentru accesul mai facil al proprietarilor de terenuri agricole din zonă, cât şi celor care doresc să ajungă mai repede în localităţile din zona Ciugud, Straja şi Daia Română.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. moderatorul de serviciu

    miercuri, 04.01.2012 at 13:06

    @anti base. in forma scrisa de tine nu o sa-ti vezi publicat niciodata comentariul pe acest site. Incearca sa nu mai injuri si sa folosesti cuvinte obscene. Cu alea te poti duce sa comentezi pe un site de pornosaguri. daca vrei sa fie publicat schimba limbajul, poti sa-ti pastrezi ideea critica la adresa puterii.

  2. anti base

    miercuri, 04.01.2012 at 18:54

    prima postare pe care nu lati publicat era fara pornosaguri. probabil pentru voi JOS BASE JOS PDL este pornosag poate chiar blasfemie dar mahjoritatea ROMANILOR gandesc asa la momentul de fata. Organizatia criminala si tradatoare de tara numita PDL va cadea ori cat de mult le ridcati in slavi Marile realizari ale epocii Boc-Basescu-Udrea-Hava

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate