Actualitate
DUMINICĂ: Expoziţie la Vinţu de Jos. Pictorul Gheorghe Suciu îşi expune lucrări inspirate din frumuseţea localităţii natale
Duminică, de la ora 13.00, la Căminul Cultural din Vinţu de Jos, peste 30 de lucrări semnate de Gheorghe Suciu vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei „Culoare şi destin”. La cei 87 de ani ai săi, artistul a încercat ca prin lucrările care vor fi expuse duminică să reconstituie frumuseţea şi specificul localităţii natale, Vinţu de Jos. Vernisajul expoziţiei va fi însoţit de un program artistic susţinut de către elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Iuliu Maniu” din localitate.
Pictorul Gheorghe Suciu s-a născut în 1927, în Vinţu de Jos. Se trage dintr-o familie de ţărani, având un tipar remarcabil al originii şi locului său de baştină, recognoscibil în tenacitatea, spiritul de ordine şi de gospodărire al ţăranului, în buna chivernisire a vieţii proprii şi a tot ce ţine de ea.
Educaţia şcolară şi-a început-o în comuna natală, din 1934 şi şi-a continuat-o tot acolo până în 1942, când a fost trimis la Timişoara să urmeze cursurile Şcolii de arte şi meserii, specialitatea textile, pe care de altfel le şi absolvea după 4 ani, în 1946. Tot la Timişoara, mai târziu, artistul a absolvit cursurile Liceului „Nikolaus Lenau”, ceea ce a constituit un motiv de reală mândrie, date fiind tradiţiile deosebite ale instituţiei de învăţământ respective. Din 1942-1943 şi până în 1981, când se reîntorcea aproape de localitatea natală, stabilindu-se la Alba Iulia, pe parcursul a trei decenii, Gheorghe Suciu a fost “timişorean”, existenţa sa contopindu-se cu cea a oraşului.
Din 1981, Gheorghe Suciu s-a stabilit la Alba Iulia, schimbându-şi profesiunea (a lucrat în reţeaua de difuzare cinematografică).
Gheorghe Suciu a început să picteze de prin 1988, fiind recompensat de la primele sale apariţii publice, în calitate de artist, cu premii judeţene şi naţionale, în cadrul mişcării de amatori a vremii.
Pictura a fost pentru Gheorghe Suciu un refugiu din realitatea contingentă, oprimantă sub mai multe aspecte, inclusiv din biografia proprie, mai ales în realitatea trecută, istoria fiind una dintre obsesiile artistului. A încercat să reconstituie plastic imaginile mai vechi sau mai noi ale unor vechi oraşe din România: Timişoara, Sibiul şi în mod special Alba Iulia.
În cadrul expoziţiei sunt invitaţi să participe Gabriela Mircea, cercetător la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Felicia Colda, de la Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba, Alina State, preşedinte al Filialei UAP Deva, prof. dr. Traian Mârza, preşedinte al UAP România, Dori Susan, preşedinte al Asociației „Arttrad Valea Frumoasei Sebeş”, Petru Făgăraş, preşedinte al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Alba
Expoziţia este organizată de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” în parteneriat cu Primăria comunei Vinţu de Jos, Şcoala „Iuliu Maniu”, Biserica Ortodoxă din Vinţu de Jos şi Căminul cultural.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News