Connect with us

Eveniment

Experți: Consumul de carne trebuie redus la o porție mică. Dieta bazată pe fructe, legume și nuci previne milioane de decese

Publicat

Carnea nu trebuie să se afle în centrul alimentației umane: o vastă coaliție de oameni de știință a afirmat acest lucru la finalul anilor 2010, stârnind furia reprezentanților industriei cărnii.

Cercetătorii au repetat acea concluzie și astăzi, dând asigurări că se bazează pe date încă și mai solide, potrivit cărora o dietă bazată pe fructe, legume și nuci, dar săracă în carne și produse lactate, ar putea preveni aproximativ 15 milioane de decese la nivel mondial în fiecare an, informează AFP și DPA, citate de Agerpres.

”Consumul de carne roșie este asociat cu un risc mai mare de mortalitate în țările în care el este ridicat de mai multe decenii”, a evidențiat acest studiu de sinteză, publicat vineri în revista The Lancet de comitetul Eat-Lancet Commission, compus din aproximativ 100 de experți în nutriție, mediu și sănătate publică.

Munca lor depășește, de departe, doar chestiunea consumului de carne. Noul raport din 2025 are menirea de a oferi soluții pentru ca întreaga populație mondială să beneficieze de o alimentație sănătoasă, fără a afecta mediul înconjurător.

Acest vast program a stat deja la baza unui raport publicat în 2019. Atenția publică și mediatică s-a îndreptat atunci majoritar asupra unui regim propus de experți și prezentat ca fiind cel mai bun pentru sănătatea umană.

Denumit ”dietă pentru sănătate planetară”, acesta regim alimentar acorda un rol minim cărnii roșii: 14 grame pe zi, adică jumătate din media mondială și mult mai puțin decât consumul din țările dezvoltate.

Experții recomandau mai degrabă consumul de cereale integrale, fructe, legume, nuci, leguminoase, cum ar fi lintea și fasolea, cu cantități doar moderate sau mici de pește, lactate și carne.

Deși autorii au precizat că aceste cifre constituiau doar un cadru general, publicarea raportului a stârnit reacții foarte divergente în rândul publicului larg și în lumea economică.

În întreaga lume, numeroase federații din sectorul agroalimentar au respins recomandările prezentate ca fiind caricaturale, periculoase sau nepotrivite obiceiurilor locale în materie de alimentație.

Cu toate acestea, comunitatea științifică a primit destul de bine acele recomandări în materie de sănătate, în ciuda unor critici privind luarea în considerare insuficientă a anumitor realități, cum ar fi inegalitățile sociale în ceea ce privește accesul la hrană.

”Opiniile au fost, în ansamblu, mai degrabă pozitive decât negative”, concluziona în 2023 un bilanț realizat de alți cercetători și publicat în revista Lancet Global Health, contrar discursului unor industriași care au prezentat concluziile comisiei ca fiind marginale sau controversate.

Vezi și: Moduri de a vă îmbunătăți regimul alimentar, fără legătură cu dietele pentru slăbit. Regula celor 5 legume și fructe sănătoase

În septembrie, ONG-ul Changing Markets a publicat un raport în care acuza mai mulți actori din sectorul agroalimentar că au orchestrat o campanie de dezinformare online împotriva concluziilor comisiei.

În acest context, cercetătorii au publicat vineri recomandările lor actualizate. Ei au adăugat în noul raport și o secțiune amplă legată de justiția socială, cu considerații uneori foarte largi, precum încurajarea asigurării unor condiții demne pentru lucrătorii din industria agroalimentară.

Dar, în ceea ce privește recomandările alimentare, ei insistă și afirmă: cea mai bună dietă pentru sănătate ‘se bazează în primul rând pe surse vegetale, cu o proporție moderată de alimente de origine animală și cu cât mai puțin zahăr adăugat, mai puține grăsimi saturate și mai puțină sare”.

Consumul de carne trebuie redus la o porție mică

Consumul mediu de carne roșie ar trebui să se limiteze la 15 grame pe zi, consideră ei de acum.

Legumele, fructele și cerealele integrale ar trebui consumate în cantități de 200 de grame, 300 de grame, respectiv 210 de grame pe zi.

Produsele lactate ar trebui să reprezinte 250 de grame, peștele sau fructele de mare 30 de grame, la fel ca și carnea albă, cum ar fi cea de păsări.

Toate aceste cifre sunt foarte apropiate de cele din raportul precedent, mai ales dacă se iau în considerare intervalele mai largi promovate de autori.

În cazul produselor lactate, de exemplu, aceștia estimează că un consum ideal poate varia de la abstinență totală la 500 de grame pe zi.

”Nu este atât de surprinzător că nu s-a schimbat nimic. Între 2019 și astăzi nu a avut loc nicio revoluție în ceea ce privește relația cunoscută între consumul anumitor alimente și sănătate”, a declarat François Mariotti, profesor de nutriție la AgroParisTech.

Cu toate acestea, autorii recunosc mai deschis că recomandările lor, deși sunt benefice pentru sănătate pe termen lung, pot cauza carențe pe termen scurt la anumite persoane, în special dacă acestea se limitează la valorile minime ale intervalelor propuse.

Totodată, dieta pentru sănătate planetară a fost asociată cu o reducere cu 27% a riscului de deces prematur, precum și cu incidențe mai scăzute ale bolilor cardiovasculare, cancerului, diabetului și altor boli cronice, precizează raportul din 2025.

”În prezent, toate dietele naționale ale țărilor deviază substanțial de la ‘dieta pentru sănătate planetară’, însă o orientare către acest tipar ar putea preveni aproximativ 15 milioane de decese pe an (27% din totalul deceselor la nivel global)”, au precizat autorii raportului.

”O astfel de tranziție ar reduce ratele de incidență ale multor boli specifice netransmisibile și ar promova longevitatea sănătății”, au adăugat ei.

Experții au subliniat beneficiile ecologice ale acestei diete, afirmând că ar putea reduce cererea de alimente care necesită resurse intensive, cum ar fi carnea roșie, reducând astfel emisiile de gaze cu efect de seră, consumul de apă și prelucrarea terenurilor.

Raportul publicat în The Lancet a constatat că actualele sisteme alimentare globale contribuie la 30% din emisiile de gaze cu efect de seră și sunt principalul factor care determină depășirea limitelor planetare prin impactul lor asupra climei, biodiversității, consumului de apă dulce și schimbărilor în modul de utilizare a terenurilor.

Limitele planetare sunt definite ca fiind pragurile care mențin sistemul de ‘suport al vieții’ al planetei noastre – de care depind oamenii – stabil și sănătos.

Cercetătorii au afirmat că, deși la nivel global se produc suficiente alimente, aproape jumătate din cei 8 miliarde de oameni ai planetei (aproximativ 3,7 miliarde) nu au acces sigur la alimente sănătoase, la un mediu curat sau la un salariu decent.

Autorii noului raport au adăugat că alimentația celor mai bogați 30% oameni din populația globală este responsabilă pentru aproximativ 70% din presiunile globale asupra mediului cauzate de sistemele alimentare.

Concluziile sugerează că, dacă întreaga omenire ar trece la dieta pentru sănătate planetară și ar exista politici climatice puternice pentru reducerea emisiilor în toate sectoarele, atunci emisiile de gaze cu efect de seră ar putea scădea cu mai mult de jumătate – echivalentul eliminării emisiilor de la toate centralele electrice pe cărbune la nivel global.

Comitetul a solicitat, de asemenea, adoptarea de măsuri pentru protejarea pădurilor, a zonelor umede și a altor habitate naturale care încă există pe planeta noastră, în vederea conservării biodiversității.

Noul raport menționează că guvernele pot lua măsuri pentru a promova alimentele sănătoase, inclusiv prin impozitarea produselor nesănătoase, oferind în același timp subvenții pentru fructe și legume.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.