Connect with us
Advertisement

Blaj

Extinderea Ambulatoriului la Spitalul Municipal Blaj. Contractul de peste 12 milioane lei a fost semnat. Când încep lucrările

Publicat

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor, pentru construirea Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj, a anunțat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Lucrările efective vor începe în data de 15 martie și se vor încheia până la finalul anului.

„Extinderea Ambulatoriului la Spitalul Blaj” este un proiect în valoare totală de 12.228.689,4 lei, din care: valoare totală eligibilă (fonduri europene) – 10.700.750 lei (inclusiv TVA) și valoare totală neeligibilă (bugetul local al Municipiului Blaj) – 1.637.939,4 lei (inclusiv TVA)

Înaintea acestor lucrări, au fost mutate toate cablurile electrice care traversează curtea interioară în zona în care va fi construită clădirea noului spital, care va avea 5 niveluri.

Proiectul propune soluționarea problemelor prin extinderea clădirii spitalului și mutarea cabinetelor medicale în aripa extinsă a clădirii. Extinderea se va realiza pe orizontală, cu o clădire nouă (demisol + parter + 3 etaje), similară celei existente și alipită clădirii spitalului. Astfel se propune aducerea secțiilor de ambulatoriu în spațiile nou create și dotarea ulterioară a acestora cu aparatură medicală și mobilier medical necesare în vederea asigurării funcțiunilor specifice de bază ale programului de ambulatoriu.

Se propun următoarele spații medicale, cu sălile de tratament aferente:

Demisol: cabinet pneumologie și sală de tratament pneumologie, explorări funcționale spirometrie

Parter: cabinet ortopedie și traumatologie, cameră gipsare, cabinet medicină generală copii, sală de tratament copii

Etaj 1: cabinet consultații chirurgie vasculară și sală pansament + mici intervenții, cabinet consultații chirurgie generală și sală pansament + mici intervenții, cabinet consultații dermatovenerologice și sală tratament dermatovenerologice

Etaj 2: cabinet consultații urologie și sală tratament urologie, cabinet consultații obstetrică-ginecologie și sală de tratament obstetrică-ginecologie, cabinet endocrinologie și sală tratament endocrinologie

Etaj 3: cabinet consultații cardiologie și cabinet EKG, cabinet consultații oftalmologie și sală tratament oftalmologie, cabinet consultații boli interne și sală tratament boli interne

De asemenea, se vor reabilita/construi alei, se vor reamenaja spațiile verzi și se vor realiza parcări pentru ambulanțe și autospeciale medicale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement