Eveniment
Firmele de transport public, obligate să afișeze informații utile persoanelor cu dizabilități. Proiect de ordin la ANPC
Firmele de transport public vor fi obligate să ofere informații utile, clare și corecte privind accesul persoanelor cu dizabilități în mijloacele de transport. Noile reglementări vizează amplasarea de panouri informative, semnale luminoas, dar și indicații audio sau tactile (Alfabetul Braille) pentru ghidarea pasagerilor cu dizabilități. Acestea sunt prevăzute atât în mijloacele de transport cât și în stații sau pe peroane.
De asemenea, operatorii de transport public vor fi obligați să ofere documente, contracte sau informări în alfabetul Braille.
Un proiect de ordin în acest sens a fost publicat în consultare pe site-ul ANPC, pe 25 august. Acesta vizează informarea consumatorilor de către operatorii de transport public de persoane. Noile reglementări se vor aplica tuturor operatorilor de transport public rutier, feroviar și naval.
Firmele de transport public, obligate să afișeze informații utile persoanelor cu dizabilități
Operatorii vor fi obligați la o informare clară și corectă privind accesul persoanelor cu dizabilități în mijloacele de transport sau în spațiile aferente.
Firmele de transport public rutier, feroviar și naval vor trebui să afișeze, pe toate ușile de acces ale mijloacelor de transport dedicate persoanelor cu dizabilități, modalitatea prin care acestea pot avea acces și părăsi mijlocul de transport. Se vor instala astfel abțibilduri sau semnale luminoase. Totodată, este obligatorie și o variantă audio. Aceasta va avertiza persoanele cu dizabilități cu privire la:
- locurile de urcare și de coborâre,
- momentul deschiderii și închiderii ușilor,
- denumirea stațiilor.
Operatorii de transport public de persoane trebuie să amplaseze, pe fiecare peron/refugiu/stație în dreptul cărora se vor opri mijloacele de transport în comun, fără a fi limitativ, marcaje speciale și panouri informative care să conțină indicații privind localizarea ușii dedicate accesului persoanelor cu dizabilități sau de unde acestea vor fi preluate.
Operatorii de transport public rutier, feroviar și naval trebuie să afișeze în fiecare peron/refugiu/stație procedura privind urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități din mijloacele de transport, inclusiv existența obligației conducătorului de a informa persoana cu dizabilități cu privire la stația unde urmează să efectueze coborârea, precum și modalitatea prin care acestea vor fi sprijinite. În mod obligatoriu, trebuie să existe și variante de informare dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, inclusiv prin utilizarea Alfabetului Braille.
Măsuri pentru protecția persoanelor cu dizabilități în aeroporturi
În aeroporturi, pe ușile de acces sau pe panouri informative în imediata vecinătate a acestora, în sălile de așteptare, fără a fi limitativ, vor fi transmise informații legate de modalitatea în care persoanele cu dizabilități vor fi sprijinite pentru a avea acces, a circula, inclusiv în vederea îmbarcării.
Toate informațiile trebuie să fie prezentate ca parte a regulamentelor asumate de către operatorii de transport public sau cei de administrare a spațiilor.
Operatorii economici trebuie să aibă obligația ca pentru persoanele nevăzătoare orice variantă de comunicare, informare, avertizare, fără a fi limitativ, să se realizeze fie audio, fie prin utilizarea Alfabetului Braille.
Obligații pentru firmele care nu au acces pentru persoanele cu dizabilități în clădiri sau spații
Operatorii economici care își desfașoară activitatea în clădiri sau spații în care nu pot fi prevăzute rampe sau alte variante de acces al persoanelor cu dizabilități trebuie să aibă obligația să informeze prin orice mijloace, pe uși sau pe panouri, în imediata vecinătate a căii de acces, modalitatea în care acestea pot beneficia de suportul necesar.
Operatorii economici ce pun la dispoziția consumatorilor camere de hotel, documente, inclusiv facturi, contracte, informări, fără a fi limitativ, trebuie să dețină în mod obligatoriu și variante dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, inclusiv prin utilizarea Alfabetului Braille.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News