Eveniment
Cât mai ține vremea rea, cu ninsori abundente. Strat de zăpadă de 31 de centimetri, luni dimineața, la Alba Iulia
Cât mai ține vremea rea. Meteorologii anunță că vremea rea cu precipitații abundente, ninsori și viscol va ține până vineri, 9 ianuarie. Potrivit ANM, luni dimineața, stratul de zăpadă măsura 31 de centimetri la Alba Iulia și 23 de centimetri la Sebeș. La Blaj erau 28 de centimetri iar la Câmpeni 26 de centimetri.
În zonele montane înalte din județ, la Șureanu și Arieșeni, stratul de zăpadă este de peste 50 de centimetri.

Potrivit meteorologilor, în ultimele 24 de ore, cantitatea de precipitații căzută în Alba Iulia a fost de 14,4 litri/mp.
La Sebeș au fost înregistrați 10,7 litri/mp, la Roșia Montană - 9,8 litri/mp, la Câmpeni - 6,2 litri/mp iar la Blaj - 5,3 litri/mp.

Reamintim faptul că județul Alba se află până marți, 6 ianuarie, la ora 10:00, sub avertizare Cod Galben de ninsoare.
Pe parcursul zilei de luni vor predomina ninsorile în zonele de munte, iar în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș.
Se vor acumula 10...20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10...20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului se va depune un strat nou, în general de 3...10 cm.
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70...85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Cât mai ține vremea rea
România traversează un episod de iarnă autentică la începutul anului 2026, cu precipitații abundente, ninsori puternice și diferențe termice spectaculoase între regiunile țării, care vor persista până pe 9 ianuarie, a spus meteorologul ANM Mihai Huștiu, la Digi24.
Potrivit acestuia, episodul de vreme rea va dura până pe 9 ianuarie. „Este iarnă autentică la acest început de an”, spune el. Huștiu avertizează că există risc mare de polei începând de mâine dimineață.
Meteorologul a precizat că sunt precipitații abundente în special în partea de sud-vest a țării și în zonele de munte. De asemenea, ninsori puternice sunt și în toată jumătatea de nord a țării. În unele zone ale țării, ninsoarea se va transforma în lapoviță și ploaie și există riscul de a se depune polei.
Potrivit lui Mihai Huștiu, episoadele de ninsori și viscol în zona montană înaltă vor continua până spre 9 ianuarie.
„Deci mai așteptăm episoade cu precipitații și în zilele următoare. Chiar dacă informarea meteorologică este valabilă până luni seara, până pe 9 ianuarie vor mai fi episoade de precipitații în mare parte din țară, dar mai ales spre vest, centru și nord, unde, de asemenea, așteptăm ninsori, lapoviță și polei”.
Diferențe mari de temperatură între zonele țării
Potrivit meteorologului, există diferențe mari de temperatură între nordul, centrul și sud-estul țării. Transilvania are temperaturi negative chiar și ziua, -2 grade, în vreme ce în Dobrogea este vreme de primăvară, cu temperaturi ce ajung și la 15 grade.
„Asta pentru că țara noastră este cumva la zona de contact între două mase de aer cu proprietăți diferite. Una caldă și umedă, care vine dinspre Marea Mediterană și una rece, de origine polară, ce coboară dinspre nordul continentului. De aceea avem acest contrast termic important”, a explicat meteorologul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News