Eveniment
FOTO Autostrada A1 Lugoj-Deva. Cum sunt construite cele două tuneluri de pe secțiunea Margina-Holdea. Stadiul lucrărilor

Autostrada A1 Lugoj-Deva: continuă lucrările de străpungere la tunelurile de pe lotul de autostradă A1 Margina – Holdea. Este vorba de lucrările pe sectorul-lipsă de 9,13 km din autostrada Sibiu (Sebeș) – Timișoara – Nădlac 2. Reprezentanții companiei de drumuri au precizat ce metode sunt aplicate pentru realizarea lucrărilor.
Echipele UMB și Euro Asfalt înaintează cu străpungerea tunelurilor de pe lotul de autostradă A1 Margina – Holdea, anunță DRDP Timișoara.
Autostrada A1 Lugoj-Deva. Cum sunt construite cele două tuneluri de pe secțiunea Margina-Holdea
Potrivit sursei citate, ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin forare – ”noua metodă austriacă NATM”.
”Pentru tunelul al 2-lea, cel lung de aproape 2 km, se combină forarea cu tehnologia ”cut and cover”.
Această metodă presupune realizarea tunelului în săpătură deschisă, urmând ca excavațiile să se desfășoare sub incinta ecranelor de piloți și plăcii de deasupra, executată de la suprafață.
După evacuarea materialului din incinta creată, se realizează ”cămășuiala” tunelului, la fel ca la cel executat prin forare.
La galeria tunelului 1, străpunsă la finele lunii iulie, au început lucrările de realizare a structurii de rezistență (”cămășuiala” tunelului). La cea de-a doua galerie a tunelului 1 s-au forat peste 220 metri, în această toamnă urmând să fie străpunsă.
La tunelul al doilea, pe sectorul ”cut and cover”, sunt în realizare ecranele de piloți și placa sub care se vor executa excavațiile pentru tunel. În ceea ce privește realizarea tunelului prin forare, dinspre zona ”cut and cover”, au fost demarate lucrările de intrare în subteran.
Pentru prima ieșire din tunelul 2 a fost finalizat portalul în lungime de 234 metri și au început lucrările de evacuare a materialului de sub acesta. Pentru cealaltă galerie, unde portalul este mai scurt, au fost demarate lucrările de intrare în subteran”, potrivit DRDP Timișoara.
Constructorul desfășoară, concomitent, lucrări pe întreg traseul autostrăzii: terasamente, scurgerea apelor, podețe, precum și la pasajele de traversare a văilor și a căii ferate de pe traseu.
Conform proiectului, tunelul 1 are 415 metri/367 metri (două galerii), iar tunelul 2 va avea 1985 metri/ 1825 metri (două galerii). Lucrările sunt executate de UMB în asociere cu EuroAsfalt (din Bosnia și Herțegovina).
Termenul de finalizare a lucrărilor este 2026.
imagini: DRDP Timișoara/ Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News