Uncategorized
FOTO: Copiii de la Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române
Copiii de la Casa de Tip Familial, Centrul de Zi şi Centrul Educaţional din cadrul Aşezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş au sărbătorit vineri, 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române alături de mezinii de la Ansamblul „Tradiţii Uiorene”. Manifestarea dedicată împlinirii a 155 de ani de la „Mica Unire” a debutat la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din oraş cu o prelegere pe tema Unirii susţinută de profesorul de istorie Dan Tecar de la Liceul Teoretic „Petru Maior”.
Manifestările au continuat la fântâna arteziană din parcul situat în centrul oraşului unde copiii de la Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” au recitat poezii şi au cântat „Hai să-ntindem hora mare”. În hora copiilor s-au prins primarul Silviu Vinţeler şi viceprimarul Pavel Podariu dar şi locuitori ai oraşului care au asistat la program. Un moment inedit al manifestării a fost cel în care copiii au lansat baloane tricolore şi au strigat în cor „Trăiască România!”. Reîntorşi la Casa de Cultură, copiii au servit prăjituri şi suc.
Programul a continuat la sediul aşezământului social cu un concurs de cultură generală, copiii având de răspuns la întrebări legate de Unire iar cei mai mici dintre beneficiari au ilustrat modul în care îşi imaginează ziua de 24 ianuarie. Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu diplome şi premii.
Tot vineri, copiii au sărbătorit ziua de naştere a unuia dintre mezinii Casei de Tip Familial care a împlinit vârsta de 5 ani, cântându-i „La mulţi ani!” şi servind din tortul special preparat pentru această ocazie.
Aşezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia având în prezent trei module: un centru educaţional pentru copii unde 25 de copii sunt sprijiniţi pentru prevenirea abandonului şcolar şi familial, îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, formarea unor principii şi conduite morale de viaţă, precum şi responsabilizarea comunităţii locale faţă de problemele acestor copii, centru care funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, primul serviciu de acest gen inaugurat în cadrul reţelei judeţene, cu scopul de a ajuta 35 de persoane vârstnice aflate în dificultate şi o casă de tip familial în care sunt ocrotiţi aproximativ 20 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News