FOTO: Din Alba Iulia, pe vulcanul Teide. Cum să vezi lucruri extraordinare, când ai un buget mic

Își spune pe blogul personal ”Iulia din Alba Iulia” și îi place să călătorească în stilul ”old school”, învățat pe munții din România, alături de cercetași. Un rucsac în spate, o pereche de boncanci buni în picioare și câțiva prieteni care seamănă cu ea, reprezintă cam tot ce îi trebuie Iuliei ca să ajungă, de exemplu, pe Teide, vulcanul activ din Tenerife consemnat în Patrimoniul Omenirii UNESCO. ”Nu e atât de greu, nu e K1”, spune Iulia Guș cu modestie. Bugetul pentru șapte zile în Tenerife a fost de aproximativ 500 de euro (inclusiv transportul).

”Ceasul sună la 5:15 AM. Ne liniștim la gândul ca în România e 7:15. Mușchii ne dor de ziua trecută și nu ne vine să credem că astazi vom urca un vulcan. Poate hike-ul de ieri nu a fost totuși cea mai bună idee… Punctul de întâlnire cu ghidul este în Los Cristianos. Am arvunit cu mai bine de o lună înainte un ghid, pentru a ne ajuta să obținem permisul de a urca până pe vârf. Desigur, acesta poate fi luat și gratuit, doar că cererea trebuie depusă cu suficient timp înainte” a scris Iulia în jurnalul călătoriei.

”Ouă de Teide”

Povestea ascensiunii continuă. Grupul Iuliei este compus din albaiulieni: Ioana (care lucrează la o agenție de publicitate din București), Dora (stomatolog la Cluj Napoca), Marius (chirurg în Franța) și Adina (Londra). Cu toții pleacă la drum spre cota 3718 m, cel mai înalt punct al vulcanului fumegând Teide.

”Prima porțiune este lină. Un drum lat, deșertic, cu “Ouă de Teide” din loc în loc. Aceste “ouă” sunt niște bolovani uriași care s-au format din lava rostogolită și întărită. Un proces asemănător bulgărilor de zăpadă. Și vorbind de asta, ne surprinde să vedem urme de zăpadă pe traseu. Parcă nu e locul lor în deșert.

După vreo 2 ore de mers, ajugem la “No return point”, un loc unde ghidul ne spune că ar trebui să simțim efectele altitudinii, iar cei obosiți sau amețiți să se întoarcă. Două nemțoaice și Christine, o doamnă la vreo 55 de ani din Ungaria, sunt mult în urmă. Le așteptăm și, spre surprinderea și bucuria tuturor, decid să meargă mai departe. Urcăm la refugiul Altavista. 3260 m. Aici lum o masă copioasă și ne răsfățăm cu o pauză de mai bine de jumătate de oră”.

”Vulcanul care fumegă”

”Traseul devine tot mai abrupt, iar oboseala se simte și ea. Îmi vin in minte versurile de la U2: “Nobody said it was easy, no one ever said it will be this hard.”. De fapt, îmi vin în minte multe, iar în același timp am momente în care creierul meu pare mort și nu gândește absolut nimic. Facem pauze tot mai dese. Simțim și durere de cap, și amețeală de la altitudine. Se vede vârful Teide. Fumegă. Mai întrebăm o dată dacă într-adevar vulcanul este adormit. Gândul că ne apropiem de un crater fumegând nu e prea optimist. Ghidul ne asigură că este doar sulf. Ne spune și legenda vulcanului și cum numele i se traduce ca: “adapostul diavolului”. Hmmm… altă informație optimistă!”

Epuizare și adaptare la altitudine

”Ultima pauză o facem la intrarea în rezervație și ne sunt verificate permisele. Mie a început să îmi curgă sânge din nas și vreau să mă grăbesc spre vârf. Decidem să urcăm fiecare în ritmul nostru și să ne regrupăm sus. Urcușul îmi amintea de Viștea Mare, porțiunea ultimă de dinainte de Vârful Moldoveanu: abrupt și parcă făra sfârșit. Îmi aleg un ritm lent, cu pași mici și monotoni. Am un singur băț și mă sprijin uneori cu ambele mâini în el. Sunt porțiuni la care mă trag în mâini, dar știu că dacă mă opresc îmi va fi mult mai greu să pornesc. Mirosul de sulf e tot mai puternic și sunt crăpături între pietre din care iese acel gaz puturos. Pe ultima parte, piatra este albă, asemanatoare calcarului”.

Tricolorul la cota 3718, pe vulcan

”Marius ajunge primul, iar eu imediat după el. Scot tricolorul. Tick este al treilea. Este un neamț din grupul nostru. Ne-a spus de la urcare ca îi place de noi și ne cere să își facă și el o poza cu tricolorul. “You’re playing for Romania now, Tick” i-am spus noi, iar el a râs. Peisajul e incredibil. Pe o parte desertul, iar pe cealalta o pătura groasă de nori. Ghidul ne-a povestit că uneori se văd și oceanul și insulele, dar acum în aer era nisip din Sahara, un fenomen frecvent aici. Ajung pe rând și Dora, Ioana și Adina. Facem pozele de vârf și coborâm repede, pentru că mirosul și altiudinea ne făceau să ne fie rau. Ioana are probleme cu genunchiul asa că coboram mai încet”. Informații suplimentare despre călătoriile Iuliei, și nu numai, puteți citi pe blogul ei.

Cum să faci o excursie extraordinară, cu buget mic. Sfaturile Iuliei pentru cititorii alba24.ro

”Pentru a călători ai nevoie de un singur lucru: dorința de a ieși din zona de confort. Odată ce ai făcut acest pas, ești deja mai bogat. Pentru că nimic nu îți aduce mai multe comori ca o călătorie. Te schimbă oamenii pe care îi întâlnești și locurile pe care le vezi. Am început să scriu pe blogul meu tocmai pentru a povesti și altora despre câte locuri minunate sunt în lumea aceasta. Sper să găsească și alții curajul de a-și lua rucsacul în spinare și a descoperi partea mai puțin turistică a lumii. Când plecăm într-o excursie, ne documentăm de pe forumuri sau de pe blogurile altor călători. Plecăm cu o listă de obiective în minte dar, de cele mai multe ori, planurile se fac pe parcurs! Cred că am deprins acest obicei de la cei peste 10 ani de cercetășie! Căutăm zone mai puțin aglomerate, unde să putem simți autenticitatea locului. În plus, departe de obiectivele turistice, prețurile sunt mai rezonabile. Este o falsă impresie că a călători implică neapărat bugete foarte mari. Cazările noastre sunt diverse: de la hotelul din mijlocul orașului, până la cortul de pe malul lacului. Excursia în Tenerife am plănuit-o din noiembrie. Cel mai greu a fost să găsim un ghid care să ne ducă până la craterul vulcanului. Și apoi, desigur, urcușul până pe vârf. Când locuiești într-un oraș micuț ca Alba Iulia, e cu atât mai important să călătorești. Mergi, vezi, înveți și te întorci cu o mulțime de proiecte noi. Pentru că știm cu toții că unul dintre cele mai frumoase sentimente e atunci când te întorci acasă! Iar casa mea e Alba Iulia. De multe ori, colegii de muncă mă întrebau de unde am atâtea idei. Cred că vin din marea valiză a amintirilor de călătorie!”