Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO|VIDEO: Grupul parlamentar PC s-a întâlnit la Roșia Montană cu localnicii și conducerea RMGC. Dialog eșuat cu președintele Alburnus Maior

Publicat

Un grup de şapte parlamentari ai Partidului Conservator, alături de prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, dar şi deputatul PNL Alba, Călin Potor, au fost vineri la Roşia Montană. Având în vedere că în ultimele zile proiectul minier de la Roşia Montană a fost unul dintre cele mai discutate subiecte, care a ajuns să scoată mii de oameni şi în stradă, deputații PC Mircea Irimie (Turda), Cezar Cioată (Vatra Dornei), Ioan Moldovan (Cîmpia Turzii), Cătălin Drăguşanu (Neamț), Gheorghe Coman (Buzău), Aurelian Ionescu (Urziceni), Ovidiu Raieţchi (București) au vrut să vadă cu ochii lor ce presupune începerea exploatării miniere în zonă. De asemenea, au vrut să ştie ce vor vota săptămâna viitoare, pentru că, spun ei, marea reţinere de a vota „<pentru> proiect a fost atât de natură economică, cât şi din punct de vedere al distrugerii mediului”.

Vineri, la Roşia Montană, cei şapte parlamentari, împreună cu prefectul Gheorghe Feneşer, primarul comunei, Eugen Furdui şi directorul general al RMGC, Dragoş Tănase au fost la staţia pilot de curăţare a apelor acide. Experţii RMGC, prezenţi la faţa locului, au susţinut că proiectul privind realizarea unei staţii de epurare la Roşia Montană, prevede captarea şi epurarea apelor din zonă înainte de începerea exploatării în carieră. „Odată cu construcţia staţiei industriale de tratare a apelor, poluarea cu ape acide de mină va fi stopată, iar apele de suprafaţă vor fi curate. În urma vechilor exploatări miniere, apele din Roşia Montană sunt poluate cu metale grele în concentraţii cu mult peste limita maximă admisă de legislaţia în vigoare”, apare scris pe panoul de la staţia pilot de epurare.

De la staţia pilot, deputaţii au urcat la cariera de mină Cârnic, iar aici tot de la reprezentanţii RMGC au primit informaţii referitoare la modul în care este valorificat patrimoniul cultural al comunei şi cel în care va decurge exploatarea la cele patru cariere: Orlea, Cârnic, Cetate şi Jig.

Reprezentanţii RMGC au spus că vor fi alocaţi 146 de milioane dolari pentru protejarea mediului, iar 70 de milioane de dolari pentru realizarea unor muzee, hoteluri şi pensiuni.

Până acum, Roşia Montană Gold Corporation susține că a investit 17 milioane de dolari pentru studii privind patrimoniul cultural. Printre zonele protejate care nu vor fi afectate de exploatări se află şi centrul istoric, care se întinde pe 137 hectare, unde pese 300 de case au o mare importanţă în evoluţia satului. Corporaţia a restaurat peste 20 de case şi primăria, denumită şi clădire monument istoric. Proiectul prevede restaurarea şi conservarea tuturor clădirilor din zonă şi amenajarea centrului istoric pentru locuit.

Până acum, 800 de case au fost cumpărate de “Gold Corporation”, iar reprezentanții companiei le-au declarat parlamentarilor că RMGC vrea să încurajeze turismul în zonă și a început să reabiliteze casele cumpărate. Mare parte din cei care au acceptat să plece din zonă s-au mutat într-un cartier construit de companie în Alba Iulia. În total, 125 de case.

La coborârea de la cariera de mină, parlamentarii au făcut o vizită şi la Tăul Brazilor, o altă zonă protejată. „ Aici totul a fost igienizat şi transformat într-un mic spaţiu de agrement pentru vizitatori, cu bărci şi trei tone de peşte, pentru cei care doresc să pescuiască”, au spus reprezentanţii RMGC.

Greenpeace Ungaria pune “beţe în roate” proiectului, cu 1 mp de teren achiziţionat în mijlocul carierei

“Nu cred că un proiect minier, mii de locuri de muncă şi o investiţie de asemenea dimensiune poate fi blocat de Greenpeace Ungaria sau de alte ONG-uri care cumpără doar aşa ca să se opună la locurile de muncă ale localnicilor şi a dezvoltării României”, a declarat directorul RMGC, Dragoş Tănase. Greenpeace Ungaria a achiziţionat 1 mp de teren sub barajul iazului de decantare. Dragoş Tănase consideră că ONG-urile au dus o „campanie de dezinformare”.

Cei şapte parlamentari PC spun că au decis să vină la Roşia Montană ca să afle adevărul de la ambele părți. Aceștia sunt la primele mandate de deputat și au declarat că nu ştiau care sunt avantajele acestui prioiect. „Este important ca beneficiile acestui proiect să fie cunoscute la scară largă”, a spus deputatul PC Neamţ, Cătălin Drăguşan. Protestele contra proiectului minier i-au determinat să voteze împotriva proiectului. Una dintre temerile lor privind exploatarea a fost reprezentată de riscurile asupra mediului înconjurător.

Reprezentanții RMGC le-au spus că iazul de decantare de pe Valea Cornei ce urmează să fie construit este impermeabil, iar vegetaţia nu va avea de suferit. „În iazul de decantare nu o să ajungă concentraţii toxice de cianură şi se va descărca o concentraţie de 5-7 miligrame la litru. Localitatea Corna va fi pe fundul iazului de decantare. Multe case din Corna au fost deja părăsite”, mai susţin aceştia.

Proiectul prevede patru cariere, aşezate în jurul centrului istoric al localităţii. Exploatarea ar trebui să dureze 16 ani, plus alţi câţiva pentru conservarea şi ecologizarea zonei. Astfel, dintr-o tonă de rocă se va obţine un gram şi jumătate de aur, iar în fiecare zi peste 40.000 de tone de rocă vor fi măcinate.

În primii nouă ani se va scoate minereu din perimetrele miniere Cetate şi Cârnic, urmând să se formeze două depozite de steril, Halda Cârnic şi Halda Cetate. ”Minereul care pleacă din carieră ajunge în uzină, se scoate aurul şi argintul şi, după ce se neutralizează sterilul, se depozitează în valea vecină, în condiţii de siguranţă”, spune RMGC.

PC: „Am venit să culegem informaţii, ca să ne întoarcem acasă, să putem delibera”

Parlamentarii PC au asista şi la un miting al minerilor şi al locuitorilor din Roşia Montană, care au venit să scandeze „Vrem minerit”. La Căminul Cultural, parlamentarii s-au întâlnit cu reprezentanţii ONG-urilor care luptă pentru ca proiectul minier să fie deschis. Majoritatea celor care au venit să-i reprezinte pe oamenii care doresc minerit în zonă i-au rugat pe parlamentari să dea undă verde proiectului care le va aduce o pâine pe masă, un salariu fix, le va oferi o modalitate de a-şi ţine copiii la şcoală şi, de asemenea, vor putea păstra tradiţia transmisă din generaţie în generaţie.

„Am considerat că cel mai corect ar fi să venim aici la faţa locului. Pentru că avem şi parlamentari, ca de altfel toată România, care avem păreri împărţite. O parte sunt pentru, o parte sunt împotrivă, sunt şi unii care şi-au schimbat părerile datorită informaţiilor. Circulă pe internet tot felul de informaţii, o parte adevărate, o parte eronate. Am hotărât că cel mai bine este să venim să vorbim cu ONG-urile pro, cu ONG-urile contra, cu autorităţile locale, cu cele judeţene, pentru a înţelege priorităţile tuturor. Pentru a vorbi efectiv cu fiecare cetăţean, cu sindicatul minerilor, cu compania Gold Corporation. Cred că este un vot, poate cel mai important care va avea loc în România şi aşa cum noi, PC, am venit, eu cred că fiecare parlamentar poate să-şi rupă din timp şi să dea prioritate acestui caz şi să vină la faţa locului. Am venit să culegem informaţii, ca să ne întoarcem acasă, să putem delibera, să dăm acest vot cu conştiinţa împăcată pentru viitorul ţării”, a declarat deputatul PC Turda, Mircea Irimie.

Acasă la Eugen David- președintele Alburnus Maior

Şi pentru că planurile de acasă nu se potrivesc totdeauna cu cele din târg, „una dintre surprizele neplăcute”, cum o consideră parlamentarul Cezar Cioată, a fost întâlnirea cu preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, organizație care militează pentru oprirea proiectului minier. Eugen David a refuzat să participe alături de celelalte ONG-uri,  la întâlnirea cu parlamentarii de la Căminul Cultural pe motiv că imobilul  ar fi fost restaurat din banii RMGC. Deputaţii PC s-au deplasat acasă la preşedintele asociaţiei, Eugen David, pentru a-i asculta motivele pentru care luptă împotriva începerii exploatării. După aproximativ cinci minute, deputatul de Suceava, Cezar Cioată, a luat cuvântul şi l-a întrebat pe Eugen David „de unde are bani de mape de prezentare” şi dacă ştia că va primi vizita grupului de parlamentari. În acest context, Cioată i-a reproşat lui David „ţinuta neadecvată” comparativ cu cea a oaspeţilor, gest care l-a revoltat pe preşedintele Alburnus Maior.

David l-a dat afară din curte pe deputatul PC Cezar Cioată după ce acesta din urmă l-a întrebat de ce nu s-a schimbat din hainele de lucru pentru întâlnirea cu parlamentarii PC. Cioată s-a lăudat că a lucrat ca inginer de mină la Vatra Dornei, unde a fost și preşedinte de sindicat. „Vă rog frumos, eşti pe proprietatea mea, eşti liber să pleci. Vine să mă jignească la mine în casă că nu sunt îmbrăcat bine”, a apus David, menţionând că, spre deosebire de parlamentar, el nu este plătit din bani publici.

Prefectul de Alba i-a îndemnat pe primarii din Apuseni să militeze pentru proiectul Roşia Montană

În cadrul vizitei, cei şapte deputaţi PC s-au întâlnit şi cu cei 35 de primari din zona Munţilor Apuseni, care au fost îndemnați de unul dintre parlamentari și de prefectul județului Alba să militeze pentru pornirea proiectului minier și să cheme la Roșia Montană cât mai mulți parlamentari ”pentru o informare corectă”. Parlamentarii PC au plecat de la Roșia Montană în jurul orei 18.00. Săptămâna viitoare, cele două Camere ale Parlamentului se vor întruni pentru alegerea comisiei care va analiza toate aspectele legate de pornirea exploatării aurului la Roşia Montană.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Aisha England

    duminică, 08.09.2013 at 10:42

    „Noi cerem înscrierea Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, obiectiv urmărit de mai multe asociaţii profesionale din România, cărora Comitetul român pentru patrimoniul mondial nu îi dă curs. Este important să reamintim că EUROPA NOSTRA, vocea Patrimoniului Cultural în Europa (mai mult de 400 de organizaţii şi asociaţii) a pus Roşia Montana pe lista celor 7 cel mai ameninţate situri culturale din Europa” (din comunicatul de presă al protestatarilor).

  2. Pipo

    luni, 09.09.2013 at 12:24

    Cine a sponsorizat deplasarea parlamentarilor PC la Rosia Montana ? Varanul sau RMG ? Oricum votul lor este de pe acum stiut. Au venit aici ca sa dea bine.

  3. FG

    sâmbătă, 14.09.2013 at 21:16

    Domnule Cioata, sa va fie rusine!!! SA va fie rusine domnule, ar trebui sa va smulgeti costumul de pe dumneavoastra domnule, costumul ala cumparat din bani publici!!!
    Va doresc sa ajungeti asa, ca domnul Eugen David si sa vina cineva sa va faca morala la dumneavoastra in ograda, sa vedem ce mai ziceti atunci!! Sunteti o mizerie de om venit din fundul Moldovei, domnit la Bucuresti si care vine sa latre la noi in Ardeal si uita de unde a plecat!!! Rusine domnule!! Daca as fi copilul dumneavoastra, mi-ar fi rusine sa am asa un tata!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement