FOTO: Ioan Florea, alpinistul din Alba care a supraviețuit unei avalanșe. După 28 de ani de la incident, a urcat pe Khalapatar!

Ioan Florea, un alpinist experimentat din Alba, este printre puținii oameni care au supraviețuit unei avalanșe. Se întâmpla în 1987, în Făgăraș, lângă Negoiu. Zece studenți ai Clubului Sportiv al Universității din Brașov, alpiniști, au fost surprinși de zăpadă și au trecut prin clipe groaznice.  Experiența, condiția fizică, poate și norocul, au făcut ca nici unul să nu își piardă viața însă mai mulți dintre ei au fost răniți: bazin deplasat, coaste, mâini și picioare rupte.

”Nu era ca acum, nu erau telefoane mobile, nu puteai să anunți pe nimeni să vină să te caute. Am improvizat niște adăposturi în zăpadă, niște igluuri în care am stat trei zile. Nu aveam mai nimic, ne pierduserăm și ruxacii…” își amintește Ioan Florea. Doi dintre sportivi, în stare mai bună, au decis să plece după ajutoare la Sâmbăta, singura posibilitate de a salva grupul. Din cauza frigului extrem, pe drum au degerat. Au continuat să meargă și au reușit să alerteze autoritățile vremii, însă prețul plătit pentru salvarea grupului au fost propriile degete de la picioare, pe care le-au pierdut din cauza degerăturilor.

Supraviețuitorii acelei avalanșe au decis să păstreze legătura și să se întâlnească o dată la 10 ani, ceea ce vor face și anul acesta.

Himalaya sau pasiunea pentru munte

Ioan Florea este în continuare un iubitor  al muntelui și un alpinist pasionat. În 2015 a făcut ceea ce orice pasionat al muntelui visează să facă: a fost în Himalaya. A reușit să urce vârful Khalapatar, la cota 5550 m, de două ori în 24 de ore. ”Ascensiunea presupune aclimatizare; nu înseamnă să te obișnuiești cu clima… este vorba despre schimbarea funcționării organismului. Gândiți-vă că la acea altitudine, cantitatea de oxigen e jumătate din cât e aici. Pierzi un plămân… Adăugați și umiditatea extrem scăzută, și vântul… La un moment dat mi-a fost foarte frig, nu mai reușeam să mă încălzesc.  Atunci mi-am dat seama ce se întâmplă la altitudine, în lipsa oxigenului. Poți muri la 10-15 grade, de hipotermie. Un test de natura asta îți poate spune că poți să mergi mai departe” a spus Ioan Florea, reamintindu-și un episod de escaladă când vântul care venea din spate i-a blocat mușchii cefei și l-a făcut să amețească.

În mod normal, regulile spun că nu ai voie să te urci mai mult de 400 de metri altitudine pe zi și trebuie să te oprești într-o bază. A urcat însă într-o zi 900 de metri, dar s-a întors la bază în aceeași zi, lucru permis. Așa a atins vârful Khalapatar. A doua zi, a decis să urce din nou întrucât în prima zi fusese ceață. Tot atunci, în 2015, Ioan Florea a urcat până la Base Camp Everest, pe care a găsit-o aproape goală. A fost anul în care s-a produs un cutremur foarte puternic și 80% dintre turiști au renunțat să mai meargă în zonă. ”În acel an, pe Everest nu a mai urcat nimeni. Am găsit Base Camp așa cum era înainte să înceapă escaladele pe Everest: goală” a spus Ioan Florea.

Călătorie peste pulpele de pui

Când grupul de alpiniști a plecat de pe aeroportul din Katmandu, operatorul zborului a scos scaunele din avion, lăsând doar cinci scaune pentru cei cinci pasageri. În locul scaunelor scoase, avionul a fost umplut cu niște saci, după care pasagerii au fost poftiți să urce. Ioan Florea își amintește că a călcat pe un sac rupt, din care se vedeau niște pulpe de pui. La sosire, în Lukla, pulpele au fost încărcate pe catârii alături de care alpiniștii au mai străbătut 120 de kilometri pe jos. ”În condițiile astea, am decis că nu mai mâncăm pulpe de pui și am întrebat dacă este posibil să mâncăm iac, un animal specific zonei. Ghidul ne-a spus că trebuie să așteptăm să moară unul deoarece localnici nu omoară animale” a adăugat amuzat Ioan Florea.