Administrație
FOTO: Lucrări de renovare energetică la blocuri din Alba Iulia, recepționate de primărie. Cât au costat
Primăria Alba Iulia a recepționat lucrări finalizate de renovare la mai multe scări ale unui bloc din zona Ampoi. Administrația locală anunță că astfel de lucrări vor fi realizate și la alte imobile, pentru eficiență energetică.
”Am recepționat lucrările de renovare energetică realizate la Blocul A3-A8 din Alba Iulia (scara A3 de pe strada Orizontului nr. 2 și scările A4-A8 de pe strada Ampoiului nr. 9-17).
Zeci de familii de albaiulieni beneficiază acum de spații eficiente energetic, care vor genera costuri de întreținere considerabil mai mici, confort sporit și reducerea cantității de gaze cu efect de seră”, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Lucrări realizate
Potrivit sursei citate, suprafața totală desfășurată destinată locuirii este de 15.120 mp.
”Au fost izolate termic fațadele, au fost închise balcoanele și înlocuite părțile vitrate cu tâmplărie eficientă energetic, au fost termoizolate planșeele peste subsol și peste ultimul nivel. Au fost înlocuite corpurile de iluminat din spațiile comune cu unele performante energetic. Fiecare scară de bloc a fost echipată cu un sistem complet de panouri fotovoltaice.
De asemenea, au fost construite acoperișuri tip șarpantă și s-a refăcut integral sistemul de colectare a apei pluviale la fiecare scară de bloc. Nu în ultimul rând, au fost montate 6 stații de încărcare de 22 kWh pentru mașinile electrice”, a detaliat primarul.
Lucrările au fost executate de Șantier în Lucru SRL. Valoarea totală a acestora este de 15.288.959 lei, din care peste 99,6% sunt fonduri nerambursabile din PNRR.
”Pentru scările A1 și A2, care nu au făcut obiectul acestor lucrări, am depus deja o cerere de finanțare în cadrul apelului de proiecte „Prioritatea 3 – O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, din cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, cerere care se află în evaluare”, menționează Pleșa.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News