Eveniment
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate până în vara anului 2027.
Primăria Alba Iulia a predat amplasamentul către executantul lucrărilor, asocierea Corint SRL și Iasicon SA, pe 12 decembrie 2025. Serviciile de asistență tehnică – dirigenție de șantier sunt asigurate de Melpo Expert Consulting SRL.
Valoarea contractului este de 5.570.342,16 lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni, ceea ce înseamnă că investiția urmează să fie finalizată până în vara anului 2027.
Lucrările din cadrul proiectului „Reconversia și refuncționalizarea zonei șanț exterior Est Cetatea Alba Carolina” includ amenajarea unui parc urban pe latura de Est a Cetății, de 19.559,82 mp, din care zona verde va avea o suprafață de 17.626,47 mp.
Acestea vor sprijini atât la punerea în valoare a monumentului istoric, cât și la îmbunătățirea mediului urban și a calității vieții pentru cetățeni.
La finalul proiectului, Alba Iulia va beneficia de o infrastructură verde și prietenoasă, ce include:
- un amfiteatru înierbat,
- un teren de volei,
- o piațetă pentru odihnă și socializare,
- o zonă cu mese de ping-pong,
- o oglindă de apă,
- două parcuri urbane pentru câini,
- un loc de joacă pentru copii,
- două grupuri sanitare modulare, o rampă de acces pentru persoane cu dizabilități,
- panouri de comunicare interactive, inclusiv în alfabet Braille,
- alei pavate și scări, mobilier urban,
- plantarea a peste 1500 de arbori, arbuști și plante perene ornamentale,
- un sistem modern de iluminat public și arhitectural și un sistem de supraveghere video.
Prin această investiție, Primăria Alba Iulia urmărește finalizarea inelului de șanțuri al Cetății, intervenția vizând exteriorul laturii de est - singura zonă rămasă neamenajată. Proiectul
contribuie astfel la revitalizarea coerentă a spațiilor adiacente Cetății Alba Carolina și la îmbunătățirea calității vieții în mediul urban.

Grădini private, extinse pe domeniul public
În decursul anilor, unii dintre proprietarii imobilelor aflate pe strada Octavian Goga, în vecinătatea șanțurilor exterioare de pe latura de Est a cetății, și-au extins grădinile pe domeniul public și au realizat în zonă diverse construcții ilegale.
Potrivit reprezentanților primăriei, cetățenii au fost înștiințați să își retragă gardurile în limitele de proprietate, însă până în prezent acest lucru nu s-a întâmplat.
În perioada următoare, administrația locală va trimite noi adrese proprietarilor. În situația în care aceștia nu se vor conforma în termenul stabilit, gardurile și construcțiile ilegale aflate pe domeniul public vor fi desființate, costul lucrărilor urmând să fie suportat de către proprietarii vizați.
Potrivit arhitectului șef al municipiului, Alexandru Damian, în zonă au fost semnalate situații în care unii proprietari au construit plăci din beton și fundații de gard direct pe zidurile cetății. Unele dintre aceste lucrări au fost realizate recent, în ultimii ani.
Cum va arăta zona
În zona accesului dinspre strada Decebal (zona Electrica - ADR Centru), a existat un amfiteatru amenajat pe taluz din prefabrocate de beton care este momentan aproape în întregime distrus.
Se prevede astfel amenajarea unui amfiteatru înierbat, cu gradene amenajate peisagisic. Amfiteatrul va fi dotat cu bănci de formă convexă și concavă care urmăresc conturul organic al gradenelor. Amfiteatrul va fi dotat cu o scenă din pietriș consolidat cu rășină poliuretanică și cu iluminat arhitectural. Gradenele vor fi consolidate cu geogrilă.

Teren de volei
În zona Porții I, în locul fostei grădini de vară se va amenaja un teren de volei. Terenul va avea dimensiunile standard pentru volei pe plajă (8 m x 16 m) cu suprafață de siguranță de 10 m și 3 m în funcție de laturile terenului.
Terenul va consta într-o groapă de nisip a cărui nivel de călcare va fi similar cu cel al terenului sistematizat. Terenul de volei va putea asigura competiții.

Piațetă și mese de ping-pong
De cealaltă parte a Porții I, în zona fostului teren de volei, se va amenaja o piațetă pentru odihnă și socializare. Aceasta va fi iluminată și va avea zone verzi cu plantații ornamentale.
De asemenea, va fi dotată cu locuri de ședere cu design minimalist, rezistent la intemperii. Deservită de această piațetă, se prevede o zonă pentru mese de ping-pong.

Oglindă de apă
Se propune o oglindă de apă în vecinătatea piațetei realizate din elemente prefabricate din beton. Oglinda de apă cu diametrul de 5,10 m se amplasează în vecinătatea unui posibil izvor identificat în teren. Amplasamentul va fi amenajat în forma de cerc, cu plantații ornamentale, bănci curbate, iluminat arhitectural și alee din lespezi de lemn de tip japonez.
Oglinda de apă se realizează din elemente prefabricate din beton aditivat pentru piscine și placaj de piatră naturală. Se va folosi adeziv deformabil pe bază de ciment, impermeabil pentru placaj și chit de rosturi rezistent la apă, hidroizolație de mortar bicomponent elastic.

Parcuri urbane pentru câini
Se propune amenajarea a două parcuri urbane de câini, unul în suprafață de 1.048,60 mp pentru câini mici iar celălalt în suprafață de 1.603,65 mp pentru câini mari.
Parcurile vor fi deservite de două locuri de odihnă amenajate cu bănci, cișmele, coșuri de gunoi. În interiorul parcurilor se propune păstrarea vegetației existente prin amenajarea în jurul arborilor propuși spre păstrare a unor calote de pământ, în funcţie de propunerea de sistematizare verticală.

Parcurile sunt dotate cu iluminat public, supraveghere video, cișmele, locuri de ședere, tunel de joacă pentru câini, funcționând după un regulament. Împrejmuirea celor două parcuri se propune din gard din panouri zincate cu stâlpi de țeavă de secţiune pătrată, cu înălțime de maxim 1,50 m.
Parc de joacă pentru copii
Se propune un parc de joacă pentru copii la accesul din parcarea publică din extremitatea sudică a amplasamentului. Parcul de joacă va fi dotat cu elemente cu estetică minimală, din lemn și metal.
Cele două grupuri sanitare sunt modulare, cu design minimalist, amplasate pe un radier și sunt dotate cu cabină specială pentru persoane cu dizabilități.

Aceste propuneri pentru amenajarea spațiului șanțului de est asigură o utilizare completă a amplasamentului, neexistând zone fără interes. În municipiul Alba Iulia nu există până la acest moment parcuri urbane pentru animalele de companie, propunerea proiectului de față venind în satisfacerea acestei nevoi într-un amplasament atractiv, din inima orașului, care este momentan abandonat.
Spaţiul trebuie să fie accesibil tuturor categoriilor de vârstă, inlcusiv persoanelor cu dizabilități.

Alei din piatră naturală
Sunt propuse alei din pavaj piatră naturală cu lățime de 2 m. Aleile din piatră naturală andezit de dimensiuni mixte 30x30 cm și 20x30 cm vor fi încastrate în strat de nisip 3
cm, pe strat agregate naturale stabilizate cu lianți hidraulici rutieri 10 cm și strat inferior de fundație balast compactat 10 cm.
În zona Porții 1, se propune amenajarea unei scări într-o singură rampă din pavaj piatră naturală și balustradă metalică ce asigură accesul spre terenul de volei și o rampă accesibilă persoanelor cu dizabilități (pantă de 8%, respectiv podest cu înclinaţie de 3%), cu balustradă metalică. Pentru amenajarea acestei rampe se prevede un zid de sprijin din blocheți.
Pentru accesul din trotuarul aferent străzii Octavian Goga se amenajează de asemenea o rampă accesibilă persoanelor cu dizabilități.

Soluții prietenoase cu mediul
Soluțiile prietenoase cu mediul, pe lângă cele bazate pe natură descrise anterior, constau în utilizarea materialelor de construcții eco-eficiente (materiale naturale - piatră, nisip, lemn), utilizarea eficientă a resurselor - pentru iluminat se implementează un sistem de control al iluminatului public pentru a reduce consumul de energie, iluminatul arhitectural și ambiental se va programa o perioada limitată de timp, în funcție de anotimp.

Suprafața verde propusă în proiect este de proporție de 90,12% din suprafaţa totală. Acest lucru asigură un covor verde permeabil pentru infiltrarea apelor meteorice. În cadrul proiectului nu sunt propuse sisteme de irigare a spațiilor verzi, pentru protejarea resurselor de apă.
Zona va fi dotată cu 3 hidranți de grădină, care pot fi folosiți pentru udarea spațiului verde când este necesar. Proiectul prevede preluarea apelor provenite din precipitatii (ape meteorice) aferente suprafetei oglinzii de apă prin intermediul preaplinului bazinului de compensare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News