Connect with us

Administrație

Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune

zile libere 2025

Publicat

Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.

Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să se desfășoare marți, 10 februarie, între orele 10.00 și 12.00.

Tot marți, la Palatul Parlamentului este Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, unde premierul Ilie Bolojan și reprezentanții Guvernului urmează să se întâlnească cu sute de primari din țară.

Sindicatul SCOR reunește membri din primării din 1342 de comune din România.

Printre primăriile cu membri de sindicat SCOR din județul Alba se numără Bucerdea Grânoasă, Livezile, Hopârta, Cetatea de Baltă, Daia Română, Unirea, Jidvei, Vințu de Jos, Cenade, Valea Lungă, Stremț.

Nemulțumirile din administrația publică locală

Reprezentanții administraţiei locale sunt nemulțumiți de reforma anunțată de Guvern și de faptul că nu au fonduri pentru funcționare deoarece bugetul nu a fost adoptat.

Sindicatele din administrație susțin că ”prin măsurile profund neconstituționale propuse, cu privire la „jumătatea de funcționar public” sau „grila de salarizare pentru săraci”, vor fi afectați circa 51.000 de salariați de la nivelul comunelor. Aceștia atrag atenția asupra discriminării dintre comune și orașe Vezi, AICI integral solicitările SCOR.

Reprezentanții primăriilor atenționează că sunt probleme bugetare ce afectează plata salariilor, a contribuțiilor sociale și chiar funcționarea serviciilor publice esențiale. Perspectivele pentru dezvoltare sunt aproape inexistente, notează g4media.ro.

Primarii sunt nemulțumiți de măsurile pregătite de Guvernul Bolojan. Ei susțin că astfel de vremuri grele nu au mai fost în ultimii 30 de ani. De asemenea, unii dintre ei au nemulțumiri legate de salariile aleșilor.

Un salariu de 6.000 de lei pe lună pentru un primar mi se pare o mare jignire, a spus primarul comunei Albota, Ion Dumitru, la Antena 3 CNN, potrivit Mediafax.

„Am 30 de ani de primărie, opt mandate. N-am trăit această perioadă niciodată, nici chiar cu domnul Băsescu. Rău, rău, cel mai rău. Dar ce se întâmplă acum e ceva de groază. Ba nu ne mai dă cotele din sumele defalcate. Un primar cu 5000 de locuitori, să ai 6.000 lei pe lună mi se pare o mare jignire”, a declarat primarul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.