Connect with us

Eveniment

FOTO: Polițiști din cadrul IPJ Alba, locul II la competiția sportivă Memorialul „Iani Mitracu”, ediția a XI-a

Publicat

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au participat la Memorialul „Iani Mitracu”, ediția a XI-a, organizat de Asociația Județeană de Fotbal Alba și Asociația Sportivă Dinamo Alba.

Competiţia fotbalistică este una omagială şi are loc anual, păstrând vie amintirea lui Iani Mitracu, fost poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, care, în data de 14 decembrie 2014, în timp ce participa la o activitate sportivă, a decedat.

Joi, 11 decembrie 2025, pe Arena „Florian Brumaru”, 6 echipe formate din foști colegi și prieteni ai lui Iani Mitracu și ai lui Florin Brumaru, cel mai bun prieten al lui Iani Mitracu, au jucat cu dăruire, pasiune și fairplay, la fel cum o făceau și prietenii lor.

Atât Iani Mitracu, cât și Brumaru Florin s-au remarcat prin performanțele sportive și prin aportul deosebit în activitatea profesională, în cadrul Poliției Române.

 

La finalul competiției, participanții au fost răsplătiți cu medalii, cupe și diplome.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, de această dată, și-au adjudecat locul II.

De asemenea, doi polițiști din cadrul IPJ Alba s-au remarcat și au obținut titlul de golgheter, respectiv portar al turneului.

Pentru organizarea acestui eveniment, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a beneficiat de sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor - Regiunea 1 Alba și al Corpului Național al Polițiștilor Alba.

„Solidaritatea, camaraderia și respectul sunt valori care ne unesc și ne motivează să fim mai buni în tot ceea ce facem”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.