Aiud
FOTO: Polițiștii din Alba, activități de prevenire a violenței în mediul școlar, la unități de învățământ din Aiud
În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.
Marți, 27 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Aiud și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba, au desfășurat 18 activități preventive, pe raza municipiului Aiud, în vederea prevenirii și combaterii delincvenței juvenile, a situațiilor de victimizare a minorilor și consolidării unui comportament preventiv în trafic.
Polițiștii au inițiat discuții cu aproximativ 350 de elevi care învață la Colegiul Național ,,Bethlen Gábor”, Liceul Tehnologic Aiud și Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexandru Borza” Ciumbrud, fiind abordate teme care vizează violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, consecințele bullyingului și importanța respectării regulilor de circulație.
Polițiștii Serviciului Rutier Alba, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025”, le-au transmis elevilor informații privind modul corect de traversare a străzii, deplasarea, în condiții de siguranță, pe trotinetă, bicicletă, role, importanța purtării echipamentelor de protecție, obligația de a purta centură de siguranță de către toți ocupanții unui autovehicul și importanța cunoașterii semnalizării rutiere.
Aceștia au desfășurat și activități de instruire a cadrelor didactice pe linia gestionării violenței în mediul școlar.
Astfel de activități vor continua pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii din județul Alba urmărind creșterea gradului de siguranță în rândul minorilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News