FOTO: Vernisajul expoziției „Elena Cristea – Cartea Magică”, la Museikon

La Museikon din Alba Iulia a avut loc sâmbătă, 8 iunie, expoziția de artă plastică „Elena Cristea – Cartea Magică”. La vernisajul expoziţiei au luat cuvântul dr. Gabriel Rustoiu, director general Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, dr. Ana Dumitran, şef secţie Museikon, Silvan Stâncel, manager Biblioteca Judeţeană Alba, Ioan Hădărig, director artistic Inter-Art Aiud şi Anca Sas, curator.

Expoziţia a închis cea de-a XII-a ediţie a Târgului de Carte ALBA TRANSILVANA şi este organizată Fundaţia Inter Art Aiud, Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Judeţenă Lucian Blaga Alba şi Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud.

În catalogul de prezentare Anca Sas, curatotul expozitiei, arăta:

„Ce îşi doresc imaginile? Cu această întrebare ne vom aventura în descifrarea expoziţiei eterogene a cărei tablouri poartă însemne ancestrale dar şi simboluri fictive. Limbajul constituie un mod de cunoaştere şi o lume autonomă în care un individ se poate îneca, poate pluti sau poate deveni Poseidon. În cazul de față avem de a face cu un limbaj mistic, antic şi simbolic care prin context şi grafism acordă în număr generos căi de interpretare a tablourilor din care face parte.

Runele sunt semne grafice care fac parte din scrisurile vechi ale germanicilor. Există mai multe alfabete runice din diverse regiuni şi perioade. În unele alfabete runele pot reprezenta sunete, iar în altele cuvinte sau termeni.

Alfabetul vrăjitoarelor, numit şi alfabetul teban, este atribuit lui Honorius din Teba, personaj real sau imaginar care apare în istoria secolului al XVI-lea în lucrarea lui H. Cornelius Agrippa, Filozofia Ocultă. Acest alfabet era folosit de vrăjitoare în ritualuri.

Alfabetul magilor a fost inventat de Parcelsus în secolul al XVI-lea. El folosea acest alfabet pentru a grava numele îngerilor pe talismanele pe care le producea.

Alfabetul Elfilor (Tengwar) este unul fictiv inventat de J.R.R. Tolkien, autorul cărţilor Stăpânul Inelelor.

Revenind la întrebarea de la începutul textului, mă voi folosi de teoria lui W.J.T. Mitchell, academician american care se concentrează pe teoria şi cultura vizuală, pentru a pune accent pe valoarea care vine cu aceste tablouri din momentul în care autorul lucrărilor,  Elena Cristea a decis să facă, la propriu, din limbaj o artă. Imaginile se comportă ca un organism viu deoarece noi credem că ele au o putere, tindem să avem o părere, fie ea bună sau rea, din respect faţă de ce înseamnă artă în subconştientul şi creierul nostru. Tablourile pot să fie înţelese din trei mari perspective: idol, fetiş sau totem. Tablourile artistei Elena Cristea se află într-un loc unde fiecare dintre aceste perspective par că şi-au lăsat o sămânţă. Acestea deţin o calitate de idol prin însemnătatea alfabetelor folosite în contextul de atunci, acestea primeau calitatea de sublim şi adoraţie prin folosirea lor în moduri discrete şi cu motive sacre cum ar fi comunicarea cu o putere divină. Calitatea de totem descrie identitatea unor culturi şi dovada existenţei lor prin lăsarea acestor alfabete ca atestat şi amprentă. A treia calitate, cea de fetiş, se leagă de frumuseţe şi de dorinţa umană de a avea ceva ce e plăcut ochilor. Tablourile de acest gen sunt acelea care plac publicului dintr-un motiv estetic iar această calitate se rezumă laabilitatea artistului de a gândi şi aşeza elementele, simbolurile sub conceptul de „Cartea Magică”.

Această expoziţie oferă cunoaştere şi mister în acelaşi timp, este un loc de adunare a unor concepte, credinţe şi idei. Un loc sincer călduros şi cu siguranţă mitic pregătit de artistă pentru public, după cum şi Elena Cristea spune: „… semnele sunt de protecţie şi noroc, deoarece m-am gândit că dacă ar ajunge în casa cuiva să fie de bun augur.” Fiecare lucrare vorbeşte o limbă şi fiecare îşi spune amintirile de sute de ani, ne-am putea gândi la ele ca la nişte bătrâni renăscuţi prin tehnica artistei.

Expoziţia poate să ia multe forme şi asta oferă libertate oamenilor de a o anexa gândurilor şi emoţiilor personale, atâta timp cât o poveste se face simţită tablourile vor continua să ofere şi să trăiască.„