Connect with us

Educație

Cum influențează deciziile manageriale o companie. Competiție internațională la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

uab admitere 2024 admiterea de toamna Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia

Publicat

Un eveniment dedicat studenților de la științe economice va avea loc în perioada 6-7 noiembrie la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Este vorba despre competiția internațională „Business Simulation Challenge”. Într-un comunicat de presă reprezentații universității au detaliat modul în care se va desfășura evenimentul. 

”Timp de două zile, echipe de studenți din diverse centre universitare europene vor gestiona companii virtuale și vor lua decizii manageriale complexe – de la marketing și producție, până la finanțarea operațiunilor și elaborarea strategiilor de dezvoltare.

Practic, fiecare echipă devine „board-ul de management” al propriei firme, într-un cadru competitiv ce reproduce dinamica mediului real de afaceri.

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului va fi reprezentat de o sesiune aplicată, realizată cu ajutorul unui soft educațional, care le va permite participanților să observe cum deciziile manageriale influențează performanța organizațională.

Exercițiul îmbină teoria, simularea și practica într-o experiență autentică de business. „Este o experiență care aduce mediul academic mai aproape de lumea afacerilor și de realitatea economică. Studenții nu învață doar teorie, ci experimentează consecințele propriilor decizii, în condiții similare cu cele dintr-o companie reală”, a transmis conf. univ. dr. Teodora Odett Breaz, organizatoarea evenimentului.

Competiția este organizată de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE) și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și își propune să dezvolte gândirea strategică, spiritul de echipă și capacitatea de a acționa eficient în situații complexe.

Evenimentul se va încheia cu o gală de premiere ce va celebra performanțele echipelor participante”, au precizat reprezentanții Universității.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.