Actualitate
FOTO-VIDEO: Peste o mie de persoane au participat la „Marşul pentru viaţă” 2017, la Alba Iulia. Miting în sprijinul familiei, cu mesajul „Ajută Mama şi Copilul”

“Marșul pentru viață” este o inițiativă civică, sub genericul “Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!”, sprijinit de Biserica Ortodoxă Română.
La Alba Iulia, manifestarea a început după ora 15.00, din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Participanţii au mers într-un marş, pe traseul str. Vasile Goldiș – Bd. Revoluției – Bd. Transilvaniei – Parcul Unirii – Piața Tricolorului – str. Mihai Viteazul. Au participat elevi, tineri, dar şi preoţi şi reprezentanţi ai tuturor confesiunilor religioase din Alba Iulia.
“Vrem să fim o voce pentru cei nenăscuţi, vrem să susţinem viaţa. Nu suntem aici ca să-i condamnăm pe cei care susţin avorturile, ci suntem aici ca să susţinem familia şi viaţa”, a spus unul dintre participanţi.
Pe esplanada dintre Catedrala Reîntregirii și Catedrala romană-catolică „Sfântul Mihail”, cei prezenţi au rostit rugăciunea „Tată nostru” şi alocuțiuni din partea reprezentanților cultelor creștine implicate în acest proiect, după care a urmat un scurt moment artistic, susținut de către tineri liceeni și studenți.
În Eparhia de Alba Iulia, în colaborare cu reprezentanții cultelor creștine (romano-catolic, greco-catolic, protestant și neoprotestant), evenimentul a fost organizat în opt orașe, potrivit Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care a sprijinit evenimentul.

Marșul pentru viață este la a VII-a ediție națională
România ocupă locul a doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.832.650 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, față de o populație de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016, mai precizează sursele citate.
“În condițiile în care civilizația tradițională și spiritualitatea românească nu au valorizat avortul, numărul uriaș de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină și de existența unei mentalități publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada și în ideologia comunistă.
Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Criza de sarcină se datorează unor probleme exterioare cărora ea nu reușește să le facă față.
– tatăl copilului nu își dorește copilul;
– tatăl copilului o părăsește pe mamă;
– femeia depinde financiar de tatăl copilului, care îi cere să facă avort;
– femeia trăiește într-o relație violentă din care nu se poate desprinde;
– femeia este necăsătorită și se teme de ostracizarea din spațiul public dacă va naște
Criza de sarcină este accentuată de presiunea din partea altor persoane pentru a face avort: 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă avort, potrivit unui studiu publicat într-o prestigioasă revistă medicală
În lipsa informației și a sprijinului, femeile sunt practic împinse să facă avort, iar protejarea vieții copiilor nenăscuți este privită ca o dovadă de lipsă de civilizație.
În realitate, avortul este o dovadă de lipsă de civilizație, o lipsă de compasiune și de respect, o lipsă de dragoste pentru femeie și pentru copil”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Video:

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News