FOTO-VIDEO: „Povești” cu tâlc, lansare de carte și aromă de cafea. Cum a început a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Alba Iulia

A doua zi a Festivalului de teatru de la Alba Iulia a început cu aromă de cafea și povești  interesante. Invitații evenimentului, regizori, actori sau scenografi au venit să împărtășească din experiențe lor și despre impresiile lăsate de festival. Chris Simion a fost în prim plan și în această dimineață, cu lansarea romanului „40 de zile”.

Nu există festival fără cafea, discuții și tâlc. Așa cum deja ne-a obișnuit de 10 ani, diminețile Festivalului de Internațional de Teatru de la Alba Iulia sunt dedicate copiilor, dar și „Poveștilor”.

Marți dimineața, la Art Cafe au fost prezenți o parte dintre invitații festivalului. Și anul acesta conferința a fost moderată de regizoarea Oana Leahu, care i-a întrebat de invitați cum văd ei acest festival.

Teatrologul Adriana Teodorescu a spus că a învățat de la acest festival de înseamnă spiritul de echipă și povestea „asta frumoasă care înseamnă teatru”.

„Să ai un oraș ca Alba Iulia în care să ai un singur teatru care se numește „Prichindel” și să facă una din cele mai frumoase povești din România cred că este mare lucru”, a spus Adriana Teodorescu.

La „Cafeaua cu Tâlc” au mai participat Nuți și Sorin Dorobanțiu, precum și Alina Herescu, unul din cei mai apreciați scenografi din România.

Conferința a fost închisă cu lansarea cărții „40 de zile” a scriitoarei și regizoarei Chris Simion.

„Sunt patru cuvinte-cheie în viața mea: credința, greșeala, firescul și curajul. Primul îl conține pe al doilea, este necesar pentru că eu cred că lecțiile cele mai frumoase le-am luat din greșeli. „40 de zile” a pornit de la o experiență personală, de la un canon pe care l-am primit de la duhovnicul meu, un canon pentru care viața mea a suferit cea mai mare întorsătură de situație”, a spus Chris Simion.

Pentru a face o mică introducere în experiența ei de 40 de zile, Chis a citit puțin din descrierea cărții sale: „Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într o zi, Zmeul i-a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă şi i-a spus: Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde. Floarea Soarelui s-a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într-o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească în locul ei… un cactus. Povestea oamenilor-cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să se mintă”.

Cu toate că este cunoscută că regizor avangardist, Chris pune că, dacă ar fi în postura de a alege între teatru și scris, ar alege scrisul, deoarece între ea și cuvinte nu există niciun obstacol.