Actualitate
FOTO: Ziua Culturii Naţionale, la Aiud. Ceasul de taină al poeziei – Mihai Eminescu, ediţia XXX
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită la Aiud printr-un proiect cultural dedicat memoriei lui Mihai Eminescu și valorilor culturii naționale. Colocviul a cuprins teme legate de viața, opera și actualitatea poetului național, dar și despre valorile culturale și spiritul suveran al culturii naționale.
Manifestarea a fost deschisă de Oana Badea, primarul municipiului și Lorincz Helga, viceprimar, care au vorbit despre gazetarul Eminescu și despre actualitatea scrierilor sale.
Au fost susținute următoarele intervenții: prof. Despina Stanciu – “Mihai Eminescu și ideea națională”, prof. dr. Gabriela Gâlea – “Actualitatea poeziei eminesciene”, dr. Alin Florea – „Dincolo de simboluri și reprezentări. Spiritul suveran al culturii naționale” și sociolog Ioan Hădărig – “ Eminescu, poetul și omul”
Soliștii Marius Moga, Claudiu Cordea și Teodora Popa au prezentat recital muzical, sub versul eminescian “Iubind în taină”.
Expoziția de fotografie artistică semnată Andrei Bako și Balog Zoltan reprezintă o abordare inedită a imaginii în timp a Aiudului, orașul din inima Transilvaniei și a valorilor arhitecturii sale dar și a zonelor de turism cultural. A fost completată cu prezentarea albumului de fotografie artistică: “Aiud”, autor Andrei Bako, cu poeme de Ioan Hădărig, Aiudul literar nr. 51/2018, colecția AiudArt.
Cartea, element important al culturii naționale, a fost valorificată prin aparițiile editoriale: Ovidiu Hulea – “Avram Iancu”, roman, Editura Ceconi, Baia Mare, 2018; Aiud. Golgota Scriitorilor. Poezii din temnițele Aiudului. Antologie și prefață de Ion Buzași, Editura Tritonic, București, 2018; Maria Gligor-Hulea – “Cântecul vieţii. Cartea amintirilor”, Aiudul literar, nr. 52/2019, colecția Restituiri. Participanții au primit din partea organizatorilor cărțile lansate.
Recitalurile de poezie din creația eminesciană prezentate de elevii de la Școala Gimnazială “Ovidiu Hulea” Aiud, Școala Gimnazială “Axente Sever” Aiud, Colegiul Național “Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul Naţional “Bethlen Gabor” Aiud, Liceul Tehnologic Aiud, Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, au întregit dimensiunea interpretativă a proiectului aiudean. Elevii au primit din partea organizatorilor, premii constând în cărți. Au recitat din creația proprie și din poezia eminesciană: Doina Ionescu și Lucia Vușcan.
Organizatorii proiectului: Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Primăria/Consiliul Local Aiud, Astra – Despărţământul „Ovidiu Hulea” Aiud, Fundaţia „Inter-Art” Aiud, Biblioteca „Liviu Rebreanu” Aiud.
foto: Balog Zoltan
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News