Connect with us
Publicitate

Actualitate

Gaze naturale mai scumpe, din 1 octombrie. Cu cât se majorează la toamnă preţul utilităţilor pentru consumatorii casnici

Publicat

De la 1 octombrie, preţurile la gazele naturale livrate consumatorilor casnici vor creşte. Procentul de majorare este mai mic de 3%, aşa cum era prevăzut iniţial.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, “creşterea de preţ va fi de 1-2%”.

Reprezentantul ANRE a precizat că scumpirea va fi mai mică din cauza unei conjuncturi favorabile: preţul gazelor de import a scăzut şi, pe de altă parte, au scăzut şi importurile de gaze.

Pe de altă parte, tot de la 1 octombrie, tarifele la gazele naturale destinate sectorului non-casnic nu vor creşte, neschimbat urmând să rămână şi preţul energiei electrice pentru populaţie.

Pentru consumatorii industriali, planul a inclus o majorare de 5% în iulie şi una de 4% la 1 octombrie.

Mai departe, anii următori, calendarul stabilit în 2012 prevede o scumpire de 12% pe an în intervalul 2015-2018, urmând ca, la 1 ianuarie 2019, toţi consumatorii din România să plătească preţul pieţei, mai puţin cei vulnerabili, care vor beneficia în continuare de tarife reglementate.

Havrileţ a mai declarat că exportul de gaze în Republica Moldova este preconizat să înceapă în a doua jumătate a lunii august. Va putea fi făcut de orice furnizor şi a apreciat că preţul de vânzare va fi cel de pe piaţa concurenţială din România.

România şi Republica Moldova lucrează la construcţia unei conducte de gaze între cele două ţări, pe ruta Iaşi şi Ungheni, având ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale.

Lucrările la gazoduct, cu o lungime de 43 kilometri, au fost derulate în mai puţin un an. Circa o treime din costurile conductei, adică 7 milioane de euro, a fost suportată din fonduri europene.

Prima etapă a proiectului va fi finalizată până în 15 august 2014, iar etapa a doua vizează prelungirea conductei până la Chişinău, într-un interval de doi-trei ani.

În prima etapă, conducta va avea o capacitate de 14.000 – 15.000 metri cubi pe oră.

România exportă deja gaze prin conducta Arad-Szeged (Ungaria), dar cantităţile livrate sunt mici.

surse: realitatea.net, mediafax.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate