Eveniment
Grup independent pentru monitorizarea patrimoniului cultural din Roşia Montană
Mai mulţi specialişti din mediul academic românesc au înfiinţat Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPRM).
Demersul de constituire a acestui organism a avut la bază preocupările şi îngrijorările exprimate de asociaţiile profesionale, de Academia Română, de asociaţiile neguvernamentale şi de reprezentanţi ai societăţii civile în legătură cu situaţia actuală şi viitorul patrimoniului cultural de la Roşia Montană.
„Grupul pe care l-am înfiinţat urmăreşte să ofere o platformă de reală şi onestă dezbatere a problemelor legate de patrimoniul cultural, care animă opinii ferm exprimate, dar a căror argumentare ştiinţifică lipseşte adesea. În egală măsură, dorim să contribuim şi la rezolvarea problemelor actuale de patrimoniu cultural de la Roşia Montană, aflat în grav pericol de degradare, în absenţa unor urgente politici si strategii coerente şi aplicabile. De aceea, intenţionăm să monitorizăm starea vestigiilor culturale de la Roşia Montană şi să identificăm, împreună cu autorităţile statului şi cu alţi specialişti, cele mai bune soluţii de conservare, restaurare şi punere în circulaţie ştiinţifică şi turistică a patrimoniului cultural”, a declarat acad. Răzvan Theodorescu, conform unui comunicat de presă.
Primul rezultat al activităţii GIMPRM va fi o analiză obiectivă şi profesionistă a situaţiei patrimoniului cultural, arheologic, istoric şi etnologic din zonă. Prin documentele pe care le va redacta, Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană urmează să emită recomandări către compania minieră, către autorităţile statului sau către orice altă entitate ale cărei activităţi vor afecta starea patrimoniului cultural din zonă.
Membrii fondatori sunt: preşedintele Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române – acad. Alexandru Vulpe; reprezentantul Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei Române – acad. Răzvan Theodorescu; secretarul general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (UNESCO) – acad. Ioan Aurel Pop; membru al Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române – prof. univ. dr. doc. Nicolae Gudea, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Vasile Moga, Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia; prof. univ. dr. Ioan Opriş, Universitatea „Valahia” din Târgovişte; conf. univ. dr. Alexandru Diaconescu, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi conf. univ. dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News