Economie
Guvernul a aprobat suspendarea plății ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni. Cine va beneficia
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, suspendarea plății ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
„Moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice afectate de această criză și prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni.
Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni”, potrivit proiectului de ordonanță de urgență.
Cine poate beneficia de amânarea ratelor la bănci
- persoane fizice,
- persoane fizice autorizate,
- întreprinderi individuale,
- întreprinderi familiale,
- întreprinderilor mici şi mijlocii,
- profesiile liberale
De asemenea în proiect se mai precizează că vor putea beneficia de amânarea ratelor și activitățile care se exercită în baza unor legi speciale.
Moratoriul propus de Ministerul Finanțelor se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice afectate de această criză şi prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni;
Condițiile pentru amânarea ratelor. Excepții
Sunt exceptate facilitățile revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, a overdraft-ului și a liniilor de credit acordate atât debitorilor persoane fizice, cât și debitorilor persoane juridice potrivit documentului citat de economedia.ro
Persoanele fizice care solicită amânarea ratelor sunt obligate să prezinte o declarație pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.
Firmele care solicită amânarea ratelor sunt obligate să prezinte o declarație pe propria răspundere care reflectă scăderea cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.
Debitorii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată și pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/ un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanșare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin).
Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la
finele perioadei de suspendare.
Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Comisioanele amânate la plată, în sold la finele perioadei de suspendare, se plătesc conform graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare.
Obligații și condiții pentru debitorii – persoane juridice
În document se menţionează că pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.
Creditorii trebuie să se asigure că respectivii debitori nu au înregistrat incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăți în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 (șase) luni anterioare datei solicitării precum și că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit situațiilor financiare anuale la 31.12.2021.
Pentru debitorii persoane fizice se prevede prezentarea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.
„Debitorii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată și pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/ un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanșare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin).
Debitorii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, nu trebuie să se afle în insolvență/incapacitate de plată la data solicitării amânării la plată și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor.
Această condiție, în plus față de cea care prevede lipsa restanțelor la plată se justifică prin faptul că în starea de insolvență debitorul a beneficiat deja de un plan de restructurare a datoriilor calibrat pe măsura posibilităților de rambursare specifice acestei situații nefavorabile”, se mai arată în proiect.
În situaţia debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înfiinţaţi cu mai puţin de 1 an în urmă, analiza va fi diferită.
Aceasta se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare, privind angajamentul de a nu distribui/plăti dividende şi de a nu acorda sau rambursa credite către acţionari pe perioada aplicării facilităţii de amânare la plată.
Excepţie de la această regulă fac întreprinderile publice aşa cum sunt definite în Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi privind faptul că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social.
Proiectul stabilește capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepție prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă, cu modificările și completările ulterioare aduse programului.
În acest caz, dobânda aferentă perioadei de suspendare reprezintă o creanță distinctă, căreia i se aplică o dobândă de 0% și pentru care statul, prin Ministerul Finanțelor, acordă creditorilor o garanție pentru riscul de neplată.
sursa foto: arhivă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News