Actualitate
Guvernul va returna transportatorilor banii din acciza suplimentară la motorină doar pe o declaraţie, ANAF neputând să-i verifice
Guvernul a constatat că transportatorii care solicită restituirea unor bani din acciza suplimentară la motorină, nu pot fi verificați în timp real de ANAF dacă primesc şi alte compensaţii, ceea ce ar sista plata. Astfel, banii se vor da pe baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, controlată ulterior.
Legislaţia actuală stabileşte că, pentru a se înscrie în în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize, transportatorii trebuie să facă dovada că nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport mărfuri şi persoane, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să verifice acest lucru şi să informeze Autoritatea Rutieră Română, prin intermediul căreia sunt restituiţi banii.
Guvernul a ajuns însă la concluzia că aceste compensaţii pot fi acordate atât de autorităţi centrale, cât şi de cele locale, astfel că „identificarea lor şi administrarea informaţiilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este greu de realizat”, relevă un proiect obţinut de MEDIAFAX.
Constatarea s-a produs la cinci luni după termenul de la care transportatorii au putut depune cereri pentru estituirea unei părţi din banii aferenţi accizei.
La momentul deciziei Guvernului de a returna o parte din banii aferenţi accizei, preşedintele Traian Băsescu a atenţionat că înţelegerea pe care a făcut-o premierul Victor Ponta cu transportatorii este un lucru complicat, pentru că „o sa primească finanţele camioane de facturi pentru maşini care n-au alimentat niciodată şi vei da înapoi echivalentul a 4 cenţi, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat”.
În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că este convins că Parchetul, ANAF, SRI şi Direcţia Antifraudă sunt extrem de bine pregătite să combată orice neregulă.
Acum, constatând că ANAF nu poate verifica rapid informaţiile, Guvernul a pregătit un proiect de hotărâre care stabileşte ca informaţiile cu privire la îndeplinirea obligaţiei transportatorilor de a nu beneficia de alte compensaţii să nu mai facă obiectul protocolului încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română, iar transportatorilor să li se solicite doar o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că aceştia nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport, urmând ca verificarea declaraţiilor să facă obiectul „controlului ulterior” al ANAF.
Modificarea este justificată prin „fluidizarea” procesului de înregistrare în Registrul vehiculelor pentru restituirea banilor aferenţi accizei.
De la 1 aprilie, a fost introdusă o acciză suplimentară pentru carburanţi de 7 eurocenţi pe litru, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen).
În urma protestelor transportatorilor, Guvernul a decis ca, pentru motorină, transporatorilor să le fie returnat, trimestrial, 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi, pe baza facturii de achiziţionare a carburantului.
Acest sistem, prin care transportatorii primesc înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie, va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019.
Bugetul total maxim estimat al schemei se ridică la 637,7 milioane euro, dar cu posibilitatea suplimentării, numărul anual estimat al transporatorilor care urmează să beneficieze de acest ajutor de stat fiind de 20.114.
Sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News