Connect with us
Advertisement

Actualitate

Halloween: sărbătoarea de la sfârșitul lunii octombrie. Semnificații, superstiții, tradiții din diferite colțuri ale lumii

Publicat

Halloween este una din sărbătorile cele mai populare în SUA, alături de Crăciun şi de Ziua Recunoştinţei. A fost preluată în timp de multe popoare din lumea occidentală. La origine, este o sărbătoare irlandeză (celtică). Mulți îi spun Noaptea vrăjitoarelor. Sărbătoarea începe în seara zilei de 31 octombrie și se încheie a doua zi.

Halloween își are originile păgâne în sărbătoarea celtică Samhain, celebrată în Antichitate în Anglia și Irlanda, pentru a marca sosirea Anului Nou celtic. Conform tradiției, sufletele morților se întorc acasă în ajunul zilei de Samhain, potrivit Enciclopedia Universală Britannica. Vrăjitoarele, spiridușii, pisicile negre și fantomele hălăduiesc nestingherite. Se credea că seara aceasta era potrivită pentru preziceri referitoare la căsătorie, noroc, sănătate și moarte.

Riturile păgâne au influențat sărbătoarea creștină din ajunul Zilei Tuturor Sfinților. Sărbătoarea a fost laicizată treptat și introdusă în SUA la sfârșitul secolului XIX. Spirite rele și personaje supranaturale sunt interpretate de copii mascați care sună la uși și primesc dulciuri, strigând “Trick or treat” (în engleză plătești sau o pățești), unde cuvântul “trick” se referă la poznele care fac parte din tradiția de Halloween.

În Statele Unite, sărbătoarea de Halloween a fost adusă de mulțimea de imigranți irlandezi, care au poposit pe țărmurile continentului în jurul anului 1840. Tot din tradițiile acestui popor a izvorât și obiceiul cioplirii dovlecilor și plasarea unei lumânări în interior pentru a căpăta o înfățișare demonică. După 1989, și românii au adoptat sărbătoarea de Halloween. În fiecare an, în seara de 31 octombrie se organizează petreceri, baluri mascate, carnavaluri în care oamenii se deghizează în diverse personaje înfricoșătoare, potrivit Agerpres.

Citește și FOTO VIDEO: Cum să îi faci copilului un dovleac de Halloween, pas cu pas. Ghid pentru artiști începători

Halloween: scurt istoric

Sărbătoarea pe care o cunoaștem sub numele de Halloween a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Istoricul Nicholas Rogers, care a cercetat originile Halloween-ului, a observat că, în timp ce „unii folcloriști i-au detectat originile în sărbătoarea romană a Pomonei, zeița fructelor și semințelor sau în festivalul morților denumit Parentalia, sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic Samhaia, scris inițial Samuin”. Numele provine din irlandeza veche și înseamnă „sfârșitul verii”.

Festivalul Samhaia sărbătorește sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate” și este uneori considerat a fi „Anul Nou Celtic”.

Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhaia, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoșii familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele, deghizându-se ei înșiși în spirit rău, pentru a le evita.

În Scoția, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcați în alb cu fețele mascate sau înnegrite. Samhaia era o vreme când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau și ele un rol în festivități. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc. Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele, ca ritual de purificare.

Următoarea influență a apărut odată cu răspândirea noii religii creștine în Europa. În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creștină, pe care o celebrează toți sfinții. Aceasta era Sărbătoarea Tuturor Sfinților sau Hallowmas sau All Hallows.

Halloween: simboluri

Tematica de Halloween: inspirația vine din obiceiuri naționale, opere literare de ficțiune gotică și horror (cum ar fi romanele Frankenstein și Dracula) sau filmele horror clasice (ca Frankenstein și Mumia).

Cel mai cunoscut simbol al acestei sărbători, dovleacul, era transformat în lanternă pentru a lumina sufletele din purgatoriu. La început erau folosiți napii, dar pentru că erau mai greu de modelat, au fost preferaţi dovlecii.

Cocenii de porumb și sperietorile de ciori sunt și ele omniprezente, iar casele sunt și ele decorate cu aceste simboluri.

Printre alte imagini de Halloween se numără temele morții, răului și ocultului sau monștrii legendari.

Culorile tradiționale de Halloween: negru și portocaliu.

Simbolurile și obiectele artizanale asociate Halloween-ului s-a dezvoltat în timp. Deşi cei mai mulţi dintre noi cunoaştem majoritatea simbolurilor ce însoţesc Halloween-ul, puţini dintre noi conştientizăm semnificaţiile lor ascunse şi originea lor păgână..

Halloween: obiceiuri, tradiții, superstiții

Colindatul: Copiii se costumează în monştri, vampiri, mumii sau schelete şi merg din casă în casă, întrebând “Păcăleală sau dulciuri?/ Trick or treat?”. Cuvântul „păcăleală” presupune că cei ce nu le oferă dulciuri sau bani copiilor vor avea parte de o farsă. Se consideră că tradiţia îşi are originea într-o practică medievală în care mai multe personaje erau invitate pe o scenă. Două dintre acestea se prindeau în luptă. Cel învins era readus la viaţă de un om care interpreta rolul unui medic.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, colindatul reprezenta deja o practică de Halloween în Scoţia. Tradiţia a pătruns şi în Statele Unite, la începutul secolului al XX-lea, potrivit Mediafax.

Costumele: Costumele tradiţionale de Halloween reprezintă strigoi, monştri, vampiri. Pe parcursul timpului, selecţia s-a extins, cuprinzând costume ce întruchipează personaje populare din filme, celebrităţi, prinţese şi luptători ninja.

Mai mult decât atât, nu doar copiii sunt cei ce se costumează, pentru că în anul 2018, peste 30 de milioane de americani au cheltuit aproximativ 480 de milioane de dolari pe articole vestimentare tematice pentru animalele lor de companie. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930.

Felinarul lui Jack (Jack-o’-lantern)

Tradiţia de a sculpta dovleci şi de a pune în interorul lor o lumânare îşi are originea într-o legendă. Numele provine din povestea irlandezului Jack, un fierar şiret, ce s-a întâlnit cu diavolul. Jack l-a invitat pe diavol să stea la masă cu el. Neavând cu ce să plătească, vicleanul Jack l-a convins pe diavol să se transforme într-o monedă.

Atunci, Jack a pus moneda în buzunar, lângă o cruce de argint, ce îl împiedica pe diavol să-şi reia forma. În schimbul libertăţii, diavolul a promis că nu îi va lua viaţa în următorii zece ani, aşa că Jack l-a eliberat. După ce au trecut zece ani, diavolul s-a prezentat din nou la Jack şi a fost iar păcălit. În timpul vieţii, Jack a comis multe păcate, iar atunci când a murit, nu a fost acceptat în paradis. A fost respins şi de diavol, acesta reamintidu-i lui Jack de pactul făcut cu el. Astfel, spiritul lui Jack a fost lăsat să rătăcească.

Deoarece era întuneric, demonul i-a aruncat un tăciune aprins, pe care Jack l-a pus într-un nap. Din acel moment, spiritul lui Jack hoinăreşte în căutare unui loc unde să se odihnească. De Halloween, oamenii pun simbolic câte un dovleac sculptat în faţa caselor, pentru a-i spune lui Jack că nu se poate odihni în locuinţele lor. Napul era folosit tradiţional de Halloween în Irlanda şi Scoţia, dar imigranţii veniţi în America de Nord au folosit dovleacul indigen, ce era mai accesibil şi mai mare în comparaţie cu napii.

Jocul merelor plutitoare

“Dunking” sau “apple bobbing” presupune apucarea cu dinţii a unor mere ce plutesc într-un vas cu apă. Jocul a fost reinterpretat, copiii putând sta în genunchi pe un scaun, ţinând o furculiţă între dinţi. Scopul este de a da drumul furculiţei pentru a se înfige într-un măr. Un alt joc frecvent implică legarea şi agăţarea cu unor mere învelite în sirop. Acestea trebuie mâncate fără a folosi mâinile. Jocul merelor glazurate reprezintă un obicei din Marea Britanie şi Irlanda.

Strămoşii sunt comemoraţi la începutul lunii noiembrie în ţări din întreaga lume.

Ziua Morţilor sau Ziua Tuturor Sufletelor

În Mexic şi Spania, pe 1 şi 2 noiembrie este sărbătorită Ziua Morţilor ( Día de los Muertos), celor decedaţi fiindu-le aduse ofrande.

Pe 1 noiembrie, italienii sărbătoresc Ziua Tuturor Sufletelor sau Ziua Tuturor Sfinţilor (Festa di Tutti i Santi). În amintirea rudelor decedate se fac felinare din dovleci, pe care localnicii le numesc „concas de Mortu” („capete de mort”).

În Polonia, pe 1 noiembrie este sărbătorită Zaduszki. Ziua tuturor sufletelor este marcată prin vizite la mormintele rudelor, unde sunt aprinse candele.

În România, sărbătoarea Moşii de toamnă sau Sâmbăta morţilor are loc în prima sâmbătă din noiembrie. Sunt ţinute slujbe, se împart pachete cu mâncare celor săraci şi se aprind lumânări. Sunt spuse rugăciuni pentru ca sufletul celui mort să ajungă la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup.

Noaptea de Sfântul Andrei, celebrată pe 30 noiembrie, este considerată echivalenta sărbătorii de Halloween. În noaptea de Sfântul Andrei, se spune că spiritele ies în lume şi că lupii vorbesc, iar oamenii se pot apăra de toate acestea cu usturoi şi cu vrăji. Totodată, potrivit tradiţiilor populare, spiritele rele pot fi alungate dacă paharele şi cănile din locuinţe sunt întoarse cu gura în jos. În aceeaşi noapte, fetele îşi pot pune sub pernă un fir de busuioc pentru a-şi visa alesul.

foto: pixabay.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement