Eveniment
Hărțuirea, amenințările online și imaginile intime publicate pe internet, pedepsite ca fapte de violență cibernetică. Proiect
Un proiect de lege pus în dezbatere la Senat prevede ca violența cibernetică să fie inclusă explicit în sfera faptelor de violență domestic, pentru a combate comportamentul agresiv în mediul online. Inițiatorii amintesc de cazuri în care persoane au fost hărțuite, urmărite, amenințate pe internet ori le-au fost publicate imagini intime, ca mod de amenințare.
Proiectul se referă la modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.
În actul normativ, violența cibernetică este definită ca manifestarea antisocială ce presupune hărțuirea online, urmărire online prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, pornografia neconsensuală, amenințări cu violența fizică și/sau sexuală prin e-mail, mesaje text sau online, discursuri de incitare la ură, limbaj care denigrează, insultă, amenință sau este adresat unei persoane din cauza identității (genului) acesteia și a altor trăsături.
”Acestea sunt forme ale violenței prin mijloace digitale, în spațiul virtual, iar posibilitatea agresorilor de a-și păstra anonimitatea în spațiul virtual agravează riscurile cu care se confruntă victimele. Totodată, în spațiul virtual, agresorii au acces la victimă în permanență, fără restricții, ceea ce potențează efectele negative ale violenței. Propagarea rapidă a mesajelor prin rețelele de socializare, dublată de audiența extinsă la care agresorii pot dobândi acces în mediul online, adesea fac imposibilă intervenția rapidă a autorităților în prevenirea conținutului cu potențial negativ asupra victimei. Amenințările la adresa victimei/victimelor pot fi private sau publice, pe forumuri și/sau grupuri de discuție, publicații online etc”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Potrivit sursei citate, în cazurile de violență domestic, agresorii folosesc din ce în ce mai mult imaginile sexuale ca instrument de amenințare, hărțuire și/sau control atât a partenerilor actuali, cât și a foștilor parteneri.
Inițiatorii susțin că în prezent, în legislația românească, nu există prevederi explicite privind violența cibernetică, aceasta nefiind definită sau pedepsită ca atare. De asemenea, Serviciul de combatere a criminalității informatice funcționează ca structură specializată în cadrul Poliției Române, cu atribuții în investigarea infracțiunilor din domeniul informatic, însă aria de competență este restrânsă la pornografia infantilă și furtul electronic. Deocamdată, sancțiunile incidente în material violenței cibernetice pot fi încadrate penal la violență în familie (art.199 Cod Penal), șantajul (art. 207), hărțuirea (art. 208) și violarea vieții private (art. 226). Prin acest proiect, se cere consacrarea explicit a terminologiei de violență cibernetică și asigurarea unei sancționări eficiente și prompte a acestor fapte.
sursă: senat.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News