HORA UNIRII: Versurile cântecului – simbol al unității și solidarității românilor. Poezia care marchează Mica Unire de la 1859

Versuri Hora Unirii: ”Hai să dăm mână cu mână”. Hora Unirii este un simbol al unității și solidarității românilor, fiind un cântec patriotic și o poezie celebră care marchează momentul Unirii Principatelor Române – Mica Unire de la 24 ianuarie 1859.

Scrisă de Vasile Alecsandri, poezia a devenit emblematică pentru ideea de unire națională, iar versurile sale sunt cunoscute și cântate de generații întregi de români.

Poezia „Hora Unirii” a fost scrisă de Vasile Alecsandri și publicată pentru prima dată în 1856. Alecsandri, un susținător fervent al unirii Moldovei și Țării Românești, a folosit versurile pentru a insufla ideea unității în rândul poporului român.

Hora este un dans tradițional românesc, care simbolizează solidaritatea, prietenia și unitatea.

Metafora Horei Unirii: unirea și formarea unui stat modern

Prin metafora horei, Alecsandri a sugerat că toți românii trebuie să se unească „mână cu mână” pentru un scop comun: unirea și formarea unui stat modern.

Poezia a fost pusă pe note de compozitorul Alexandru Flechtenmacher, transformându-se într-un cântec deosebit de popular, interpretat în momente importante din istoria României.

Lui Alexandru Flechtenmacher i-a luat numai o zi să compună melodia. Avea pe atunci 36 de ani.

Vasile Alecsandri, prietenul său, i-a lăsat nişte versuri. Flechtenmacher s-a aşezat la pian şi, până seara, melodia a fost gata.

Poezia este studiată în școli ca parte a literaturii și istoriei naționale. Dansul și cântecul au fost păstrate ca simboluri de unitate pentru toate generațiile de români.

„Hora Unirii” rămâne mai mult decât o poezie sau un cântec. Este un manifest al unității naționale, o expresie a dorinței de solidaritate și o amintire a luptei pentru unire.

De-a lungul timpului, acest simbol a reunit românii în momente de bucurie sau în momente cruciale pentru istoria țării.

Versuri Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere,
Unde-s doi, puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare!

Aceste versuri simbolizează unitatea, solidaritatea și fraternitatea românilor, fiind asociate în mod special cu momentul Unirii Principatelor Române din 1859.

Mesajul poeziei rămâne puternic și actual, exprimând ideea de colaborare și armonie între românii din toată țara.

Foto: Arhivă