Economie
Impozite pe locuințe mai mari cu 60-70% și taxe pentru mașinile electrice scumpe, în premieră. Declarații Tanczos Barna

Impozitele pe locuințe vor crește cu 60-70% la nivel local, potrivit vicepremierului Tanczos Barna. Totodată, acesta a vorbit în premieră despre posibila impozitare a mașinilor electrice scumpe.
Măsurile ar urma să fie incluse în al doilea pachet de reforme fiscale, pregătit de cabinetul Bolojan, a anunțat miercuri, la Digi24, vicepremierul.
„Momentan, vorbim de un procent de 60-70%. E o discuție pe care o poartă România cu Comisia Europeană.
Analizele Comisiei Europene, dar și ale Ministerului Finanțelor arată că foarte multe comune nu majorează periodic impozitele, așa cum ar trebui.
În foarte multe situații, unitatea administrativă teritorială (UAT), primăria, se bazează foarte mult pe veniturile de la centru și foarte puțin pe veniturile proprii”, a declarat Tanczos Barna.
Vicepremierul a subliniat că această majorare „este necesară” pentru consolidarea bugetelor locale și „pentru ca primăriile să devină independente financiar și să asigure resursele pentru proiectele de dezvoltare”.
Taxe pentru mașinile electrice scumpe, anunț în premieră
Cât despre impozitele pe autovehicule, vicepremierul Tanczos Barna a precizat că nu există încă o formă finală a proiectului.
Totuși, el consideră că ar trebui introdus un impozit inclusiv pentru mașinile electrice de mare valoare.
„Au fost foarte multe discuții, inclusiv la mașinile electrice, dacă ele trebuie scutite 100% sau nu (de impozite – n.r.). Sunt mașini de 100.000 de euro, sau de 150.000 de euro – dacă e mașină electrică, nu mi se pare normal să nu se plătească niciun impozit, doar pentru că e mașină electrică.
Pentru aceste mașini (considerate de lux – n.r.) trebuie stabilit un impozit, asta înseamnă echitate socială”, a spus Barna.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News