Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

INSCOP: Mai mult de jumătate dintre români cred că țara noastră e ferită de anumite riscuri pentru că nu a trecut la euro

Publicat

bani lei euro Aproape jumătate dintre români consideră că populația unui stat ar trebui să facă sacrificii pentru ca țara lor să își plătească la timp datoriile, iar cei mai mulți cred că România este ferită de anumite riscuri, pentru că folosește leul și nu a trecut la euro, potrivit unui sondaj INSCOP, având ca temă criza din Grecia.

Potrivit sondajului, 48,9% dintre respondenți consideră că populația unui stat ar trebui să facă sacrificii pentru ca țara lor să își plătească la timp datoriile, 40,2% cred că aceste sacrificii nu ar trebui făcute, iar 10,8% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Cercetarea relevă, în contextul discuțiilor despre Grexit, că 54,5% dintre români consideră că țara noastră este ferită de anumite riscuri, pentru că folosește leul și nu a trecut la euro, 24% apreciază că România ar avea o situație economică mai bună dacă ar fi în zona euro, în timp ce 21,5% aleg varianta ”nu știu/ nu răspund”.

”Existența unui procent majoritar care apreciază că România este ferită de anumite riscuri datorită faptului că nu este în zona euro nu trebuie interpretată ca un vot de blam pentru trecerea țării noastre la moneda unică. Mai degrabă, este vorba despre influența unei situații punctuale, a cărei greutate în evoluția opiniei generale despre adoptarea euro rămâne de evaluat. Cu toate acestea, răspunsurile la această întrebare pot fi o indicație a încrederii sporite a populației în moneda națională”, afirmă realizatorii sondajului.

De asemenea, potrivit cercetării, 25% dintre respondenți apreciază că efectele crizei grecești asupra economiei și populației din România vor fi resimțite într-o măsură mare sau foarte mare, 27% spun că țara noastră nu va fi influențată nici în mică, nici în mare măsură de ce întâmplă în Grecia. 34,1% dintre respondenți consideră că situația din țara noastră va fi influențată în mică și foarte mică măsură de ce se petrece în Grecia. Procentul non-răspunsurilor la această întrebare a fost de 13,9%, precizează sursa citată.

Barometrul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 9 — 14 iulie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.075 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate