Producţia industrială a judeţului Alba a crescut în 2010, faţă de 2009 cu 21,3%, de aproape patru ori mai mult decât media de creştere înregistrată pe ţară, de 5,5% -potrivit datelor prezentate, miercuri, de prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan.

Publicitate

 

Conform statisticilor făcute cunoscute de Prefectura Alba, se constată o schimbare bruscă, în bine, a economiei judeţului Alba, în ceea ce priveşte producţia industrială (atât ca volum, cât şi cifră de afaceri), exporturile şi turismul.

 

Cea mai mare pondere a producţiei industriale realizate în judeţ, în luna decembrie 2010, a avut-o prelucrarea lemnului şi fabricarea produselor din lemn (40,7%), urmată de industria alimentară (17,0%) şi fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (5,6%).

 

Totodată, piaţa externă a fost prielnică producătorilor din judeţul nostru. În perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2010, exporturile au depăşit importurile cu 291,75 milioane euro (+104,9%).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Conform statisticilor, a fost o situaţie benefică şi pentru zonele turistice din Alba. Hotelierii au simţit o uşoară creştere a numărului de clienţi în unităţile de cazare. Totuşi, recesiunea a afectat durata sejururilor, care s-a scurtat pentru mulţi turişti. Spre exemplu, în loc de o săptămână de cazare, mulţi au optat pentru o şedere mai scurtă, în funcţie de bugetul disponibil.

Prefectura Alba anunţă că s-a atenuat considerabil scăderea investiţiilor, care în trimestrul III 2010 îşi reduc declinul, valoarea lor începând să crească faţă de primele două trimestre. Toate acestea demonstrează, conform reprezentanţilor Prefecturii Alba, că deciziile economice ale Guvernului României au fost juste.

Publicitate

 

Sectorul construcţiilor, cu probleme

Cele mai serioase dificultăţi se înregistrează încă în construcţiii şi implicit în sectorul utilajelor de transport, domenii care înregistrează cele mai mari scăderi, în 2010. În primele nouă luni ale anului 2010, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, valoarea lucrărilor de construcţii s-a diminuat cu 49%, iar a utilajelor şi a mijloacelor de transport - cu 48,9%. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, au fost terminate 272 de locuinţe (167 locuinţe în mediul urban şi 105 locuinţe în cel rural), cu 172 mai puţine decât în perioada corespunzătoare din 2009. Din punct de vedere al sursei de finanţare, 250 de locuinţe au fost construite din fondurile populaţiei şi 22 de locuinţe sociale - din subvenţii bugetare.

Publicitate

Judeţul are, încă, prea mulţi şomeri

Un alt aspect de menţionat este, în continuare, numărul mare al locuitorilor fără ocupaţie din judeţul nostru, situaţie ce accentuează problemele sociale. Se ştie că, în perioada de iarnă, şomajul atinge cele mai mari cote, totuşi, se resimte o scădere a şomajului în sezonul rece, anul trecut, faţă de 2009. Numărul şomerilor înregistraţi în luna decembrie 2010 a fost de 17.506 (reprezentând 2,8% din şomerii ţării), mai mic cu 5.261 persoane (23,1%) faţă de decembrie 2009. Rata şomajului a scăzut de la 13,3% în ianuarie 2010 la 9,6% în decembrie 2010. În luna decembrie 2010, judeţul Alba, cu o rată a şomajului de 9,6% (faţă de 6,9%, rata şomajului pe ţară) se situa pe locul al şaptelea. Judeţele cu cele mai mari valori au fost Vaslui (11,4%), Teleorman (10,8%), Galaţi (9,8%), Mehedinţi (9,8%), Dolj (9,8%), Buzău (9,7%).

Publicitate