Economie
JUDEȚUL ALBA, cea mai spectaculoasă CREȘTERE ECONOMICĂ din România. Mai mare decât București, Cluj sau Timiș
Județul Alba se poate lăuda că a înregistrat o creștere economică spectaculoasă în ultimii trei ani, clasându-se în prezent pe locul doi în România, după județul Ilfov. Raportat la 2015, judeţul Alba a înregistrat o creştere de 13% a cifrei de afaceri, faţă de o medie naţională de 4%. Judeţul Alba are a doua performanţă economică în 2016 faţă de 2015 – ca cifră de afaceri -, pe primul loc fiind Ilfovul, cu o creştere de 14%, potrivit unei analize făcute de Ziarul Financiar. Rezultatele sunt considerabile în condițiile în care Bucureştiul a crescut cu numai 2%, Timiş cu 5%, Clujul cu 9%, iar Constanţa a avut un minus de 4%.
Conform ultimelor date din 2016 – conform ediţiei a treia a Capitalului Privat Românesc, cifra de afaceri totală a companiilor din judeţul Alba a ajuns la 16, 5 miliarde de lei, fiind pe locul 17 în România. Totalitatea cifrei de afaceri a tuturor companiilor din România în 2016 a fost de 1.225 de miliarde de lei. Ponderea valorii adăugate brute în cifra de afaceri este de 76%, faţă de o medie naţională de 62%. Capitalul privat românesc are o pondere de 51% în businessul din Alba, capitalul privat străin deţine 47%, iar companiile de stat 2%.
Faţă de 2015, judeţul Alba a înregistrat o creştere de 13% a cifrei de afaceri, faţă de o medie naţională de 4%.
Cele mai mari companii din judeţul Alba sunt Star Transmision și Star Assembly (fabricile de cutii de viteze de la Sebeş a gigantului german Daimler) cu o cifră de afaceri în 2016 de 1,49 miliarde de lei faţă de 124 milioane de lei în 2015. Pe locul doi este Kronospan Sebeş, cu 997 de milioane de lei, în scădere faţă de 2015, firmă care în 2017 a intrat pe pierdere. Pe locul trei este Albalact, companie cumpărată de francezii de la Lactalis, cu 527 de milioane de lei , iar pe locul patru este Transavia, compania antreprenorului român Ioan Popa, cu 478 milioane de lei. În topul marilor investitori străini se regăsesc și Holzindustrie Schweighofer, compania belgiană VCST, nemții de la Bosch Rexroth cu investiția de la Blaj, italienii de la Savini Due, olandezii care controlează grupul DN Agrar .
O caracteristică extrem de interesantă este că judeţul Alba a dat României mulţi antreprenori români care au reuşit să construiască branduri puternice: Raul Ciurtin cu Albalact, companie pe care a dus-o la numărul 1 în România și vândută apoi grupului francez Lactalis, Ioan Popa cu Transavia numărul 1 în producția de carne de pui la Alba Iulia și Oiejdea, Familia Necșulescu cu Jidvei- numărul 1 în producția de vin cu 2500 de hectare de vie în zona Blajului, Octavian Crețu de la Romaqua (Borsec) cu fabrica de bere Albacher din Lancrăm, o salbă de firme care produc porțelan ( APULUM, IPEC, AXA Porcelaine) la Alba Iulia , deținute de investitori autohtoni, Ioan Tecar cu Perhart la Sebeș, companie vândută Fondului de investiţii Abris, Levente Bara cu Supremia la Alba Iulia, companie de condimente pe care a vândut-o unui grup francez, Victor Mateș cu Apidava la Blaj- unul dintre cei mai mari producători de miere de albine din România, Ioan Istrate cu Alpin57 Lux la sebeș- cel mai mare producător român de înghețată- companie vândută în 2017 unui grup din Letonia. În Alba sunt foarte puternice și firmele de transport internațional Oprean, GIRO, Atlas, XCurier.
După cum arată datele statistice, autorităţle locale din judeţul Alba şi românii care au creat business au îmbrăţişat capitalul străin care le-a adus investiţii, know-how, pieţe externe, punând judeţul Alba într-un circuit al globalizării.
Judeţul Alba este printre puţinele zone din România care a reuşit să aibă investiţii străine de peste 1 miliard de euro, dar și suma investițiilor cu capital autohton ajunge să concureze cu această sumă. Transavia, Grupul Jidvei, Elis Pavaje, Florea Grup, IPEC
Ca o comparație, Gorjul a atras investiţii de 7 milioane de euro, Mehedinţi 16 milioane de euro, Vaslui 35 de milioane de euro, Botoşani 79 de milioane de euro, Vrancea 90 de milioane de euro, Brăila 93 de milioane de euro, Teleorman 98 de milioane de euro. De la 1 miliard de euro până la 100 de milioane de euro este diferenţă de 10 ori.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Tudor
marți, 08.05.2018 at 19:22
Gata. Am rezolvat. Noi scoatem tara din criza😂😂😂😂😂😂
Hai să mutăm capitala la Alba
Pasere Mihaela
sâmbătă, 12.05.2018 at 16:01
N-ar fi rau!
Aiudean
marți, 08.05.2018 at 20:27
Și bineînțeles că Aiudul nu a ajutat cu absolut nimic la aceasta creștere! Administrație de nota ” zece” !
DUMITREL
marți, 08.05.2018 at 23:58
Elit cutie nimic