Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE-VIDEO: Medicul Valeriu Gheorghiță, precizări despre campania de vaccinare, administrarea dozei 3 și vaccinarea în școli

Publicat

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, susține marți o conferință de presă privind stadiul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Noutăți:

– Vaccinarea heterologă;

– Vaccinarea la femeia gravidă sau la cea care alăptează;

„Datele științifice din viața reală ne arată că nu se identifică riscuri de toxicitate asupra fătului, asupra nou-născutului sau sugarului prin alăptare, în cazul femeilor gravide respectiv mamelor care alăptează.

Vaccinarea în momentul de față este indicată tuturor persoanelor începând de la vârsta de 12 ani dacă vorbim de cele două tipuri de vaccinuri, de la Pfizer sau Moderna, sau peste 18 ani folosind celelalte două tipuri bazate pe vectori virali. Femeile însărcinate sau care alăptează pot beneficia de vaccinare împotriva Covid-19 indiferent de tipul de vaccin pe care aleg să îl folosească, evident din cele 4 autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului.

O singură doză de vaccin, în cazul celor în care se folosesc două doze, nu este suficientă pentru protecția față de infecția cu Sars-Cov-2”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

– Vaccinarea împotriva COVID-19, concomitent cu alte tipuri de vaccinuri;

„Pentru că se apropie sezonul gripal, este important de menționat că vaccinarea împotriva Covid-19 se poate efectua simultan cu celelalte tipuri de vaccinuri care sunt incluse în programul național de vaccinare.

Cine dorește să se vaccineze anti-gripal poate să beneficieze și de vaccinare anti Covid-19”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

– Administrarea dozei 3 și booster;

„Oamenii trebuie să înțeleagă foarte bine ce înseamnă doza 3. Sunt două recomandări:

Pe de o parte, administrarea unei doze suplimentare unei doze adiționale de vaccin Covid-19 pe bază de ARN mesager care să fie administrat la un interval apropiat de doza a doua, sau prospectiv atunci când inițiem o schemă de vaccinare de novo la persoane cu status imun precar, și aici vorbim de persoane post-transplant, cu terapie oncologică activă, persoanele care sunt cu alte afecțiuni cu imunodeficiențe, persoanele în vârstă de peste 65 de ani, în mod deosebit cei care sunt rezidenți în centrele sociale, în căminele de vârstnici.

A doua recomandare este de administrarea unei doze de rapel care se face la cel puțin șase luni de la schema inițială de vaccinare și care în principiu vizează, pe lângă categoriile populaționale la risc, și restul populației care a primit cel puțin prima schemă de vaccinare. Practic aici avem în obiectiv consolidarea răspunsului imun după prima schemă pentru a asigura o durată mai mare a protecției oferită”, a explicat medicul.

– Vaccinarea la unitățile de învățământ;

– Acoperirea vaccinală în România.

Material în curs de actualizare. 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Vasili

    marți, 14.09.2021 at 15:39

    DUTE BĂI ,,georgiță” LA SAPĂ ȘI LA COASĂ.
    Acolo te pricepi cel mai bine.
    DUTEEEEE….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement