Connect with us
Advertisement

Eveniment

Locuri frumoase din Alba, necunoscute turiștilor: Bisericile vechi de 500 de ani ale județului Alba, potențial nefolosit

Publicat

Vechi de până la cinci sute de ani, majoritatea bisericilor-monument din Alba ar putea constitui adevărate obiective turistice. Multe dintre ele sunt însă aproape necunoscute.

Au găzduit între structurilor lor de piatră, bârnele de lemn și tavanele vegheate de sfinți, bucuriile și tristețile a multor generații de oameni ai acestor meleaguri.

Biserica de lemn Sfântul Gheorghe din Șpălnaca

Edificată în secolul al XVIII-lea, biserica Sfântul Gheorghe din Șpălnaca, comuna Hopârta, este înscrisă pe lista monumentelor istorice.

Clopotnița este detașată de clădirea principală, ambele fiind străjuite de un bătrân arțar cu trei tulpini.

Din punct de vedere tehnic, pereţii navei înscriu un dreptunghi, iar ai absidei, retraşi faţă de aceştia, sunt uşor trapezoidali.

Vezi și: Locuri frumoase din Alba, necunoscute turiștilor: Bisericuța uitată din Cicău, monument vechi de 600 de ani

În elevaţia interiorului se află o boltă comună, peste naos şi pronaos, de formă semicilindrică, în timp ce absida are o formă semicilindrică uşor îngustată spre est, unde este intersectată cu un timpan înclinat.

Deşi la intrarea de vest este încrustat anul 1865, acesta nu este anul constucţiei, ci al renovării. În 1869 a fost finalizată ultima pictură, de către Profirie Ţarlea de la Feisa.

Repictarea a început în anul 1868, data fiind înscrisă pe scena Răstignirii şi repetată pe cea a Coborârii de pe Cruce.

Biserica Sfinții Arhangheli din Turdaș

Biserica Sfinții Arhangheli din Turdaș, comuna Hopârta, a fost construită în jurul anului 1770, iar clădirii i-au fost aduse adăugiri în anul 1826.

După cum reiese dintr-o mărturie din anul 1770, înscrisă pe fragmentele de pictură veche, mai bine păstrată pe bolta naosului, monumentul a fost edificat în a doua jumătate a secolului XVIII.

Foto: Vasile Muntean, Sursă: Museikon

Aproximativ în aceeaşi perioadă, fraţii Gribu au cumpărat Icoanele Împărăteşti destinate lăcaşului.

În aceste condiţii, anul 1862 săpat pe ancadramentul cu decor sărăcăcios al intrării de pe latura de sud, indică numai una dintre etapele importante de reparaţii.

În acel an a fost mărită construcţia, spre vest şi a fost adăugată prispa, pe latura de sud.

ALBA IULIA Ruinele primei biserici bizantine din Transilvania, clasate ca monument istoric, la 9 ani după ce au fost descoperite

Din punct de vedere arhitectural, absida prezintă laturi cu unghi în ax, o formă străveche de arhitectură a lemnului.

Acest lucru demonstrează continuitatea locuirii acestui spațiu străvechi și spiritual românesc. La interior, nava este acoperită de o boltă semicilindrică şi o alta, cu fâşii curbe peste absidă.

Lăcaşul a trecut prin lucrări de restaurare în anii 1968-1969, ce s-au extins şi la clopotniţa de alături.

Biserica Sfântul Nicolae din Ghirbom

După cum este consemnat pe una dintre grinzi, Biserica Sfântul Nicolae din Ghirbom, comuna Berghin, a fost contruită în anul 1688, a fost zugrăvită pentru prima dată pe interior în secolul al XVIII-lea de către un localnic, întemeietorul școlii din Feisa.

Forma originală a bisericii nu avea prispă şi clopotniţă, aceste elemente au fost adăugate fie în secolul al XIX-lea, fie în timpul reparaţiilor din anul 1916.

Se presupune că actualele arce transversale ale bolţilor le-au înlocuit pe cele originale, sculptate după obiceiul vremii în care fusese înălţat monumentul.

Arta sculptării lemnului se evidențiază în originalitatea brâului median al navei, realizat prin crestarea în frânghie a unei lăţimi de grindă, ce a fost fixată apoi între bârnele de mijloc ale pereţilor.

Deşi meşterul pare a fi fost înclinat să înscrie rozetele cu petale sau spirale între arce cu profil în frânghie, opera sa cea mai importantă a fost sculptarea întregii lungimi de 4, 90 m a grindei tâmplei.

Această lucrare reprezintă şi actul de datare al edificiului. Grinda are partea superioară limitată de două chenare profilate, unul cu motiv geometric simbolizând crucea, iar celălalt în frânghie.

Pe restul suprafeţei artistul înscrie motivul soarelui, al lunii şi al porumbelului, ca pe ceramica străveche, descoperită în locul „Sub vii”, sau prezent pe furcile de tors.

Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Gârda de Sus

Amplasată într-o zonă plină de atracții turistice, între ghețarul Scărișoara, vârful Bihor și peștera Vârtop, biserica de lemn Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Gârda de Sus a fost construită în jurul anului 1792.

Construită după un plan dreptunghiular, cu turn cu coif înalt, biserica are altarul pentagonal decroșat, fără pridvor, iar clădirea este tencuită la exterior.

Ancadramentul ușii situate pe latura vestică a pronaosului, consolele laturii vestice, golurile în acoladă cu colțuri, spre altar, vădesc măiestria meșterului care a ridicat biserica.

Pronaosul este consolidat prin două șiruri de stâlpi. Naosul poartă o boltă semicilindrică de scândură, iar în altar bolta semicilindrică se racordează la pereți, printr-o semicalotă.

În primii ani ai secolului al XIX-lea interiorul a fost pictat, după cum menționează inscripția de pe iconostas:

„Această (sfântă) biserică s-au întemeiat la anul 1792 și s-a zugrăvit la 1804 cu cheltuiala poporului, ajutând Purcel Petru cu 80 de numărături, purtător de grijă și crâsnic a fost Suci Costin, împărat fiind Franțiscus al II-lea, protopop Gavril Ighian Popa, Tudoraș Pașca, zugrafi Simion Silaghi de Abrudbania, Gavril Silaghi, diacon Moncan Ion”.

Pictura murală şi a iconostasului sunt realizate de cunoscuții pictori din Abrud, Simion și Gavril Silaghi. Clopotul mic a fost turnat în 1874.

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Deal, Galda de Jos

Cunoscută de localnici ca „biserica din deal”, Biserica Nașterea Maicii Domnului din Galda de Jos, este atestată documentar încă din secolul al XV-lea. Pe locul clădirii vechi, în 1715 a fost zidită biserica, devenită astăzi monument.

Clădirea prezintă o absidă semicirculară, considerată romanică, naos dreptunghiular semicilindric, contraforți și fereastră circulară cu elemente gotice.

În secolul XVIII au fost adăugate pronaosul, turnul-clopotniță, cu elemente de inspirație barocă. În interior pictura de secol XVIII mai poate fi vizibilă pe catapeteasmă.

Muzeul memorial „Avram Iancu”

Inaugurat în 1 septembrie 2013, Muzeul este adăpostit în casa construită în jurul anului 1800 de către părinţii lui Avram Iancu, Alexandru şi Maria.

Este o casă tipic moţească, din 1801, cu acoperiş ţuguiat şi terminat cu patru arcade semicirculare.

Anexele au fost construite în anul 1924 de către Asociaţia ASTRA din Sibiu. Până în 1972 anexele casei au servit ca săli de clasă pentru şcoala primară din satul Inceşti.

În 1972, la centenarul morţii lui Avram Iancu, muzeul s-a reorganizat, realizându-se într-o anexă expoziţii de istorie şi etnografie.

În interior, sunt expuse fotografii, documente de familie, obiecte personale, tunul, săbiile şi fluierul lui Iancu, arme, drapele.

În expoziţia de istorie se păstrează certificatele sale şcolare de la Gimnaziul crăiesc din Zlatna, protocolul crăiesc în care se află înregistrat Avram Iancu, testamentul lui, documente referitoare la pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 – 1849 din Transilvania.

Expoziţia etnografică cuprinde port moţesc, vase specifice zonei, unelte cu care se confecţionau ciubere, tulnice, căruţe.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement