Connect with us
Advertisement

Actualitate

Lordul comerțului cu arme, Viktor Bout, cerut de Rusia. Afacerile sale în România și AKM-urile de la Cugir pentru Uganda

Publicat

Rusia și Statele Unite ar negocia un schimb de deținuți de „calibru”, transmite RFE/RL. Americanii ar fi pregătiți să îl ofere rușilor pe Viktor Bout, un lord al traficului cu armament, în schimbul fostului pușcaș marin Paul Whelan, condamnat recent în Rusia la 16 ani de închisoare pentru acțiuni de spionaj.

De numele lui Bout se leagă o serie de afaceri în România anilor 2000, care duc la Cugir. Nu mai puţin de 20.000 de astfel de pistoale mitralieră, fabricate la Cugir, fuseseră exportate în mod legal în Uganda, printr-un broker slovac – însă, cumva, din acel punct, au ajuns în mâinile insurgenţilor într-o zonă cu un conflict atât de sângeros ca cel din Congo.

Agenția Interfax a citat un oficial american sub condiția anonimatului, precizează că pe lângă Viktor Bout, autoritățile americane l-ar putea oferi rușilor și pe pilotul Konstantin Iaroșcenko.

Iaroşenko execută în SUA o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru asociere în vederea traficului de cocaină. El a fost arestat de forţele speciale americane în Liberia, în 2010.

„Eliberaţi-l pe Iaroşenko, faceţi schimb cu orice american sau americani care îşi ispăşesc pedeapsa aici”, a cerut ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov.

Însă „lingoul de aur” al afacerii este de departe Viktor Bout, ale cărui legături au trecut la începutul anilor 2000 și prin România.

Ruta Moscova-București

Potrivit Universul.net, în primăvara lui 2001, garda de coastă din Cuba aresta trei cetăţeni americani înarmaţi cu pistoale mitralieră de fabricaţie românească AK-47, produse la Cugir.

Incidentul survenise la puţine zile după ce poliţia britanică a descins la un depozit de muniţie al Armatei Republicane Irlandeze în care, printre alte arme, se afla şi un stoc consistent de AK-47. Acelaşi tip de arme a fost identificat şi în dotarea rebelilor congolezi.

Nu mai puţin de 20.000 de astfel de pistoale mitralieră, fabricate la Cugir, fuseseră exportate în mod legal în Uganda, printr-un broker slovac – însă, cumva, din acel punct, au ajuns în mâinile insurgenţilor într-o zonă cu un conflict atât de sângeros ca cel din Congo.

Hotnews.ro:

  • De asemenea, conform unei stiri AP din 8 iulie 2001, in Columbia au fost confiscate arme produse in Romania, destinate trupelor de gherila ostile guvernului de la Bogota. Cotidianul american „Chicago Tribune” din 23 decembrie 2001 a publicat un material despre armele romanesti folosite in conflictul din Congo.
  • Potrivit acestui material, Grace Ikombi, un luptator rebel din Congo, in varsta de 22 de ani, avea un pistol mitraliera model AKM-47, cu numar de serie DA 0889 1995, fabricat la Cugir SA, in Romania. Cotidianul american dezvolta ipoteza conform careia armele au ajuns in Congo cu documente false.
  • Mai mult, publicatia sustinea ca exista documente de export ale Romaniei, prin care 20.000 de AKM-47 au fost trimise de la Cugir SA in Uganda, in luna mai 2000, prin intermediul unui broker din Slovacia. Ulterior, din Uganda, armele romanesti ar fi ajuns la rebelii congolezi.
  • Potrivit presei occidentale de la acea vreme, o parte din armelede provenienta romaneasca identificate ar fi fost transportate de traficantul rus Viktor Bout in zonele de conflict. Odata cu declansarea scandalzlui, presa romaneasca a dat de alte urme ale lui Bout pe teritoriul tarii noastre.

În lunile ce au urmat acestor descoperiri, un anume personaj, considerat de unii ca fiind „mare” în piaţa contrabandei cu arme şi de alţii ca fiind, de fapt, doar un pion, a fost văzut navetând între Moscova şi Bucureşti.

Una dintre firmele lui Viktor Bout, reprezentată de unul dintre membrii familiei care stăpâneşte la Abu Dhabi, a fost prezentă şi în România şi a negociat cu Aerofina, producător de tehnică aeronautică. Atâta doar că „Flying Dolphin” se afla pe lista neagră a ONU din cauza încălcării embargourilor impuse zonelor africane aflate în stare de război.

Mai mult, chiar, existau suspiciuni că printre clienţii reţelei lui Bout se numără şi fundamentalişti afgani. Autoritatea naţională în licenţierea tranzacţiilor de tehnică militară din România susţinea, însă, că Aerofina şi delfinii lui Bout nu ar fi primit acceptul derulării schimburilor comericale.

Alte firme controlate de Bout au fost, în schimb, extrem de active în România – în numeroase domenii, de la tranzacţii cu diamante provenite din surse neacceptate pe plan mondial până la comerţ cu avioane civile şi nu numai.

Interesant este că filiala din Bucureşti a unei companii irlandeze aparţinând unor fraţi ceceni, funcţiona, în capitala României, la adresa la care activase şi cunoscuta firmă Valeologia din Republica Moldova, implicată în traficul cu arme şi deşeuri radioactive pe teritoriul României, parte activă în devalizarea Bancorex, prin accesul la credite neperformante, şi aparţinând aceloraşi fraţi ceceni.

Desigur, toate afacerile lui Viktor Bout şi gaşca lui au trecut pe la Tiraspol, placa turnantă a contrabandei grele de la marginea Europei.

Câteva publicaţii specializate, dincolo de Ocean, în jurnalism de investigaţii, Mother Jones şi Canada Free Press, merseseră, însă, mai departe şi îl asociau, în preajma anilor 2000, pe Victor Bout cu ofiţeri din serviciile secrete de la Varşovia şi Bucureşti, un anume ofiţer Gigel Bratiloveanu, al cărui nume a apărut de-a lungul timpului în mai multe scandaluri din România, cum ar fi afacerea Ţigareta 2, dar şi în lista cu angajaţi ai Ambasadei României la Moscova.

În 2011, Viktor Bout a fost găsit vinovat de vânzare ilegală de arme către trupe de gherilă din Columbia, fiind condamnat de către o instanţă judecătorească din New York la 25 de ani de închisoare.

Arestat în prezent în statul Illinois, Bout, subiectul a diverse filme turnate la Hollywood, îşi trăieşte faima mondială între două porecle: aceea de „Lordul armelor” şi aceea de „Negustorul Morţii”.

Filmul ”Lord of War” cu Nicholas Cage a fost inspirat de viața acestuia.

Știre completă pe Universul.net

Foto: Evening Standard

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement