Connect with us
Publicitate

Eveniment

Lucrări de asigurare a versanților împotriva căderilor de pietre, pe DN 67C – Transalpina. Cât vor costa și ce vor presupune

Publicat

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se pregătește pentru asigurarea versanților pe șase sectoare din drumul național DN 67 C – Transalpina, aflate pe raza comunelor Șugag (județul Alba) și Jina (județul Sibiu). Lucrările sunt necesare deoarece există pericolul de producere a accidentelor datorate căderilor de pietre. Investiția se va ridica la peste 66 de milioane de lei. 

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat miercuri, 23 noiembrie, depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Asigurare versant contra căderilor de pietre sector drum DN 67 C km 80+500 – 81+000 partea dreaptă; km 88+500 – 89+000 partea dreaptă; km 91+000 – 91+800 partea stângă; km 102+750 – 103+000 partea stângă; km 126+000 – 127+000 partea dreaptă; km 112+000 – 114+000 partea dreaptă; km 127+000 – 128+000 partea stângă”, propus a fi amplasat pe raza județului Sibiu și județului Alba, titular proiect Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. – DRDP Cluj.

Aceste lucrări sunt necesare deoarece există pericolul de producere a accidentelor datorate căderilor de pietre de pe versanți.

Valoare investiției este de 55.650.095,22 lei, fără TVA (66.121.600,06 lei cu TVA), din care construcții – montaj (C+M): 46.687.985,55 lei fără TVA (55.558.702,80 lei cu TVA). Lucrările ar urma să fie finalizate în 12 luni de la momentul primirii ordinului de începere.

Drumul Național DN 67 C – Transalpina este drum național secundar din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba.

Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii tronsonul de drum dintre Rânca și Obârșia Lotrului.

DN 67 C străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județele Gorj și Vâlcea, unde se prezintă ca o „șosea de creastă”, trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).

Potrivit memoriului de prezentare, proiectul constă în realizarea lucrărilor de stabilizare și consolidare a versanților împotriva fenomenului de căderi de pietre (blocuri de piatră, bolovani, etc.) pe sectoarele de drum:

  • Sectorul S1: între km 80+500 – km 81+000 – partea dreaptă (comuna Jina, județul Sibiu)
  • Sectorul S2: între km 88+500 – km 89+000 – partea dreaptă (comuna Șugag, județul Alba)
  • Sectorul S3: între: km 91+000 – km 91+800 – partea stângă (comuna Șugag, județul Alba)
  • Sectorul S4: între km 102+750 – km 103+000 – partea stângă (comuna Șugag, județul Alba)
  • Sectorul S5: între km 112+000 – km 114+000 – partea dreaptă (comuna Șugag, județul Alba)
  • Sectorul S6: între km 126+000 – km 128+000 – partea dreaptă (comuna Săsciori, județul Alba)

Sectoarele de drum încep la km 80+500, cota – 1.270,30 m (mal drept lac Oaşa) și se termină la km 128+000, cota 419,41 m, cote RNMN.

Soluții pentru asigurarea versanților. Măsuri necesare

Dislocarea blocurilor de rocă cu risc de prăbușire (cod: DR – dislocare blocuri de piatră aflate în echilibru precar prin rănguire)

Soluția este compusă din următoarele lucrări principale:

  • Inspecția vizuală cu dispozitive optice de observare în detaliu a blocurilor de rocă cu risc major de desprindere și care pot fi îndepărtate cu mijloace manuale, mecanice și eventual cu explozibil în cantități reduse introdus în crăpăturile dintre blocurile de rocă (numai în cazul rocii fisurate în loc).
  • Închiderea circulației rutiere pe o durată bine determinată în cursul zilei, în care valorile traficului sunt cele mai scăzute.
  • Dislocarea blocurilor de rocă de către specialiști în lucrări de derocări miniere de pe versanți cu înălțime mare și în care există riscul permanent de desprindere accidentală a blocurilor de rocă. Ținând cont că rocă este foarte fisurată și crăpată, volumul de rocă dislocat poate fi mai mare decât cel estimat în cadrul documentației tehnice, acest fapt ducând la închiderea circulației pe o perioadă mai mare de timp.
  • Despăduriri şi decopertări ale vegetaţiei prin: tăierea vegetației (arbori și arbuști), dezafectarea rocilor stâncoase suspendate de rădăcinile înfipte între planurile de stratificație. Nu se recomandă tăierea copacilor ce nu prezintă semne de înclinare sau care sunt ferm ancorați în teren.
  • Realizarea unor bariere provizorii din dulapi de lemn amplasate pe banda din amonte, pentru limitarea împrăștierii materialului în timpul dislocărilor rocilor și/sau îndepărtării deluviului afectat deja de alunecare.

Realizarea unei structuri de reținere a blocurilor de rocă ce se desprind din versant, prin intermediul unui zid de sprijin de greutate din gabioane amplasat la baza versantului, paralel cu tronsonul de drum afectat (cod intervenție G – gabion)

Soluția de consolidare vizează realizarea unui zid de sprijin paralel cu DN 67 C, încastrat în zona de alteraţie de la baza taluzului și/sau în gnai, elevația zidului având o înălțime variabilă (nu mai mică de 3 m); în vederea reținerii eventualelor blocurilor desprinse de sub bariera de protecţie. Zidurile de sprijin vor avea înălțimea elevației astfel încât în spatele acestora să rezulte un spațiu de gardă de minim 1 m, pentru a putea colecta materialul alunecat de pe versant.

Soluţia de zid de sprijin propusă: zid de greutate din gabioane. Detritusul colectat în spatele sau pe coronamentul zidului de sprijin se va evacua la nevoie; materialul colectat poate fi utilizat ulterior ca terasament pentru diverse lucrări de rambleiere.

Sistem de protecție a versanților cu plase ancorate (cod P – plase)

Structurile flexibile de stabilizare a versanţilor sunt destinate stabilizării şi asigurării versanţilor împotriva desprinderii de blocuri de diferite dimensiuni ca urmare a alterării sau erodării suprafeței sub influenţa agenţilor atmosferici şi/sau altor factori externi, precum vegetația, vibrații, cutremure, activitatea animalelor sălbatice sau factorul antropic (activitatea umană).

Sisteme de retenție a blocurilor desprinse din versant (cod B)

Structurile tip barieră de protecţie împotriva căderii blocurilor de rocă protejează împotriva impactului produs de corpurile solide (blocurile de rocă) aflate în cădere.

Astfel sunt protejate diferite obiective și bunuri împotriva avarierii sau distrugerii și se elimină riscul pierderii de vieți omenești.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate