Eveniment
Dosar pentru amenințări și distrugeri, închis după patru ani de magistrații din Blaj. Inculpatul și-a primit toporul confiscat
Un bărbat din Alba care, timp de mai bine de patru ani, a avut un dosar penal pe numele său, pentru amenințări și distrugeri, a scăpat de acuzații. Mai mult de atât, și-a primit și toporul înapoi care până acum a stat la camera de obiecte confiscate a IPJ Alba.
Situația este prezentată de Judecătoria Blaj, într-un dosar care a zăcut pe birourile magistraților timp de mulți ani. În 20 octombrie 2025, dosarul a fost închis, asta în condițiile în care faptele s-au petrecut în luna decembrie a anului 2021.
Motivul pentru care dosarul a fost închis este unul simplu: cele două victime din dosar, după mai bine de patru ani, și-au retras plângerea. Drept urmare, magistrații au întocmit o formalitate și au închis dosarul.
Din înscrisurile disponibile pe portalul CSM, rejust.ro, reise faptul că procurorii au trimis cazul în judecată abia în 2024.
Dosarul a zăcut timp de patru ani pe mesele magistraților
Din câte se pare, victime în dosarul cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj au fost fosta soție a bărbatului și mama acesteia. Acestea au fost amenințate cu moartea de către bărbat, după ce femeia a întrerupt relația.
Amenințările au fost făcute pe mesaje, pe Facebook. Mai mult de atât, cu un topor, a lovit ușa casei în care stătea femeia și două geamuri ale unei mașini parcate în gospodăria acesteia.
Deși era un caz de violență, cu amenințări cu moartea și distrugeri, procuorii au lasat dosarul să zacă timp de mai mulți ani. Ajuns în instanță în 2024, cele două victime din dosar și-au retras plângerea care a stat la baza dosarului penal. Cererea de retragere a fost înregistrată în luna septembrie a anului 2025.
Magistrații instanței au admis retragerea plângerii și au încetat procesul față de bărbat. Au dispus și returnarea toporului pe care bărbatul l-a folosit la distrugerea ușii și a geamurilor mașinii.
Momentan, decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News