Connect with us
Advertisement

Actualitate

MAI: Amenzi de peste 200.000 de lei pentru localuri, într-o singură noapte, după incendiul de la Clubul Bamboo. Pompierii şi poliţiştii au derulat 162 de controale

Publicat

incendiu 3 bamboo MAI anunţă că pompierii şi poliţiştii au dat amenzi de peste 200.000 de lei, într-o singură noapte, după controale la 162 de cluburi şi discoteci, pentru nerespectarea regulilor pe linia apărării împotriva incendiilor. Măsurile au fost luate după incendiul de la Clubul Bamboo, de sâmbătă dimineaţa.

“Pentru asigurarea continuității acțiunilor preventive, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, în cursul acestei nopți, pompierii alături de reprezentanți ai structurilor MAI, constituiți în echipe mixte, au derulat controale și verificări la imobilele în care se desfășoară activități cu public numeros.

Astfel, în cursul nopții s-au executat 162 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementarilor pe linia apărării împotriva incendiilor”, a transmis MAI, într-un comunicat de presă.

Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat:

– exploatarea instalaţiilor electrice

– funcţionarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare

– funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor

– obstrucționarea căilor de evacuare

– instructajul angajaților

– obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu și existența planurilor de evacuare în caz de incendiu.

Potrivit MAI, a fost depistat un caz de încălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor la un operator economic din comuna Brănești, județul Gorj. Inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depăşit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de referinţă, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare (HG nr. 915/2015), oprirea funcţionării acestuia.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 171 acţiuni de recunoaştere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenția în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.

De asemenea, din ordinul ministrului afacerilor interne, în perioada următoare activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de locații să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate.

Ultima acțiune preventivă de amploare, derulată la nivel național, care a vizat imobilele în care funcționează cluburi și discoteci, a avut loc în perioada 11-12 noiembrie 2016. În cele două zile au fost controlați 448 operatori economici, fiind aplicate 405 amenzi, în cuantum de peste 788.000 lei, iar două localuri din municipiul Brașov au fost închise din cauza depășirii numărului maxim de utilizatori.

Pentru asigurarea nivelului corespunzător de protecție a celor care frecventează astfel de locații, MAI reaminteşte următoarele obligații pe care administratorii trebuie să le respecte:

– respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislaţia în vigoare, pentru aceste categorii de construcţii;

– solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu;

– preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.

“Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară, permanent, activităţi orientate spre siguranţa cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile acestora.

Activitatea pompierilor salvatori se derulează în sprijinul şi pentru cetăţean, iar obiectivele prioritare ale instituţiei noastre sunt orientate spre eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate şi responsabilizarea fiecăruia dintre noi”, mai transmite MAI.

În urma incendiului din Clubul Bamboo la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, una dintre ele în stare gravă. Majoritatea acestora au suferit intoxicaţii cu fum, fracturi sau atacuri de panică.

Vezi şi FOTO-VIDEO: INCENDIU la Clubul Bamboo din Capitală. Zeci de persoane au fost rănite, iar clădirea a ars complet. Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar penal

YouTube video

Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, susţine că incendiul care a distrus clubul Bamboo a fost pus. Potrivit acestuia, angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită în prezent ca depozit.

”A avut loc o audiere despre cum au decurs evenimentele în acea seară, s-au lămurit şi procurorii despre măsurile de protecţie şi siguranţă din club. Datele confirmă că incendiul a fost pus din zona fostei săli de fitness de către persoane necunoscute aflate în acea zonă. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau în această zonă. Nu este adevărată nicio susţinere privitoare la faptul că incendiul ar proveni ca urmare a fumatului în incinta clubului. Toţi angajaţii au intervenit şi persoanele clienţi care fumau fie imediat au fost obligaţi să stingă ţigările fie au fost evacuaţi, pentru că clubul Bamboo deţine un loc privat în care se poate fuma conform standardelor, deci nu era nevoie să se fumeze în club”, a afirmat Dancu după audierile de la Poliţia Capitalei.

A subliniat că focul a fost pus, iar, întrebat dacă există înregistrări ale camerelor de supraveghere care să confirme aceste acuzaţii, avocatul a răspuns: ”Asta se cere acum de către procurori. Am dat nişte date şi informaţii faţă de persoane pe care noi le considerăm ca şi echipă de lucru străine clubului. Era un alt eveniment în ballroom-ul alăturat clubului, fosta sală de fitness. Toate datele duc în acea direcţie pentru izbucnirea incendiului”, transmite News.ro. Cătălin Dancu a ţinut să precizeze că angajaţii erau instruiţi pentru acţiunea în caz de incendiu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement