Connect with us

Educație

Marcel Iureș, criticul de teatru Marina Constantinescu și 11 tineri actori, aduc poetica teatrală la Alba Iulia. Proiect UNITER

Publicat

Marcel Iureș alături de 11 actori tineri și criticul de teatru, Marina Constantinescu, vin la Alba Iulia pentru un proiect inedit, proiect realizat de UNITER. 

Este vorba despre Atelierul de poetică teatrală ”Ion Caramitru”, un proiect UNITER, realizat în parteneriat cu Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Proiectul va avea loc în perioada 22-28 septembrie și va aduce împreună 11 tineri actori de teatru și film din întreaga țară, deja validați de colaborările cu cei mai importanți regizori – Oana Predescu, Oana Jindiceanu, Cosmina Olariu, Mălina Lazăr, Laura Gabriela Oana, Mihai Munteniţă, Mihai Niţu, Iustinian Turcu, Dragoș Ioniţă, Iosif Paştina și Iulian Costea.

Atelier de poetrică teatrală susținut de Marcel Iureș

Aceștia vor lucra sub îndrumarea a doi mentori de excepție: Marcel Iureș, un actor fascinant, recunoscut pentru subtilitatea descifrării textului teatral și Marina Constantinescu, critic de teatru, scriitoare și realizatoare TV, un filolog de marcă și un reper de rigoare. Sub îndrumarea lor, artiștii vor explora forța Sonetelor lui Shakespeare și puterea rostirii poetice, pentru a regăsi o cale de cunoaștere și de comunicare.

Ion Caramitru este personalitatea care a dăruit teatrului românesc strălucirea rostirii poetice. Acest proiect continuă preocuparea-i pentru arta poetică teatrală și pentru cercetarea profundă a textului, a cuvântului.

Program

Programul cultural include și două expoziții de mare impact emoțional și vizual:

Expoziția „Ion Caramitru” (21 septembrie – 4 octombrie 2025) la ATRIUM CENTURIONUM – Consiliul Județean Alba, Cetatea Alba Carolina, o incursiune vizuală în universul său personal și artistic.

Program: Luni – Duminică: 10.00 – 16.00

Vernisajul va avea loc duminică, 21 septembrie, ora 17.00. Intrarea liberă.

Expoziția „Marcel Iureș” (22 septembrie – 4 octombrie 2025, Muzeul Național al Unirii, Sala Unirii – aripa de nord), un omagiu vizual adus unuia dintre cei mai carismatici și profunzi actori români.
Program: Marți – Duminică: 10.00 – 17.00

Vernisajul este programat luni, 22 septembrie, ora 17.00. Intrarea este liberă.

Finalul atelierului va fi marcat printr-un demo susținut de participanți, sub amprenta mentorilor, unde publicul va putea descoperi farmecul unor sonete shakespeariene, dar și fragmentele lucrate pe parcursul laboratorului de cercetare. Evenimentul are loc duminică, 28 septembrie, ora 18.30, la Teatrul de Păpuși „Prichindel”, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.

Prin acest atelier păstrăm vie memoria lui Ion Caramitru și ducem mai departe drumul pe care el l-a luminat pentru teatrul românesc, au transmis reprezentanții teatrului Prichindel.

 

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.