Actualitate
Minecraft pentru Educaţie şi 15 calculatoare performante, la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia. Proiect „Smart City”
Începând cu acest an școlar, elevii claselor a V-a și a VI-a de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia vor avea parte de experiențe de învățare inedite în cadrul orelor de informatică, prin utilizarea a 15 calculatoare performante şi introducerea aplicaţiei Minecraft pentru educație. Totul a fost posibil prin intermediul unui protocolul de colaborare încheiat între municipalitatea albaiuliană şi compania Microsoft, în cadrul „Alba Iulia Smart City”.
Primăria Municipiului Alba Iulia a finalizat, cu sprijinul Microsoft România, implementarea primei soluții a protocolului de colaborare agreat în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City. Astfel, clasa de informatică a Școlii Generale Nr. 3 – „Avram Iancu” din Alba Iulia dispune acum, spre bucuria elevilor și a profesorilor îndrumători, de tehnologie de ultimă – 15 calculatoare performante All in one –, care contribuie la modernizarea și creșterea atractivității procesului de predare-învățare clasic. Demersul acesta nu este doar un „refresh” sau un „upgrade” al clasei de informatică, ci este, mai degrabă, un element de noutate deosebit de util pe care parteneriatele între administrațiile locale și companiile private îl aduc în actul educațional, transmit reprezentanţii Primăriei Alba Iulia.
Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, condusă de prof. Elena Ignat, este o Școală de Excelență care se bucură de prestigiu și notorietate în comunitatea locală datorită unui management performant, precum și preocupării continue pentru asigurarea unui mediu plăcut și atractiv de învățare, la cele mai înalte standarde, potrivit surselor citate.
Începând cu acest an școlar, elevii claselor a V-a și a VI-a vor avea parte de experiențe de învățare inedite în cadrul orelor de informatică prin utilizarea celor 15 calculatoare performante cu Windows 10 Professional, Office 365 și popularul Minecraft pentru educație, graţie protocolului de colaborare dintre municipalitatea albaiuliană şi compania Microsoft.
Microsoft România investește masiv în Educație în acest an, atât în pregătirea profesorilor, cât și a elevilor, un exemplu relevant fiind Minecraft pentru Educaţie, prin intermediul căruia susține inițiativa Ministerului Educației Naționale de a introduce programarea într-un stadiu timpuriu al ciclului educațional. Minecraft pentru Educație este versiunea educațională a popularului joc Minecraft, reprezentând un instrument didactic interdisciplinar și interactiv. Prin intermediul jocului, profesorii facilitează elevilor înțelegerea unor termeni moderni de programare și îi încurajează pe aceștia să realizeze proiecte individuale sau în echipă. Pe lângă noțiuni de cod, elevii sunt stimulați să înțeleagă și noțiuni de geometrie, structură sau construcții, asimilând termeni din domenii precum arheologie, arhitectură sau morfologie. Jucând Minecraft pentru Educație, elevii își dezvoltă gândirea critică și spiritul practic într-un mediu virtual creativ.
„Conducerea Școlii Generale «Avram Iancu» aduce mulțumiri Primăriei Municipiului Alba Iulia și companiei Microsoft pentru sprijinul acordat pentru a instrui și pregăti elevii din punct de vedere al competențelor, astfel încât aceștia să poată avea acces la locurile de muncă ale viitorului. Astfel, elevii, care sunt familiarizați deja cu mediul online, vor putea să-și dezvolte mult mai ușor abilitățile și competențele informatice atât de necesare într-o lume în care tehnologia este parte integrantă din viață. Pe măsură ce tehnica modernă evoluează, școlii îi revine tot mai mult rolul de a conecta educația la tehnologie”, a declarat prof. Elena Ignat, directorul Şcolii Generale „Avram Iancu”.
Proiectul pilot Alba Iulia Smart City numără astăzi 35 de companii partenere care, pe bugete proprii, testează diverse echipamente şi soluții smart pe infrastructura orașului. Beneficiari direcți şi indirecți ai tuturor avantajelor pe care le aduc aceste proiecte derulate la nivel de municipiu sunt toți cetățenii Albei Iulia, turiștii şi, nu în ultimul rând, administrația locală. La ora actuală, numărul de soluții agreate împreună cu partenerii a trecut de 100.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News