Economie
Noile contracte pentru energia electrică. Ministrul Energiei: consumatorul va beneficia de cea mai bună ofertă. Noile condiții
Guvernul va modifica legea energiei electrice şi a gazelor naturale, după 15 ianuarie, și va stabili clar ce trebuie să facă furnizorii de energie cu cei 6 milioane de clienți casnici care pe 31 decembrie erau încă pe piața reglementată.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că prin crearea unei piețe concurențiale clientul trebuie să fie în centrul problemei, nu furnizorul.
Citește și ANRE prelungește până la 30 iunie 2021 termenul pentru semnarea noilor contracte de energie electrică. Ce schimbă noul ordin
„Nu pun 6 milioane de oameni pe drumuri să-și schimbe contractele într-o lună, două sau într-un anumit termen, ci oblig furnizorii să ofere cele mai bune prețuri la energie, în așa fel încât consumatorul să beneficieze de cea mai bună ofertă.
E vorba de gândire, de concepția de la început a acestui market design. Noi acum creăm o piață concurențială, o gândim.
Păi dacă o gândim și-i facem un market design, atunci pornim de la premisa că avem în centrul acestei piețe clientul, nu furnizorul”, a declarat la Digi24, Virgil Popescu.
„Joi am avut o ședință la Consiliul Concurenței, împreună cu ANRE, și am căzut de acord pe acest principiu: Da, există acest serviciu universal mai scump, dar el este o excepție, nu o regulă, așa cum a fost făcut de ANRE. Omul trebuie să beneficieze la această trecere, conștient, de cea mai bună ofertă pe care furnizorul său o are în piață, acesta este principiul”, a mai spus acesta.
Virgil Popescu a venit și cu un exemplu în acest sens, spunând că până când consumatorul își va căuta și va decide care e varianta cea mai bună pentru el, furnizorul actual are datoria să-i propună cea mai bună ofertă pe care o are în piață.
Consumatorii vor avea tot timpul să decidă care e oferta de energie electrică potrivită lor
„După ce se va modifica, probabil în această săptămână, nu mai e nicio grabă cu schimbarea contractelor.
Pentru că nu mă mai ține nimeni într-un preț de serviciu universal mai scump, ci beneficiez de la furnizorul meu actual de cea mai bună ofertă și apoi am tot timpul, șase luni, zece luni, să mă gândesc până când vine o ofertă mai bună.
Iar aici va interveni autoritatea de reglementare, pentru că în mod cert clientul trebuie să aibă un contract.
Putem folosi contractul de serviciu universal, dar pe acest contract omul nu va plăti prețul de serviciu universal, ci la final, lună de lună, va plăti concurențial”, a mai spus Popescu.
Între timp, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a prelungit până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare a energiei pe piaţa concurenţială.
Anunțul vine în condițiile în care piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de la 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilite de ANRE, ci trebuie să compare şi să-şi aleagă de pe piața liberă oferta care li se potriveşte cel mai bine.
În prezent, clienții casnici care nu fac nicio alegere, adică nu optează pentru o ofertă concurențială de la actualul furnizor sau pentru una de la alt furnizor, vor avea facturi mai mari chiar și cu 14 lei, la un consum mediu lunar de 100 kWh. Virgil Popescu a solicitat ANRE să rezolve această problemă.
Clienții casnici pot compara ofertele de prețuri ale furnizorilor de energie electrică AICI ( vezi la sfârșitul articolului exemple de oferte de tarife)
Liberalizare haotică pe piața energiei. Ministerul modifică legea, pentru ca ANRE să poată obliga furnizorii să acorde reduceri
Aproape 6 milioane de oameni din cei 8,7 milioane de consumatori casnici de energie au fost trecuți automat din regim reglementat în serviciul universal, care, așa cum am spus în mai multe rânduri, este plătit cu preț mult mai mare decât cel de pe piața liberă.
Modul dezastruos în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a gestionat liberalizarea, a generat un haos, iar singurii care au de câștigat sunt operatorii care au și statut de furnizor de ultimă instanță, cei care prestează serviciul universal, ENEL, CEZ, Electrica, E.ON.
De teamă că vor plăti facturi mai mari, oamenii s-au înghesuit să semneze contracte noi, iar furnizorii s-au trezit că le este foarte greu să proceseze foarte multe cereri venite dintr-o dată.
Ministerul Energiei a anunțat că va modifica Legea energiei, iar Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va emite un ordin, astfel încât să poată fi acordate reduceri, potrivit HotNews.ro.
Ce modificări se fac în Legea Energiei
Legea energiei 123/2012, va fi modificată astfel încât să oblige furnizorii de ultimă instanță să factureze consumul de energie realizat în perioada 1 ianuarie- 30 iunie 2021 de către clienții casnici din portofoliu la un preț egal cu minimul dintre prețul din oferta de serviciu universal și prețul din oferta concurențială, cu valoarea cea mai mică a respectivului furnizor, valabile la 1 ianuarie 2021.
Furnizorii de ultimă instanță vor avea obligația de a comunica clienților casnici din portofoliu, în perioada 1 februarie-30 iunie 2021, oferta de serviciu universal, precum și ofertele concurențiale cele mai adecvate profilului de consum al clientului, care vor conține valorile tuturor elementelor ce intră în calculul valorii facturii.
Furnizorii de ultimă instanță au obligația de a informa lunar, cu bună credință, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie 2021, clienții casnici și beneficiarii de serviciu universal din portofoliul propriu, cu privire la ofertele concurențiale proprii aplicabile și la dreptul de a încheia un contract pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
Începând cu data de 1 iulie 2021, în cazul clienților casnici care nu au încheiat cu un furnizor un contract concurențial cu intrare în vigoare până la data de 1 iulie 2021, consumul de energie realizat de la respectiva dată se facturează de către furnizorii de ultimă instanță cu un preț egal cu prețul din oferta de serviciu universal în vigoare, sub condiția îndeplinirii obligației de a continua să-și informeze lunar, până la sfârșitul anului 2021, clienții casnici beneficiar de serviciu universal cu privire la ofertele concurențiale proprii aplicabile și la dreptul de a încheia un contract pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are obligația de a derula, pe parcursul întregului an 2021, campanii de informare care să vizeze informarea consumatorilor cu privire la exercitarea dreptului de a-și alege furnizorul de energie și la avantajele furnizării energiei în regim concurențial, cu sublinierea dreptului oricărui consumator casnic de a încheia contract cu orice furnizor licențiat, fără niciun impediment din partea actualului furnizor.
Furnizorii de ultimă instanță pot să aplice clienților casnici o reducere comercială egală cu diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2021 și prețul din oferta concurențială valabilă la data de 15 ianuarie 2021.
Furnizorii de energie care încheie contracte cu clienții casnici pot să ofere o reducere la prețul din oferta concurențială care să permită recuperarea de către client a diferenței față de prețul de serviciu universal aplicat în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 și data intrării în vigoare a contractului în regim universal după caz.
În cazul clienților casnici din portofoliul furnizorilor de ultimă instanță care nu au încheiat un contract de furnizare a energiei în regim concurențial cu intrare în vigoare până la data de 30 iunie 2021, pentru consumul de energie realizat începând cu data de 1 iulie 2021 se aplică de către furnizorii de ultimă instanță prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă începând cu data de 1 iulie 2021, comunicată clienților casnici în perioada 1 mai-30 iunie 2021.
Prețul energiei electrice active, costurile furnizorului și profitul din oferta de servicu universal sunt valabile pentru o perioadă de 12 luni începând cu data de 1 iulie 2021.
Furnizorii de ultimă instanță au obligația de a transmite clienților casnici din portofoliul propriu, în fiecare lună din perioada 1 februarie-30 iunie 2021, o informare referitoare la eliminarea tarifelor reglementate și un formular care conține oferta de serviciu universal și oferta concurențială, valabile până la 30 iunie 2021, precum și valoarea reducerii acordate pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021.
Mai trebuie să transmită în fiecare lună din perioada 1 mai- 30 iunie 2021, suplimentar față de această informare, oferta de serviciu universal și o ofertă concurențială aplicabile începând cu data de 1 iulie 2021.
În cazul în care clientul final selectează în formularul de selecție o ofertă concurențială, furnizorul are obligația ca odată cu prima factură să transmită acestuia o copie a contractului de furnizare.
În informare, furnizorul prezintă clientului următoarele opțiuni, în următoarea ordine:
- 1. Să își exercite dreptul de a alege un furnizor licențiat de către ANRE cu care să încheie un contract în regim concurențial
- 2. Să beneficieze de serviciu universal rămânând în continuare în portofoliul societății respective, la prețul din oferta de serviciu universal
- 3. Sp beneficieze de serviciul universal prin încheierea unui contract de furnizare cu un alt furnizor de ultimă instanță, la prețul din pferta acestuia de serviciu universal.
În cazul în care nu se selectează nicio ofertă sau nu se comuncă furnizorului opțiunea aleasă se aplică oferta de serviciu universal, cu reducerea prevăzută de ordin.
Dacă este selectată o ofertă concurențială, aceasta se aplică în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de selecție.
Cum se compară tarifele furnizorilor de energie electrică ( Exemplu pentru județul Alba)
surse: digi24.ro , hotnews.ro, Ministerul Energiei, anre.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News