Actualitate
Ministrul Muncii: Puterea de cumpărare a familiilor cu venituri mici și medii crește cu până la 15%, prin reducerea TVA
Măsura privind reducerea TVA cu 9% la produsele alimentare va crește puterea de cumpărare a familiilor cu venituri mici și medii cu până la 15%, a declarat, luni, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.
„Pentru familiile cu venituri foarte mari avem o estimare a creșterii puterii de cumpărare de 4%, în schimb pentru familiile cu venituri mici și medii avem o creștere de până la 15% a puterii de cumpărare”, a spus Plumb, la postul de televiziune România TV.
Potrivit acesteia, la o familie de pensionari, care au pensie socială minimă de 400 lei, se face o economie lunară de 90 lei.
„Nu este mult dar este o economie, reprezintă ceva. Pot cumpăra mai multe bomboane pentru copii, de exemplu, că tot e ziua lor astăzi”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) se reduce de luni, 1 iunie, de la 24% la 9% pentru toate categoriile de produse alimentare, iar acestea ar trebui să se ieftinească cu cel puțin 12 procente.
Potrivit normelor metodologice de aplicare a cotei reduse de TVA, aceasta se va aplica la animale vii din specii domestice destinate consumului alimentar uman sau animal sau destinate producerii de alimente, carne și organe comestibile, pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice, cu excepția peștilor ornamentali vii, lapte și produse lactate, ouă de păsări, miere naturală, alte produse comestibile de origine animală, plante vii utilizate ca alimente destinate consumului uman sau animal, legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, fructe comestibile.
De asemenea, pe lista produselor care vor beneficia de o cotă redusă de TVA se mai află cojile de citrice sau de pepeni, cafea, ceai, mațe și mirodenii, cereale, cu excepția celor destinate însămânțării, produse ale industriei morăritului, malț, inulină, gluten de grâu, semințe și fructe oleaginoase, semințe și fructe diverse, plante industriale sau medicinale, paie, furaje, grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală grăsimi alimentare prelucrate, preparate din carne, din pește sau din crustacee, din moluște sau din alte nevertebrate acvatice.
De TVA 9% vor beneficia și zaharurile și produsele zaharoase, cacao și preparatele din cacao, preparatele pe bază de cereale, de făină sau de lapte, produsele de patiserie, preparate din legume, din fructe sau din alte părți de plante, băuturile de oțet, reziduurile și deșeurile industriei alimentare, alimentele preparate pentru animale, gume rășini și alte seve și extractele vegetale care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului, sare care este utilizată ca ingredient pentru prepararea alimentelor, produse chimice anorganice și organice care sunt utilizate ca ingrediente.
Potrivit Hotărârii privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cota redusă de TVA de 9% se aplică pe tot lanțul economic de la producție până la vânzarea către consumatorul final de către toți furnizorii, indiferent de calitatea acestora, respectiv producători sau comercianți.
De exemplu, un producător agricol care vinde fructe către un comerciant va aplica cota de TVA de 9%. La rândul său, comerciantul vinde fructele cu cota de 9%, indiferent ce destinație ulterioară vor avea fructele livrate: alimente, materie primă pentru dulceață, compoturi sau producția de alcool.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
zoltan
miercuri, 03.06.2015 at 00:21
Nimic mai fals! La Ocna Mures doar PROFI a aplicat corect si „la sange” reducerea preturilor iar ABC-urile „rechinilor privati” doar partial (8-10%) sau DELOC(!!!). Pentru marea masa a consumatorilor de rand a fost o CACEALMA!